Ungaria preia E.ON Engie România prin Grupul MVM și își întărește poziția de hub energetic regional

Ungaria preia E.ON Engie România prin Grupul MVM și își întărește poziția de hub energetic regional

Grupul energetic MVM, a doua companie energetică din Ungaria, a semnat luni un acord pentru preluarea a 68% din E.ON Engie România, furnizor de gaze naturale și electricitate și o participație de 98% din E.ON Asist Complet, compania de servicii conexe. Tranzacţia este aşteptată să se finalizeze în 2025, după obţinerea tuturor aprobărilor necesare din partea autorităţilor competente. Cele două companii nu au comunicat valoarea tranzacţiei.

E.ON Energie România, este unul dintre cei mai mari furnizori de gaze naturale şi energie electrică din ţară, cu aproximativ 3,4 milioane de clienţi. E.ON Assist Complet este o companie regională specializată în servicii energetice, care oferă soluţii pentru instalarea şi întreţinerea infrastructurii.

Această tranzacţie este în concordanţă cu strategia de extindere regională a grupului MVM, care urmăreşte în mod constant oportunităţile de afaceri pe pieţele din Europa Centrală şi de Est. Prin această extindere regională, Grupul MVM intenţionează să consolideze în continuare securitatea aprovizionării cu energie în regiune, se arată în comunicatul companiei ungare.

Campioni energetici regionali

În urmă cu 2 ani, MVM a cumpărat business-ul de furnizare al E.ON din Ungaria, E.ON Áramszolgáltató Kft., iar în 2020, pe cel din Cehia.

Companiile energetice din Ungaria au fost construite în mod integrat după modelul campionilor regionali, care se extind pe piețele din vecinătate.

Astfel a fost înființat Grupul MVM, principalul furnizor de energie din Ungaria, o companie deţinută 100% de stat, și care ocupă locul şase în Europa Centrală. Cu o prezenţă activă în 23 de ţări, peste 19.000 de angajaţi şi un portofoliu de peste 11 milioane de clienţi, atât casnici, cât şi corporativi (inclusiv aproape două milioane în Cehia, Slovacia şi România), grupul este un actor important în sistemul energetic al regiunii. În primul semestru al acestui an, compania a vândut o cantitate de 76 TWh de gaze naturale şi de 19 TWh de energie electrică. MVM are o capacitate de stocare a gazelor naturale de 4,4 miliarde de metri cubi. Totodată, 85% din producţia de energie electrică este neutră din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon, în principal datorită reactoarelor nucleare. După primele şase luni ale acestui an, grupul a afişat o EBITDA (profitul realizat înainte de deducerea taxelor și dobânzilor) de 450 miliarde forinţi.

Ungaria – hub energetic regional

Ungaria, o țară cu resurse energetice mici își consolidează poziția de hub energetic regional, ceea ce oferă Budapestei o putere de negociere tot mai mare în raport cu vecinii săi. Cererea internă de gaze a Ungariei este de 9-10 miliarde metri cubi pe an, însă anul trecut 17 miliarde de metri cubi au fost în tranzit ceea ce demonstrează importanța regională tot mai mare.

Ungaria primește în continuare cantități importante de gaze din Rusia, circa 7 mld mc în acest an, conform Reuters, via conducta Turkstream, care traversează Marea Neagră, Turcia și Bulgaria.

Tot în domeniul energetic, compania petrolieră MOL a devenit și ea un campion energetic regional, cu activități de la explorare și exploatarea petrolui și gazelor naturale la distibuția de carburanți și petrochimie.

MOL Group este companie integrată, cu sediul la Budapesta și cu activăți în 30 de țări și cu 25.000 de angajați la nivel global. În România este prezentă atât cu rețeaua de benzinării MOL dar și cu lucrări de explorare în trei perimetre petrolifere.

Ungaria își asigură securitatea energetică fără să dețină resurse

Ungaria, deși nu are ieșire la mare, și-a rezervat o capacitate de 2 mld mc de GNL la terminalul Krk din Croația. Datorită interconexiunilor pe care Ungaria le construit, este conectată cu sistemele de transport gaze din șase țări dintre cele șapte cu care se învecinează, mărindu-și atât numărul de surse cât și de rute.

În domeniul energiei electrice, Ungaria își acoperă 45% din consumul intern de la centrala nucleară de la Pacs – exploatată tot de MVM, pe care o va extinde în curând cu încă două reactoare nucleare de 1.200 MW. De asemenea este interesată de construirea de reactoare modulare (SME), cu o putere în jur de 300 MW.

Spre deosebire de România, Ungaria a dat dovadă că a putut să-și stabilească o strategie în domeniul energetic, devenind un lider regional, atât în domeniul petrolului și gazelor cât și al energiei electrice.

***

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *