Bruegel: Extinderea UE și efectele asupra bugetului comunitar

Când vine vorba de extinderea UE, unul dintre argumentele temporizării este acela al efectelor bugetare produse de o potențială extindere cu statele cu care Bruxelles a deschis negocieri de aderare.

Se spune, și se repetă, că potențiala extindere a Uniunii Europene cu toți vecinii estici (Georgia, Moldova și Ucraina) și din Balcanii de Vest (Albania, Bosnia-Herțegovina, Kosovo, Macedonia de Nord, Muntenegru și Serbia) ar implica transferuri nete către aceste țări în condițiile regulilor actuale ale bugetului UE. În plus, dacă regulile de alocare bugetară rămân neschimbate, finanțarea de „coeziune” – fondurile care ajută la recuperarea decalajelor în părțile mai sărace ale UE – ar muta alocările actualele către nou-veniții mai săraci.

Cu toate acestea, miturile despre o povară excesivă asupra actualilor membri ai UE, care ar transforma mai mulți beneficiari neți actuali în plătitori neți, trebuie respinse – aceasta este concluzia unei analize Bruegel asupra impactului financiar al extinderii în variantă maximală, adică cu toate cele 9 state cu care UE negociază în prezent extinderea.

Pentru a ilustra aceste puncte, Bruegel estimează impactul ipotetic asupra bugetului UE al includerii acestor nouă țări în Cadrul Financiar Multianual (CFM) al UE 2021-2027, tratându-le ca și cum ar fi deja membre UE.

Sunt aplicate regulile actuale ale bugetului UE cu o singură excepție: limitele superioare generale ale cheltuielilor UE.

Impact asupra dimensiunii bugetului UE

Calculele Bruegel indică faptul că dimensiunea totală a CFM 2021-2027 ar crește de la 1.211 miliarde euro la 1.356 miliarde euro, sau de la 1,12% din PIB-ul UE la 1,23%, ca urmare a extinderii (vezi tabelul de mai jos).

Fondurile de coeziune acordate actualelor state UE ar scădea de la 393 miliarde euro la 361 miliarde euro, în timp ce cei nouă noi membri ar primi fonduri de coeziune în valoare de 61 miliarde euro, ceea ce duce la 422 miliarde euro cheltuielile totale pentru coeziune.

Cheltuielile PAC pentru UE actuală ar rămâne neschimbate – la 379 miliarde euro – dar includerea a 113 miliarde euro în cheltuielile PAC pentru cei nouă noi membri ar ridica alocarea totală a PAC la 491 miliarde euro.

Cheltuielile pentru vecinătate ar scădea cu 15 miliarde de euro, deoarece cei nouă nu ar mai beneficia de ele, în timp ce cheltuielile pentru administrația publică europeană ar crește cu 7 miliarde de euro. Toate celelalte cheltuieli destinate actualelor țări UE ar rămâne neschimbate, cei nouă membri noi primind 12 miliarde euro în cheltuieli suplimentare din aceste categorii.

Reclasificarea regională a PIB/cap de locuitor

Un indicator important pentru alocarea banilor politicii de coeziune este PIB-ul pe cap de locuitor în raport cu media UE. Regiunile UE sunt clasificate în trei categorii:

mai puțin dezvoltate (PIB regional pe cap de locuitor sub 75 la sută din media UE)
în tranziție (între 75 la sută și 100 la sută)
dezvoltate (peste 100 la sută)

Cei nouă potențiali membri noi ai UE au un PIB pe cap de locuitor semnificativ sub media UE. Acestea ar scădea, astfel, media generală a UE. Asta ar face ca unele regiuni UE mai puțin dezvoltate să treacă la statutul de tranziție, iar unele regiuni în tranziție să treacă la un statutul dezvoltat.

Această reclasificare ar duce la o finanțare de coeziune mai redusă pentru regiunile afectate, vezi mai jos cum arată acum harta UE 27.

Cum s-ar modifica harta în ipoteza UE 36:

În această ipoteză, Italia și Spania ar experimenta cele mai mari reduceri ale finanțării pentru coeziune, fiecare pierzând aproape 9 miliarde euro, urmate de Portugalia (4 miliarde euro) și Ungaria și România (aproximativ 2 miliarde euro fiecare).

Polonia, în ciuda unor schimbări ale regiunilor în categorii superioare, nu s-ar confrunta cu o finanțare redusă pentru coeziune, deoarece alocarea sa era deja constrânsă de un plafon global de 2,3 % din PIB pentru majoritatea plăților de coeziune din CFM aprobat.

Impactul asupra pozițiilor nete

Cei nouă noi membri ai UE ar fi beneficiari neți ai fondurilor de la bugetul UE, plătind mai puțin decât încasează. Costul net pentru țările actuale ale UE al aderării acestor nouă membri s-ar ridica la 170 de miliarde de euro la prețurile curente în perioada 2021-2027, sau aproximativ 26 de miliarde de euro pe an, echivalentul a 0,17 la sută din PIB-ul UE.

Acest cost ar avea un impact modest asupra pozițiilor nete. Mai mulți beneficiari neți (inclusiv Ungaria, Bulgaria, Letonia, Lituania, Grecia, România, Polonia, Cehia, Slovenia și Malta) au înregistrat deja reduceri semnificative ale transferurilor nete pe care le-au primit de la bugetul UE în perioada 2021-2023 comparativ cu perioada 2014-2020 (vezi graficul de mai jos).

Pentru aceste țări, orice reduceri suplimentare ale transferurilor nete de la bugetul UE ar fi relativ minore în comparație cu reducerile pe care le-au înregistrat deja. Între timp, majoritatea plătitorilor neți ar trebui să contribuie cu 0,13% din PIB-ul lor la bugetul UE.

În practică, este posibil ca aceste costuri să fie semnificativ mai mici, deoarece UE este de așteptat să își revizuiască regulile bugetare în așteptarea extinderii și să pună în aplicare perioade de tranziție înainte ca noilor membri să li se ofere acces la fonduri, reducând plățile pe care le-ar primi.

Creșterea bugetelor naționale în urma extinderii

Este important de subliniat faptul că costul net pentru actualele guverne ale UE în ceea ce privește bugetul UE diferă de costul fiscal net. Costurile legate de bugetul UE nu țin cont de ceea ce bugetele naționale vor câștiga în impozitul pe profit suplimentar, impozitul pe venitul personal și contribuțiile la asigurările sociale ca urmare a intrării celor nouă țări noi.

Extinderea va crea o piață europeană mai mare, de care vor beneficia companiile din UE. Întreprinderile din actualele state membre ale UE vor participa și la programele finanțate de UE în noile state membre.

În plus, noii membri ar crește importurile din actualele țări UE, iar statutul de membru al UE este probabil să declanșeze investiții străine directe (ISD) în statele nou venite în Uniune.

Fluxurile de ISD din țările din Vest către statele Europei Centrale și de Est care au aderat la UE între 2004 și 2013 s-au dovedit a fi profitabile pentru acestea din urmă, iar această tendință ar putea fi de așteptat să continue cu cei nouă noi membri.

Mai mult, apartenența la UE ar putea facilita o migrație sporită din aceste noi țări către actualele state membre ale UE, contribuind la atenuarea penuriei de forță de muncă și creând mai multe oportunități de angajare. Aceste evoluții vor contribui la creșterea veniturilor bugetare în actualele state membre ale UE.

Metodologie, ipoteze și date

Pentru toate cheltuielile bugetare ale UE, cu excepția politicii de coeziune, se presupune că țările UE actuale vor primi aceleași sume în cazul extinderii ca în prezent. Politica de coeziune este singura categorie de cheltuieli ale bugetului UE cu o metodologie specifică pentru alocarea fondurilor între țări, bazată parțial pe PIB-ul pe cap de locuitor în raport cu media UE.

Întrucât PIB-ul mediu pe cap de locuitor al UE ar scădea odată cu extinderea, mai mulți membri actuali ai UE ar primi mai puțină finanțare pentru coeziune, în condițiile unor reguli neschimbate.

Pentru calculele ipotetice, au fost adăugate cheltuielile celor nouă noi membri ai UE, împreună cu alte cheltuieli aferente, cum ar fi costurile administrative crescute ale UE în CFM 2021-2027. În consecință, toate rubricile CFM 2021-2027, cu excepția uneia, cresc odată cu extinderea; scad doar cheltuielile pentru vecinătate, întrucât aceste țări, în calitate de membre UE, nu ar mai beneficia de acest tip de fonduri din bugetul UE.

Pentru cheltuielile de coeziune, au fost aplicate regulile actuale pentru a stabili cât ar primi noii membri. Pentru alte categorii de cheltuieli ale UE, inclusiv politica agricolă comună (PAC), s-a presupus că noii membri vor primi sume proporționale cu cele alocate celor 13 țări care au aderat la UE între 2004 și 2013. Proporționalitatea se bazează pe suprafața de teren agricol pentru PAC și privind PIB-ul și populația pentru alte categorii bugetare ale UE.

De asemenea, au fost luate în considerare contribuțiile așteptate la bugetul UE de la cei nouă membri noi.

Au fost folosite date și proiecții privind populația și PIB din 2020, anul în care a fost finalizat CFM 2021-2027. Aceste cifre nu țin cont de impactul invaziei rusești pe scară largă a Ucrainei, care a avut un impact devastator asupra PIB-ului și populației Ucrainei.

Calculele Bruegel presupun că Ucraina își va recăpăta integritatea teritorială și că războiul nu va avea un impact pe termen lung asupra populației sau a PIB-ului său. Dacă teritoriul, populația sau PIB-ul Ucrainei s-ar reduce definitiv de război, transferurile nete către țară de la bugetul UE ar fi mai mici decât calculele actuale ale Bruegel.