Cristian Grosu / Miza supraeconomică a României 2025. Georgescu, rușii și românii

Mai întâi, the big picture:
Efortul cel mare al României pe 2025 este scăderea deficitului bugetar cu 1,8% din PIB în condițiile aterizării unor sectoare cheie din economie, dar el va reprezenta doar o chestiune strict tehnică:

nimeni nu și-ar fi pus problema acum 5-10 ani că energia necesară avansului și sofisticării economiei va fi cheltuită la un moment dat pentru păstrarea în discuție a modelului de societate și a alianțelor de Vest ale României.

Acum avem de recapitulat materia la capitalismul occidental de piață, iar primele rezultate la acest test care abia a început sunt următoarele:

1, Guvernul Ciolacu a trecut, pe 23 decembrie, cu doar 7 voturi prin Parlament, în condițiile în care a adunat cele 2 partide mainstream, UDMR și grupul minorităților.
Asta înseamnă – dând la o parte grupul, mic, al USR – că pe lângă cele 35% cât înseamnă AUR-SOS-POT (adică Simion-Georgescu-Șoșoacă), partea din PSD care e anti-occidentală e mai mare decât se bănuiește.
O simplă adiere e vânt în partid va baleia întregul sprijin guvernamental în direcția cealaltă.

2, Configurația grupurilor din partide prin principalele instituții ale statului arată că ambele tabere – pro și anti-occidentală, și-au negociat pozițiile și că se pregătesc pentru următoarele asalturi.

3, Încă nu avem marele jucător al politicii externe și al administrării echilibrului politic intern: președintele țării – șeful statului și cel a cărui sabie aruncată într-un talger sau altul poate înclina balanța într-o parte sau alta. Asta în condițiile în care negocirile privind Ucraina și zona Mării Negre se află în plină desfășurare – schimbul de replici SUA-Rusia pe care-l vedem la televizor e doar ce se  aude prin pereți atunci când se ridică vocea. Dar lucrurile importante sunt spuse în șoaptă.

Cele 3 puncte configureză situația macro a României în momentul în care Rusia negociază falia dintre Europa și Asia și are nevoie la București de haos, lipsă de intransigență, politicieni prietenoși și servicii secrete trădătoare.

Și acum – detaliile tabloului, pe care să-l numim ”Fenomenul Georgescu ” – în 7 detalii. Vom începe cu al 7-lea, ca să lăsăm la final cea mai relevantă tușă a artiștilor:

7, Călin Georgescu putea fi eliminat din cursa electorală de AEP simplu și în baza legii: la finanțarea campaniiei sale electorale avea trecut ”costuri zero”, deși era limpede fie și numai pe rețelele sociale că există costuri, ba chiar costuri mari:

Finanțarea unei campanii electorale e o MIZĂ URIAȘĂ în orice democrație – ne putem da seama din scandalurile pe care le vedem în democrațiile occidentale, unde Sarkozy a fost condamnat pentru câteva sute de mii de euro, unde marele Kohl a pierdut conducerea CDU după un scandal similar – ca să venim cu doar două exemple. Asta pentru că alegerile nu trebuie influențate prin mega-campanii electorale finanțate de state ostile – în România, în Germania, în UK, în SUA etc: scandaluile pe care le vedem peste tot pleacă tocmai de la urișul pericol pe care-l reprezintă netransparența finanțării.

Dar Călin Georgescu nu a fost scos din joc în baza legii pe care a îcălcat-o, iar Toni Greblă ar trebui să fie tras la răspundere pentru așa ceva.

6, Campania electorală a lui Călin Georgescu a fost finanțată cu bani românești, produși de câțiva oameni de afaceri cu simpatii estice, cu probleme în concurența pe piețele interne și internaționale și, mai ales, cablați prin interese economice la ecosistemul de afaceri pe care serviciile secrete românești le-au dezvoltat în ultimele 2 decenii:

Toate studiile europene și de securitate pe care le-am citit arată că statele ostile statelor UE nu lucrează cu banii lor dacă au posibilitatea de-a găsi oameni de afaceri locali nemulțumiți de piața europeană sau breșe în sistemele serviciilor secrete locale. În România aceste breșe sunt mult mai ușor de decelat – se poate intra pur și simplu prin ecosistemul de afaceri pe care serviciile secrete l-au dezvoltat.

Finanțarea campaniei electorale a lui Călin Georgescu de către oameni de afaceri români, precum și traseul banilor se află în acest moment în curtea ANAF și e foarte posibil ca până la începera campaiei electorale să vedem primele rezultate (și nume).

Cu un amendament:
e foarte posibil să nu aflăm tot, să aflăm doar numele unor loseri, iar cu ceilalți să existe ”negocieri”: fie cu ei, fie negocieri directe între serviciile pe care le are fiecare în spate.

5, Directorii de maketing ai marilor companii evaluează numai campania pe TikTok a lui Călin Georgescu la o sumă de minimum 30 de milioane și maximum 60 de milioane. De euro.

4, Campania pe TikTok a lui Călin Georgescu arată un profesionalism și, mai ales, o strategie și o viziune supra-națională, specifice unui ”actor statal” – să NU le bănuim de un profesionalism excesiv pe serviciile noastre secrete implicate sub o formă sau alta în campania lui Călin Georgescu:
crearea din timp a infrastructurii de comunicare, cu ani înainte, fragmentare, targetare si microtargetare, decelare a mesajelor pentru sute de profiluri umane, rostogolire a campaniei concomitent cu ștergerea urmelor etc.

Acest lucru se vede fie și numai din documentele desecretizate de CSAT – puține, vagi și prea generale față de rapoartele detaliate ”adevărate”, care dau nume și prenume, acțiuni concrete și responabilități.

3, Campania lui Călin Georgescu și, mai ales, spetaculosul său rezultat s-a făcut cu complicitatea serviciilor secrete românești:
e imposibil de crezut că SRI nu a putut evalua sau anticipa amplitudinea devastatoare a mobilizării pe rețelele sociale pentru Călin Georgescu, sau capacitatea SIE de a evalua la timp implicarea externă fie directă fie prin proxi a Rusiei, sau a STS – care nici măcar in sedinta CSAT nu a spus câte atacuri au avut loc asupra infrastructurii – sau  a celorlalte, serviciul Armatei sau ”doi ș-unsfert” sau… .
Zecile de grupuri de afaceri în care s-au ”spart” aceste entități de securitate au obturat vizibilitatea către singura lor rațiune de a fi – protejarea României ca stat democratic, european și euroatlantic – și au deturnat dezideratul unei Românii democratice în sens occidental, către sensul pe care-l are democrația în state precum Ungaria, sau chiar Turcia.

2, Toată această trădare – directă, sau prin neglijență sau prin incompetență – a serviciilor secrete românești s-a produs pe fondul asaltului din exterior asupra alegerilor din România:
mecanismul e foarte asemănător cu ce s-a întâmplat în Republica Moldova, acolo unde referendumul pro-european și Maia Sandu au trecut ”la mustață” străbătând ploaia de foc a propagandei rusești – mecanism susținut din umbră de marii iubitori de Rusia, cum a fost fugarul Plahotniuc:

manipularea din România a fost nu doar profesionist făcută, ci a și dat impresia că mecanismul fusese uns și rodat cu mult înainte și în alte acțiuni: doar au adus ”instalația” – au setat-o pe propaganda naționalistă, legionară și suveranistă cultivată de ani de zile și pe furia populară provenită din corupția clasei politice – au băgat-o în priză și au plecat la bere. Știau că nu are cum să dea greș.

1, Toate acestea de mai sus au fost contribuția României la fenomenul (fără ghilimele) Georgescu – care a speriat Europa electorală. Asta pentru că marele  dușman din spatele deturnării alegerilor prezidențiale din România e Rusia:

E chiar periculos să nu evaluăm corect și pe deplin rolul Rusiei în puciul eșuat de la București.
Da, vrem cu toții dovezi, mai ales că ele trebuie să explice o măsură atât de disperată și de radicală cum a fost decizia CCR de a anula alegerile. Însă nu trebuie să uităm că suntem în plin război adevărat (fără componentă militară), și ne facem iluzii dacă nu vedem că în astfel de situații lucrurile funcționează altfel – dovezile au ajuns o armă pe piața armelor în războaiele interne sau în relațiile cu aliații externi – înainte de-a arăta amatorismul și trădarea unor structuri de la București, ceea ce am văzut arată rezultate spectaculoase obținute prin tehnologie, profesionalism și, în cel mai înalt grad, Știință pură.

Dacă vom vedea dovezi, ele vor fi punctuale, bine țintite, livrate cu țârâita și numai cu un scop foarte precis: nu numai eliminarea din joc a lui Călin Gorgescu și a structurilor din serviciile secrete care luptă pentru el, ci și, după alegeri, în războaiele dintre facțiunile compuse din servicii secrete, politicieni și oameni de afaceri.

Dar asta dacă alegerile vor fi câștigate de un președinte pro-vest – și poate nici atunci, pentru că e posibil ca acest ”război civil” să nu se vadă public, iar gâtuirile să fie făcute pe tăcute. Până atunci, meciul încă se joacă – vedem agresivitatea și siguranța de sine cu care tropăie pe scenă Călin Georgescu și Victor Ponta.

Personal, nu am niciun dubiu că alegerile din România au speriat – la propriu – Vestul, și că modul de acțiune al Rusiei la București e un caz școală pentru politicienii și serviciile de informații din statele democratice apusene.

În acest moment de reglaje geopolitice pe falia dintre UE și Asia, cel mai grav lucru este că noi nu avem titularul de politică externă instalat – într-un an în care politica externă bate politica internă – și în care România se află sub o imensă presiune de-a cârmi spre Est.

Și se mai află sub o presiune :

Necesitatea stringentă de-a afla măcar o parte relevantă și convingătoare a acelor adevăruri care au dus la decizia CCR de a anula alegerile:

asta pentru că acea decizie a creat un precedent atât de violent și a zguduit atât de tare LEGISLAȚIA DEMOCRAȚIEI din România, încât, cu o clasă politică creată prin contraselecție și aflată sub guvernanța unor structuri de securitate, să nu ne trezim vreodată că orice război din culise necesită o decizie electorală excepțională.

Despre toate astea, însă, vom ști mai multe după alegeri. Numai după alegeri.

PS:
Un detaliu, la observația unui cititor, care îmi scrie că ”instalația” rusească n-a funcționat la algerile parlamentare, care sunt mai important prezidențialele:
această teorie a apărut acum câteva săptămâni în ziarul german FAZ, în articolul scris de către corespondentul de la Viena al ziarului. Dar teoria e falsă:
cum adică, faptul că AUR, SOS și POT au luat în Parlament 35% e puțin? Sau faptul că 2 partide mainstream + UDMR + miniorități au reușit să treacă guvernul la diferență de doar 7 (șapte) voturi (adică dacă aripa pro-estică din PSD poate foarte simplu înclina balanța spre Rusia) înseamnă că Rusiei nu i-a ieșit și la alegerile parlamentare?

(Citiți și: ”Cristian Grosu / Înapoi, în viitor! Despre rescrierea capitalismului liberal”)

***