Producția de autovehicule din România

Producția de autovehicule din România

Producția de automobile din România a ajuns în 2024 la un număr record de 560.102 unități, în creștere cu 9,2% față de recordul anterior stabilit în 2023, potrivit datelor publicate vineri de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM). România are două mari fabrici de autovehicule, la Mioveni (Dacia) și la Craiova (Ford Otosan).

Din volumul total al producției pe anul trecut, Dacia a produs 309.432 de unități, ușor sub 2023, în timp ce Ford Otosan a produs 250.670 unități, un plus substanțial.

Ford și-a crescut masiv producția în ultimii ani, din care doar în 2024 cu mai bine de 50.000 față de 2023, respectiv un plus de 31%. Evoluția a venit pe fondul dezvoltării liniilor de producție prin incorporarea celor două modele Transit și Tourneo Courier, care au înlocuit producția modelului EcoSport.

Din volumul total al producției de la Craiova din 2024, SUV-ul Puma a avut o contribuție de 166.242 de unități, în timp ce cele două Courier au adunat 84.239 de unități.

Producția de electrice va debuta în România în 2025

Niciuna din fabrici nu a produs vehicule electrice în 2024 – Dacia Spring ca exemplu este asamblată în China. Ford Otosan pregătește însă producția noilor modele electrice ale Transit Courier și Tourneo Courier și noul Ford Puma Gen-E. Producția acestor modele electrice ar urma să înceapă în primele trei luni din acest an.

În ceea ce privește producția Dacia, uzina de la Mioveni pregătește linia de producție pentru noul model de SUV-C Bigster, ce va intra în producție în acest an. Modelul Jogger a fost scos din producție în acest an și mutat în Maroc.

La Mioveni se vor produce astfel 4 modele Dacia: Sandero, Logan, Duster și în curând Bigster.

Ultimele două luni ale lui 2024 au adus per total o ușoară ameliorare a producției: în noiembrie 2024, au fost produse în România un număr de 51.906 automobile, în timp ce în decembrie unitățile finalizate au fost în număr de 41.358 de unități.

(Citește și: ”Dacia, în top 10 la vânzări auto în Europa – 8,2% cotă de piață”)

***

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *