Tarifele comerciale ale SUA vor redesena rutele comerciale globale

Tarifele comerciale ale SUA vor redesena rutele comerciale globale

Tarifele comerciale ale SUA vor redesena rutele comerciale globale şi ar putea adăuga 640 de miliarde de dolari la costul importurilor de bunuri pentru primele zece naţiuni exportatoare către Statele Unite, potrivit raportului “Marile Puteri, Geopolitica şi Viitorul Comerţului”, publicat recent de Centrul pentru Geopolitică al Boston Consulting Group și citat de Agerpres.

“Rivalităţile geopolitice rescriu economia globală şi vor continua să o facă şi în anii următori, influenţată de tarifele impuse de SUA asupra importurilor. Fără o creştere generalizată a tarifelor, comerţul mondial cu bunuri va continua să crească cu o medie anuală de 2,9% în următorii opt ani. Cu toate acestea, rutele comerciale vor suferi transformări majore: America de Nord îşi va reduce dependenţa de China, în timp ce China îşi va întări relaţiile cu Sudul Global, care devine tot mai influent pe scena comerţului internaţional”, sunt principalele concluzii ale raportului.

Cele mai lovite vor fi importurile de autovehicule și piese auto

Conform modelului BCG, tarifele ar putea adăuga 640 de miliarde de dolari la costul importurilor de bunuri pentru primele zece naţiuni exportatoare către SUA, pe baza nivelurilor din 2023, în lipsa unor surse sau furnizori alternativi. Impactul cel mai semnificativ va fi asupra importurilor de piese auto şi vehicule, în special în relaţiile comerciale cu Mexic, Uniunea Europeană şi Japonia.

De asemenea, electronicele de consum, vehiculele electrice şi produsele de modă vor resimţi creşteri ale costurilor în cazul tarifelor mai mari pentru bunurile provenite din China.

“Comerţul global va depăşi 29 de trilioane de dolari până în 2033, dar rutele pe care vor circula aceste bunuri se schimbă într-un ritm remarcabil. Rutele comerciale se schimbau deja faţă de modelele istorice, iar noile tarife impuse de SUA vor accelera acest proces. Navigarea în aceste noi dinamici va fi esenţială pentru orice afacere globală”, a declarat Laszlo Juhasz, Managing Director şi Senior Partener la BCG.

Una dintre ideile principale din raport arată că America de Nord se consolidează ca un bloc comercial rezilient. Astfel, relaţia comercială dintre SUA, Mexic şi Canada, întărită de ani de reshoring, nearshoring şi friendshoring menite să reducă dependenţa de importurile din China, va contribui la creşterea economică a Americii de Nord. Dacă noile tarife impuse de SUA asupra bunurilor mexicane pot fi evitate, se estimează o creştere cu 315 miliarde dolari până în 2033 a comerţului anual dintre SUA şi Mexic. Comerţul SUA-Canada va creşte cu 147 miliarde dolari, pe măsură ce companiile care deservesc pieţele nord-americane îşi relochează mai multe lanţuri de aprovizionare în regiune.

Comerțul chinez se va reorienta către Sudul Global

Pe de altă parte, în timp ce comerţul Chinei cu SUA şi UE încetineşte, el înregistrează o creştere puternică cu restul lumii. Comerţul bilateral anual cu Occidentul este estimat să scadă cu 221 miliarde dolari până în 2033.

Scăderea de 159 miliarde dolari a comerţului anual SUA-China ar putea fi mai accentuată dacă SUA creşte semnificativ tarifele pe bunurile chineze. Într-un scenariu extrem, se estimează că acest lucru ar reduce comerţul anual SUA-China cu aproximativ un sfert.

În schimb, comerţul Chinei cu Sudul Global va creşte cu 1,25 trilioane dolari până în 2033. Această schimbare vine în sprijinul agendei geopolitice a Chinei de a-şi reduce dependenţa economică de Occident, în timp ce îşi aprofundează legăturile cu pieţele emergente majore.

UE va trebui să-și refacă competitivitatea

La rândul ei, Uniunea Europeană se va concentra pe creşterea competitivităţii. Comerţul bilateral cu China este de aşteptat să stagneze în următorul deceniu, iar comerţul cu Rusia va scădea cu aproximativ 106 miliarde dolari până în 2033, pe măsură ce UE continuă să reducă importurile de energie rusească şi să impună sancţiuni economice.

Comerţul anual al UE cu SUA va creşte cu 303 miliarde dolari în următorul deceniu, în mare parte datorită importurilor UE de gaz natural lichefiat (GNL) din SUA, şi va accelera în relaţia cu India şi Africa.

În acest context, Sudul Global câştigă în influenţă. Una dintre cele mai interesante evoluţii în comerţul global este creşterea puterii ţărilor din Sudul Global. Acest grup de 133 de naţiuni în curs de dezvoltare reprezintă aproximativ 18% din PIB-ul global, dar 62% din populaţia lumii, având o contribuţie de aproximativ 30% din comerţul global.

Deşi comerţul cu China va continua să crească robust, ritmul schimburilor va încetini, pe măsură ce procesele de producţie locale se maturizează.

India iese la rampă

Conform raportului, comerţul anual între naţiunile Sudului Global va creşte cu 673 miliarde dolari în următorul deceniu, la fel şi comerţul dintre Sud şi Nord, ajungând la 1,67 trilioane dolari anual în 2033.

India se evidenţiază ca un alt pilon major al comerţului Sudului Global, urmărind relaţii favorabile cu majoritatea economiilor mondiale. Se estimează o creştere anuală compusă (CAGR) de 6,4% a comerţului total al Indiei până în 2033, atingând 1,8 trilioane dolari anual. Printre factorii determinanţi se numără popularitatea tot mai mare a Indiei ca bază de producţie pentru companiile care caută să diversifice lanţurile de aprovizionare concentrate în China, stimulentele guvernamentale semnificative pentru industrie, o forţă de muncă masivă şi cu costuri reduse, precum şi infrastructura în continuă îmbunătăţire.

“Pentru liderii de afaceri, a fi înaintea curbei nu a fost niciodată mai important. Dezvoltarea continuă a unor lanţuri de aprovizionare agile şi, cel mai important, asigurarea capacităţii de a percepe şi de a reacţiona la schimbările geopolitice vor fi abilităţi necesare pentru a opera în această nouă realitate dinamică şi plină de provocări”, a adăugat Laszlo Juhasz.

(Citește și: ”Interviu – Trumponomics 2.0: La ce să se aștepte economia americană și a lumii de la un posibil mandat al lui Donald Trump”)

***

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *