Români, locul 51 din 145 în Global Firepower 2025
România a căzut zece poziții în clasamentul realizat pentru anul 2025 de Global Firepower, care realizează anual topul celor mai puternice armate din lume în funcție de mai mulți indicatori. În prezent, România se află pe locul 51 din 145.
România, depășită de Elveția
În 2024, țara noastră se situa pe locul 41/145, acum se află pe 51/145. În acest clasament România are un ”Power Index” de 0,8984 (conform altgoritmului, țara cea mai bine înarmată este cea care are un index cât mai aproape de zero). De asemenea, în 2024 România se afla pe locul 11 în topul țărilor din Europa și 14 în NATO.
În ultimul an România a fost depășită, conform acestor statistici, de mai multe țări NATO precum Danemarca și Finlanda, dar și de Elveția. Malaezia, Irak sau Chile sunt țări care și-au păstrat pozițiile și sub care România a coborât.
România, puncte tari, puncte slabe
Conform analizei, România stă bine din punct de vedere financiar și al numărului de militari, însă prezintă scoruri mici la capitolele „putere navală” și „putere aeriană”.
Mai în amănunt, printre punctele forte ale României sunt infrastructura feroviară, un număr suficient de corvete/fregate/nave anti mină, lansatoare de rachete și artilerie. O problemă ar fi lipsa elicopterelor de atac și a obuzierelor.
Topul mondial este în continuare dominat de SUA
Topul mondial Global Firepower Topul mondial este dominat de SUA (0,0744), urmează numărul doi mondial – Rusia (0,0788) – la egalitate perfectă cu China. India, Coreea de Sud și Marea Britanie continuă clasamentul. Franța urcă pe 7, făcând schimb de locuri cu Japonia, de altfel singurele schimbări din top 10. Turcia și Italia închid clasamentul primelor zece țări.
În acest an, Polonia se clasează pe locul 21 mondial, imediat după Ucraina.
De precizat că Republica Moldova a reușit în ultimul an să urce cu zece poziții în clasament, acum situându-se pe 134/145 și devansând Kosovo, Somalia sau Islanda.
(Citește și: ”Primii 100 jucători globali ai industriei de apărare – locul 1 are venituri mai mari decât PIB-ul României”)
***