O descoperire în Africa arată adevărata vechime a culturilor africane preistorice
S-ar putea ca epoca de piatră târzie să fi început în Africa mai devreme decât credeam, chiar cu 20.000 de ani mai devreme, scrie LiveScience.
Ultimele analize ale unor artefacte descoperite într-o peșteră sud-africană au scos la iveală faptul că locuitorii zonei sculptau unelte din os, foloseau pigmenți, făceau mărgele și foloseau chiar și otrăvuri… acum 44.000 de ani. Acest gen de artefacte erau, până acum, atribuite culturii San, despre care se credea că a apărut acum circa 20.000 de ani.
Însă cercetătorul Paolo Villa, curator la Muzeul de Istorie Naturală din cadrul Universității din Colorado, a declarat că „cercetările noastră arată că epoca de piatră târzie a apărut în Africa de Sud mult mai devreme decât credeam, aproximativ în aceeași perioadă în care oamenii moderni au apărut în Europa”. Astfel, epoca de piatră târzie din Africa coincide cu paleoliticul superior din Europa, perioada în care omul modern a ajuns din Africa în Europa și s-a întâlnit cu Neanderthalii (acum cca. 45.000 de ani). „Diferențele în tehnologie și cultură dintre cele două arii sunt foarte mari, arătând că populațiile din două regiuni au ales căi foarte diferite în ceea ce privește evoluția tehnologiei și societății”, a mai spus Villa.
În Africa, primele urme de civilizație datează de acum aproape 80.000 de ani, dar acele fragmente – unelte din os, mărgele sculptate – dispar apoi timp de 60.000 de ani. De fapt, nu cunoaștem aproape nimic în legătură cu această perioadă. Nu știm ce s-a întâmplat în Africa de Sud în acea perioadă îndelungată. Din această cauză, cercetătorii nu au putut să stabilească o legătură între comunitățile din epoca de poatră mijlocie și cele de mai târziu.
Cercetătorii s-au folosit de cele mai moderne tehnologii pentru situl de la granița dintre Africa de Sud și Swaziland. Ei au descoperit într-o peșteră din această zonă artefacte care erau mult mai vechi decât se așteptau ei. Mărgeluțele făcute din coajă de ou de struț și vârfurile de săgeată confecționate din oase ascuțite au fost datate ca fiind anterioare culturii San cu câteva mii de ani. Cercetătorii au mai descoperit și mărgele care, aparent, au fost arse special pentru a fi înnegrite;acestea au 38.000 de ani vechime. O unealtă din lemn și piatră, veche de 35.000 de ani, pare a fi un soi de instrument de săpat folosit la dezgroparea rădăcinilor și larvelor de termite.
Nu în ultimul rând, cercetătorii au mai descoperit un băț subțire din lemn;în urma unei analize chimice, a ieșit la iveală că acesta era acoperit de acid ricinoleic, o otravă naturală care se extrage din ricin. Probabil bățul era foloit pentru a pune otrava pe vârfurile de săgeată, consideră arheologii. Cu o vechime de 20.000 de ani, acest instrument i-a făcut pe specialiști să declare că e vorba de cea mai veche dovadă a folosirii otrăvurilor de către oameni.
Aceste cercetări au contribuit la umplerea unui gol în istoria civilizației umane, a declarat Lucina Backwell, specialistă în paleoantropologie la Universitatea din Witwatersrand, Africa de Sud. „Datarea și analiza acestor materiale arheologice ne-a permis să demonstrăm că multe elemente ale culturii materiale ce caracteriza stilul de viață al comunității de vânători-culegători San din Africa de Sud erau parte a culturii și tehnologiei locuitorilor aceleiași zone de acum 44.000 de ani.”
Astfel, pare plauzibil ca aceste tehnologii să fi apărut acum 50.000-60.000 de ani în Africa și să se fi răspândit apoi în Europa, a mai declarat Paolo Villa.
Sursa:http://www.livescience.com