„Omul care a cutezat nebunește să prindă cu mâna fulgerul”

În 2/15 decembrie 1918, după o întâlnire incidentală cu Ionel
Brătianu, Gala Galaction creionează, în Jurnalul său, un portret
cuprinzător al celui care a condus destinele țării în timpul
Marelui Război, notează Institutul de Studii Sud-Est Europene, pe
pagina de Facebook a instituției.

„Iată omul! Iată un rar muritor, cineva care este, în același
timp – după cum pleci urechea la dreapta ori la stânga –
asasinul unui milion de români și genialul făuritor al României
mari; omul care a adus peste țara noastră cea mai înfricoșătoare
încercare economică și în același timp cea mai mare slavă de
care neamul nostru a avut parte până azi; omul care a cutezat
nebunește să prindă cu mâna fulgerul, din norii grei ai ceasului
istoric, și totdeodată norocosul care, un moment, trăsnit și
rostogolit, se ridică falnic ținând în mână, viu, fulgerul
capturat, visul îndeplinit al unui popor întreg!

Am trecut pe lângă
Ion I. Brătianu cum aș fi trecut pe lângă nu știu ce divinitate
antică, omnipotentă, prielnică și vrednică de închinare, dar
sumbră, sanghinară și nesăturată de jertfe omenești. Dar poate
cineva, în lumea aceasta a silniciei și a fățărniciei, să fie
mare, să împingă la fericire un popor, să aibă concepțiuni și
cutezanțe superioare contimporanilor, să voiască să conducă și
să închege o națiune, fără să nu bată un drum cu bălți de
sânge, fără să nu calce în picioare sute și mii de existențe
anonime, fără să nu fie un Moise, un Anibal, un Napoleon!

Dacă opera lui
Ion I. Brătianu primește definitiva binecuvântare a Dumnezeului
armatelor, acest om rămâne un titan al neamului românesc. Un
milion de capete omenești alcătuiesc piedestalul pe care se va
ridica, trufașă și roșie de sânge, statuia lui de mare
izbânditor al visului nostru milenar! Am salutat pe Ion I. Brătianu
cu fiorul satisfăcut și rar că trec, întâia oară în viața
mea, pe lângă unul din acei oameni semizei, cari pot să ridice în
spinare, în același timp, dezastrul și renașterea unui popor
întreg”. (sursa: Gala Galaction, Jurnal, vol. II, București,
1977)

Paradoxal, pentru
Ionel Brătianu lupta cea mare a început după încheierea Primului
Război Mondial. Pe 12 decembrie 1918, Ionel Brătianu redevine
prim-ministru, prilej cu care, sintetic, schițează liniile
directoare ale politicii sale. În plan extern, „politica va fi
strâns legată de aliații noștri… pentru deplina realizare a
drepturilor neamului, sprijinite pe atâtea jertfe și exprimate cu
hotărâre de toate ținuturile locuite de români”. În politica
internă, Brătianu promitea că „guvernul va concentra toată
munca lui pentru desăvârșirea fără întârziere a celor două
reforme înscrise în Constituție”. Din nefericire pentru România,
deci, și pentru Brătianu, atmosfera îi era defavorabilă la Paris,
unde urma să înceapă, pe 18 ianuarie 1919, Conferința de Pace.

_{Foto sus: Ionel Brătianu (© Muzeul National Brătianu)}

Mai multe pentru tine…