Cine au fost româncele cu crucea tatuată pe frunte? Istoria unui obicei de mult uitat

Tatuajele
au o tradiție îndelungată în vestul Peninsulei Balcanice, acest
obicei fiind menționat încă din Antichitate, de Strabon. Tradiția
tatuajelor cu motive creștine a înflorit și s-a răspândit în
rândul femeilor croate catolice din Bosnia și Herțegovina în Evul
Mediu.

Istoria
tulburătoare a acestui obicei a început după ocupația otomană,
iar tradiția tatuajelor cu motive creștine s-a răspândit și în
rândul aromânilor de la sud de Dunăre. Această tradiție se mai
păstra în perioada interbelică în rândul femeilor și fetelor
„macedonene” sosite în Cadrilater „din inima Balcanilor”,
după cum menționa revista Realitatea Ilustrată, din 9 septembrie
1936:

„Batalioanele
de pictori, gravori, desenatori și sculptori de la Balcic au produs
mai mult de un vagon de opere plastice, reprezentând geamiile,
fântânile și tipurile de țigani – tătari din partea locului.
Niciunul din artiști n-a băgat însă de seamă, în diminețile
răcoroase, pe potecile dintre dealurile de lut ale Balcicului,
frumoasele chipuri ale femeilor și fetelor „macedonene”, toate
în straie bătute în fireturi de aramă și argint, cu frizurile
înnălțate, asemenea unor mici domuri și miniaturale diademe. N-au
băgat de seamă nici semnul crucii, încrustat între sprâncene, ca
o insignă de foc, pentru totdeauna. (…) Dar cine sunt aceste
frumoase purtătoare de cruce în frunte? De unde vin? De unde li se
trage obiceiul, pe care nu-l găsim în niciuna din regiunile locuite
de români, deși troițele țării românești, toate, veghează
ocrotite de cruci, iar răscrucile sfințite de troițe? Româncele
cu crucea tatuată între sprâncene sunt soțiile și fiicele
coloniștilor aduși de guvernul român în Dobrogea, de prin părțile
Pindului, din inima Balcanilor, în ultimii șaptesprezece ani,
pentru a pune în valoare ținuturile părăsite de turci și de
bulgari. (…) Crucea tatuată e semnul amintitor al vieții amarnice
din Pind, când frumusețea româncelor era amenințată de oamenii
vizirului, pașei sau chiar a padișahului, ahtiați după asemenea
grații. Ca femeile să nu mai fie răpite și să nu mai ajungă
sclave în haremurile turcești, alături de femeile din celelalte
provincii supuse semilunei, aromânii și-au însemnat cu o cruce în
frunte semnul lor. Semnul mântuitor, care îngăduia recunoașterea
fetelor răpite și împiedica trecerea celor cu suflet ușuratec la
mahomedanism, dăinuiește și azi – dar azi ca o podoabă, așa
cum se întâmplă pretutindeni cu toate vechile semne de sclavie”,
scria revista Realitatea Ilustrată, conform Institutului de Studii
Sud-Est Europene.

Tradiția
tatuajelor cu motive creștine

Tatuajele
nu sunt, de obicei, asociate cu creștinismul, desenele pe piele
fiind condamnate de Biserică din cele mai vechi timpuri. Însă,
paradoxal, în Bosnia și Herțegovina a înflorit timp de mai multe
secole o tradiție a tatuajelor cu motive creștine.

Pentru a preveni
convertirea forțată a tinerelor fete la Islam, mamele își tatuau
fiicele, încă din copilărie, cu motive creștine, în special cu
semnul crucii. Aceste tatuaje erau făcute pe părțile vizibile ale
pielii, pe frunte, obraji, mâini sau sub gât.

Tatuajele cu motive
creștine au reprezentat formă de rezistență pasivă la agresiunea
otomană. Femeile catolice credeau că în acest fel vor preveni
convertirea forțată a fetelor. Chiar dacă acest obiectiv nu era
îndeplinit, măcar fetele păstrau toată viața pe corp dovada că
au fost creștine.

Istoricul și
arheologul croat Ćiro Truhelka a fost primul care a descris această
tradiție, la sfârșitul secolului al XIX-lea, și a publicat
numeroase ilustrații reprezentând tatuajele femeilor creștine.

În prezent, mai există puține femei tatuate cu motive creștine în
Bosnia și Herțegovina. Această tradiție aproape că a dispărut
după cel de-al Doilea Război Mondial, ca urmare eforturilor depuse
de autoritățile comuniste din fosta Iugoslavie.

_{Foto sus: Femeie din
Cadrilaterul interbelic cu o cruce tatuată pe frunte (© Facebook / Institutul
de Studii Sud-Est Europene)}

Mai multe pentru tine…