Trece cu vederea prețurile care contează cel mai mult pentru majoritatea oamenilor

Alegătorii par să evalueze economia prin prisma prețurilor ridicate, mai degrabă decât prin prisma scăderii inflației sau a ratei foarte reduse a șomajului, scrie Ian Harnett, cofondator și strateg principal de investiții la Absolute Strategy Research, în Financial Times.
El argumentează că mandat băncilor centrale ar trebui schimbat așa încât acestea să poată reacționa mai prompt la evoluția inflații.

Preocupările economice au rămas centrale pentru 80% dintre alegătorii republicani la alegerile din SUA, fiind devansate doar de imigrație. Aceasta, în ciuda șomajului redus, a unei inflații care tinde spre 2% și a așteptărilor privind scăderea ratelor dobânzilor. Problema principală a fost că șocul prețurilor din timpul pandemiei nu a fost tranzitoriu, argumentează analistul. Deși inflația făcea pași înapoi, alegătorii continuau să se simtă presați de nivelurile ridicate ale prețurilor, în condițiile în care salariile reale nu au reușit să țină pasul. Guvernele în funcție din Regatul Unit și Franța au fost, de asemenea, amendate de alegători, parțial din cauza preocupărilor economice similare legate de prețuri.

Achizițiile frecvente din buzunar, cu 26% mai scumpe în zona euro de la pandemie încoace

În SUA, prețurile bunurilor pe care gospodăriile le achiziționează frecvent (alimente și benzină) erau cu 28% peste nivelurile din ianuarie 2020 (18% mai mari decât ar fi trebuit să fie într-o lume cu o inflație de 2%). În Regatul Unit, prețurile alimentelor, băuturilor și energiei sunt cu 30% mai mari, în timp ce, în zona euro, indicele „Achizițiilor Frecvente din Buzunar” al Băncii Centrale Europene a crescut cu 26% de la pandemie încoace.

„Există mai multe lecții pe care factorii de decizie le-ar putea învăța din aceste rezultate politice. Pentru început, inflația generală contează mai mult pentru oameni decât inflația „de bază” — politica actuală ar putea viza variabila greșită. Băncile centrale pot considera că pot influența mai bine prețurile „de bază” prin politicile lor, dar ignorând șocurile din prețurile alimentelor și energiei, trec cu vederea prețurile care contează cel mai mult pentru majoritatea oamenilor. Dacă politica ar fi urmărit să echilibreze cererea și oferta mai devreme, am fi putut vedea o inflație maximă mai scăzută, o persistență mai redusă a prețurilor și mai puține turbulențe politice”, argumentează Ian Harnett.

În opinia sa, băncile centrale ar trebui să reanalizeze un cadru alternativ de politică: ideea de țintire a nivelului prețurilor, propusă de profesorul Michael Woodford de la Universitatea Columbia. În acest cadru, politica monetară vizează o creștere constantă a nivelului prețurilor în timp, astfel încât, dacă prețurile cresc peste acest ritm, politica trebuie să răspundă suficient de rapid pentru a inversa orice abatere de la nivelul dorit al prețurilor. Acest lucru contrastează cu cadrul actual, care poate celebra o revenire la o inflație de 2%, chiar dacă ținta a fost ratată timp de mai mulți ani, lăsând gospodăriile cu pierderi semnificative ale puterii de cumpărare reale.

„Încurajând o acțiune timpurie pentru a limita abaterea inițială de la nivelurile de preț dorite, acest cadru poate, teoretic, oferi beneficii pentru consumatori”, susține el.

Țintirea inflației a favorizat câștiguri de capital, în detrimentul muncii

”O altă problemă cu actualul regim de țintire a inflației este că, pentru economiile cu sectoare de servicii extinse, centralitatea costurilor forței de muncă în inflația sectorului de servicii înseamnă că reducerea veniturilor reale ale muncitorilor a devenit o parte esențială a atingerii țintelor de inflație”, scrie analistul.

Țintirea inflației ar fi trebuit să stimuleze productivitatea prin reducerea incertitudinii și încurajarea investițiilor. Totuși, tendința de creștere a productivității a încetinit de la începutul anilor 1980. Companiile și-au crescut profiturile, nu creșterea economică, reducând investițiile, majorând dividendele și prioritizând răscumpărările de acțiuni.

„Deoarece țintirea inflației a favorizat câștigurile de capital în detrimentul muncii, este posibil ca aceasta să fi contribuit și la creșterea inegalității veniturilor. Această discrepanță a jucat, probabil, un rol în ascensiunea populismului în multe țări”, conchide el.

(Citește și: ”Analiză BNR: Deficitul de forță de muncă generează inflație și scade productivitatea”)

***