150 de ani de la moartea lui Hans Christian Andersen

Danemarca l-a comemorat luni pe maestrul poveștilor pentru copii
Hans Christian Andersen, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la
moartea sa.

Câteva biserici din Danemarca au bătut clopotele la ora locală
11:00 dimineața, ora aproximativă la care a murit Hans Christian
Andersen la 4 august 1875, la Copenhaga, informează Agerpres.

Bătăile de clopot
au marcat și începutul unei perioade de mai multe săptămâni de
evenimente dedicate memoriei lui Hans Christian Andersen.

Născut la 2 aprilie
1805, la Odense, Hans Christian Andersen a scris numeroase povestiri
considerate clasice, care sunt citite de părinți, bunici și copii
din întreaga lume, printre care se numără „Mica Sirenă”,
„Fetița cu chibrituri”, „Rățușca cea urâtă”, „Prințesa
și mazărea”, „Degețica”, „Crăiasa zăpezii” sau
„Hainele cele noi ale împăratului”.

Aventura dobrogeană
a faimosului Hans Christian Andersen

Hans Christian
Andersen, faimosul autor al basmelor pentru copii, a fost în anul
1841 un turist aventuros care a ţinut să cunoască Dobrogea.
Impresiile de călătorie au fost publicate în Danemarca sa natală,
un an mai târziu.

Publicista Aurelia
Lăpuşan din Constanţa a consemnat în cartea sa „Medgidia
Carasu“ (Editura Muntenia, 1996) traseul parcurs de Hans Christian
Andersen în Dobrogea.

„În anul 1841,
scriitorul danez H.C. Andersen, venind de la Constantinopol pentru a
merge prin Viena în Olanda, s-a oprit la Constanţa, de unde şi-a
urmat drumul la Cernavodă, pe uscat, evitând astfel ocolul de
câteva zile de la gurile Dunării. El considera lacul Carasu ca un
canal prin care Traian a putut uni Dunărea cu Marea Neagră. Peste
tot întâlneşte ruine şi multă sărăcie. La o cafenea, câţiva
turci şedeau întinşi, fumându-şi ciubucele şi sorbindu-şi
cafelele, nepăsători; pe stradă, alţii, grozav de zdrenţuiţi,
adunau gunoaie ca să facă focul. Lângă oraş a văzut urmele
valului lui Traian. Cât putea privi în jur nu vedea decât marea
sau o stepă imensă, nici o casă, nici un fum de la vreo şiră de
lemne a unui cioban, nici o turmă de vite, nici un punct manifestând
viaţă. Totul era o câmpie verde fără de sfârşit“, relatează
dr. Lăpuşan, conform adevarul.ro.

La malul Mării
Negre, la Constanţa, Hans Christian Andersen se plimbă pe plajă cu
însoţitorul său, englezul Ainsworth, culege scoici şi pietre,
intră în vorbă cu localnici pentru a le cunoaşte traiul. Intră
pe brânci într-o colibă de tătari, acoperită de stuf şi plină
de fumul gros al unei frigărui pregătite de stăpâna casei. La
hanul la care trăseseră la Constanţa, mâncarea fusese foarte
gustoasă şi necrezut de ieftină, servită de hangiul austriac Toma
Radicevici. Apoi se pregăteşte de plecare către mai departe.

„Lucrurile
călătorilor care mergeau la Cernavodă au fost încărcate în care
mari de lemn, trase de boi. Călătorii au pornit cu o zi în urma
bagajelor, pentru a ajunge împreună la Cernavodă. Călătoria au
făcut-o călare, pe cai vioi, munteneşti, care jucau, săreau şi
se băteau cu picioarele dinapoi. Convoiul era condus de hangiu în
uniformă veche, austriacă. Drumul l-au urmat pe valea Carasu,
despre care i s-a spus că a fost un canal care lega Dunărea cu
marea, făcut de Traian, şi despre care credea că n-ar fi greu de
refăcut dacă nu s-ar opune turcii. Socotea că ar costa mai ieftin
decât calea ferată.

A trecut pe lângă
multe redute din ultimul război rusesc în care se ascundeau câinii,
vara de căldură şi iarna de frig. Au ajuns la un sat unde fiecare
casă acea aspectul unei movile mizerabile, pe o masă pietroasă;
erau şi câteva coloane de piatră cenuşie de la o biserică
devastată. În mijlocul stepei au întâlnit un cimitir turcesc
părăsit; satul fusese şters de pe pământ.

Vedeau turme de vite
care, din depărtare, se înfăţişau ca o tabără mare de război.
Păstorii munteni semănau cu totul oamenilor sălbatici; ei purtau
cojoace lungi de oaie, cu lâna scoasă în afară, pălării
gigantice sau o căciulă strâmtă de blană aspră. Părul lor era
lung, negru şi zbârlit, le atârna peste umeri; toţi purtau un
topor greu. Au suferit de căldură şi lipsă de apă. În această
arşiţă de soare, păstorii munteni stăteau liniştiţi în
cojoacele lor grele de piele, rezemaţi pe ciomegele lor. Andersen
cântă viaţa păstorului rătăcitor peste bărăganurile întinse
din cuprinsul celor trei împărăţii, suferinţele şi dorurile
lui“, scrie Aurelia Lăpuşan.

_{Foto sus: Portret al lui Hans Christian Andersen din 1860. Fotografie de Franz Hanfstaengl (© Wikimedia Commons)}