PNRR-ul crește raportarea infecțiilor nosocomiale

PNRR-ul crește raportarea infecțiilor nosocomiale

Raportarea infecțiilor nosocomiale, adică luate în spital (asociate asistenţei medicale, denumirea indicatorului), a crescut în ultimii ani, parte și datorită unei condiționări existente în PNRR pentru spitalele ce doresc astfel de fonduri europene.

Informația a fost oferită de secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Alexandru Rogobete, în opinia căruia păstrarea ritmului actual va face ca România să atingă media UE în cel mult trei ani.

Menționăm însă că aportul condiționării pentru accesarea fondurilor PNRR va dispărea la finalul anului 2025, când se închide Planul și toate proiectele trebuie finalizate, iar trendul declarării s-ar putea întrerupe.

„Vă spun de unde am plecat, unde suntem acum şi ce s-a schimbat între timp. În 2022, în ianuarie, când am preluat mandatul, rata de raportare la nivel naţional era de 0,1%. Asta este realitatea. Astăzi, când vorbim, este de 3,2%. Media Uniunii Europene este de 6%. Dar totuşi, în 2 ani de zile, am crescut de la 0,1% la 3,2% şi suntem în continuare într-o creştere”, a declarat Alexandru Rogobete, citat de Agerpres.ro.

România s-a situat constant pe ultimul loc în topul european, până anul trecut, nu pentru că ar avea cele mai curate spitale, ci din cauza subraportării intenționate (pentru a nu speria pacienții și a nu-și asuma responsabilitatea în cazul unor tragedii provocate de aceste cazuri), a numărului redus de teste (adesea din cauza fondurilor reduse) și a lipsei de personal care să efectueze testările.

Anul trecut, cele cinci țări cu cele mai mari rate HAI (infecții asociate sistemului de sănătate) au fost Cipru, Grecia, Portugalia, Suedia și Italia, iar cele cinci țări cu cele mai mici rate au fost Letonia, România, Muntenegru, Bulgaria și Germania.

„Cifrele naționale privind trebuie tratate cu precauție”, a declarat Dominique Monnet, șeful Secției de rezistență antimicrobiană și infecții asociate asistenței medicale din cadrul Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), în luna mai, la prezentarea datelor.

Cifrele pe țări ar putea varia din cauza mai multor factori, inclusiv a numărului de personal care poate executa teste într-o anumită zi, a explicat oficialul ECDC.

„Observăm niveluri ridicate în țările care sunt bune în detectarea infecțiilor cu transmitere sexuală și mai scăzute în țările care nu au suficient personal”, a spus Monnet.

Cum i-a ajutat PNRR-ul pe manageri să declare mai multe nosocomiale

În opinia secretarului de stat Rogobete există trei cauze ale avansului ratei nosocomialelor:

  • Investiţiile din spitale, în special în laboratoare (nu doar pentru a creşte capacitatea de testare şi de verificare microbiologică). În primăvară, Ministerul Sănătății a anunțat un buget de 1,6 miliarde de lei, din fonduri PNRR, pentru prevenirea și reducerea riscului de infecții nosocomiale, urmând ca 116 spitale să beneficieze de acești bani pentru a dezvolta laboratoare de microbiologie, să-și reorganizeze saloanelele, să modernizeze și doteze sălile de operație și să achiziționeze echipamente medicale performante pentru controlul și reducerea infecțiilor asociate activității medicale.
  • În 2022, au fost schimbate criteriile pentru evaluarea managerilor de spital, în care s-a introdus, condiţionat, rata de raportare a infecţiilor nosocomiale. „Deci, practic, (…) odată pe an, atunci când se face evaluarea managerului, unul din cei mai importanţi indicatori este reprezentat de rata de raportare a infecţiilor nosocomiale şi aşa s-a stimulat, practic, o raportare cât mai corectă”, a explicat Rogobete. 
  • Condiționarea impusă spitalelor ce accesează fonduri PNRR – „Toate proiectele din PNRR au fost condiţionate ca punctaj de rata de raportare a infecţiilor nosocomiale. Adică, atunci când un spital a aplicat la un proiect, lua un punctaj mai mare, dacă avea, şi putea să dovedească asta, bineînţeles, o rată crescută de raportare a infecţiilor nosocomiale. Aceste măsuri au dus la creşterea semnificativă, zic eu, de la 0,1% la 3,2% şi cred că vom ajunge în 2-3 ani, probabil, la media Unii Europene”, a declarat Alexandru Rogobete.

(Citește și: Secții de la Maternitatea Giulești, închise temporar de teama nosocomialelor)

****

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *