Cristian Grosu / Nostalgia peșterii. Reinventarea democrației și capitalismului în România

Azi, 22 decembrie 2024 (fix 35 de ani de la fuga lui Ceaușescu), când partidele se aliniază la Cotroceni pentru a produce o majoritate și următorul guvern, s-ar cuveni să scriu despre ce ne așteaptă din punct de vedere economic în această legislatură. Dar despre asta o să scriu zilele următoare – azi trebuie scris neapărat despre ceva mult mai important decât economia, dezvoltarea și bunăstarea:

Azi trebuie scris despre temelia fără de care cele de mai sus nu pot fi zidite vertical: democrația liberală capitalistă de piață – miza pentru care acum fix 35 de ani românii ieșeau din comunism cu prețul unor sacrificii umane care au rămas, se pare, doar în cărțile de istorie – tratate vag si superficial și acolo.

Sondajele, mesajele propagate pe internetul de toate felurile și tâmpirea ”populației” nu arată bine:
nu poți deschide o rețea socială fără să fii inundat de ”eram săraci, dar fericiți”, ”pe vremuri oamenii se ajutau între ei”, ”am ajuns sclavii Occidentului” etc. Șocant este că sunt luate în seamă, produc consecințe la vot – adică în societate și în economie:

s-ar fi gândit cineva acum 10-15 ani că bufonul proștilor (la propriu),  Garcea – Mugur Mihăescu, va face legea (Legea!) în România?
Și vorbim de oameni din aceeași clasă socială cu cei care acum 35 de ani părăseau uzinele și ieșeau cu pieptul gol în fața gloanțelor și chiar mureau, sătui să avem în fruntea țării ”un cizmar”.
Mie explicațiile sociologilor – cu ”votul de răzbunare”, cu ”furia populară” etc Nu mi se par concludente:

pot să respect pe românii care admiră Rusia și emigrează la Moscova – asta înseamnă coerență și o viziune radicală dar onestă aupra societății într-o lume în care suntem liberi să facem orice alegere,

dar să mergi în Occident și să alegi un partid sau un om care, sprijiniți de Rusia, vor să schimbe direcția României spre Rusia – acolo unde pentru o postare pe facebook precum cea din România te aruncă în închisoare – mi se pare nu doar imoralitate, ci și un handicap mintal sever; sau o frustrare emoțională transformată în alinerare:

în definitiv, această manipulare care acționează prin relativizarea progresului României le-a făcut creierul muci chiar multora dintre cei care au dus greul ieșirii României de sub comunism și de sub pulpana Rusiei – cei care au tractat România prin una din cele mai negre tranziții economice, ca după un război:

realist și pragmatic vorbind, sunt cei care azi votează pro-rușii invocând o inflație de 10%, deși ei au trăit mijlocul anilor 90, când inflația la produsele de bază ajunsese la 5-600%; sunt chiar cei care au tractat România pe când Nu puteau merge când vor ei în orice țară de pe lumea asta cu pașaport occidental, când Nu existau supermarketuri, când Nu exista creditul pentru locuință, când își rupeau mașinile pe șosele cu două benzi nereparate de 10 ani, când criminalitatea era de 2-3 ori mai mare decât azi, când își trimiteau copiii la școală resetând bugetul familiei la fiecare sfârșit de săptămână.

Și cu toată această uriașă diferență, nu văd decât spre Est.

Toate acestea au o cauză:

Lipsa de conștientizare a beneficiilor României după ieșirea din comunism și de sub pulpana dușmanului său etern – Rusia, și integrarea în lumea Occidentală a libertății: trebuie să ai un handicap mintal sever să nu-ți dai seama că a scrie în Rusia pe rețelele sociale ceea ce-ți e permis să scrii aici tocmai datorită libertății, ai fi arestat instantaneu.

Dar această cauză –  de  relativizare a bunăstării și această lipsă de conștientizare – are, la rândul ei, o supracauză:

ignorarea de către statul român a uneia din cele 2 drame existențiale prin care a trecut România secolului trecut:

de 1 Decembrie sărbătorim Ziua Națională – adică ieșirea din drama Neunificării celor 3 provincii populate de români, adică Marea Unire;

dar cea de-a doua dramă a României în secolul trecut a fost comunismul și viața sub influența ”familiei” URSS – adică a Rusiei – iar această zi ar trebui sărbătorită exact cu aceeași măsură ca și 1 Decembrie. Ziua de 16 decembrie – în seara căreia s-a auzit pentru prima oară la Timișoara ”Jos comunismul!”, ”Libertate!”, ”Vrem democrație!”: a fost ziua ieșirii României din peștera comunistă și de sub influența modelului barbar al societății și imperialismului rusești – iar asta înseamnă că ar trebui să vedem, în comemorarea acestei a doua drame a României, aceleași serbări, parade militare, depuneri de coroane la adresa morților pentru libertate.
Cel puțin în București n-am văzut nimic, iar la Timișoara au avut loc evenimente intense, dar de anvergură locală… .

Să mai vorbim, în aceste condiții, că lumea uită ce au însemnat comunismul și Rusia, că oamenii se alarmează când le iese un coș pe nas deși au reușit să supraviețuiască unui cancer sever, și că până și manualele de istorie trateză vag, târziu și în buza vacanțelor ieșirea României din peștera comunismului și de sub talpa Rusiei – ca în secolul XIX de sub domniile fanariote – către libertatea democrației capitaliste de piață?

Noul Parlament ar trebui, concomitent cu planurile de reechilibrare economică, să readucă în istorie și în calendarul sărbătorilor naționale FASTUOASE, celebrarea libertății economice și sociale, pentru a fixa în mintea poporului indispensabilul avantaj al democrației în dezvoltarea României. Nicio economie competitivă nu va putea fi construită fără un asemenea fundament.

Iar poporul – ”POPORUL” – ar trebui să reflecteze, la nivel INDIVIDUAL  –  la 3 lucruri care-l privesc în modul cel mai direct cu putință:

1, în ce măsură merită această libertate pentru care au murit alții ca el, și în ce măsură poate duce povara responsabilității personale pe care o presupune libertatea;

2, în ce măsură femeile ”dacilor” de la care multă lume ”se revendică” acum, nu se tânguiau mai puțin de greutățile vieții pe cont propriu decât o fac ”bărbații” urmașii de astăzi?

3, dacă nu cumva opțiunea lor pentru un regim autoritar sau chiar dictatorial – cum e, de facto, cel din Rusia – NU îi pedepsește pe alde Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Klaus Iohannis, șefii seviciilor secrete etc (care mâine pot dispărea cu averi cu tot în cine știe ce colțuri ale lumii), ci e o autopedeapsă.

Cât despre analiza detaliilor capitalismului rămânesc de piață – într-un text viitor.

(Citiți și: ”Cristian Grosu / Cât de mare e riscul de implozie al democrației românești – mizele contratimp ale guvernului de război hibrid”)

(Citiți și: ”Cristian Grosu / Marea diversiune a formulării ”pro-european”. Constituția, trădarea reală și dușmanii din interior”)

***