Câți români au emigrat în 1927?
În 1927, numărul românilor care au ales să emigreze a scăzut
semnificativ față de anul anterior.
Conform Buletinului Muncii, Cooperației și Asigurărilor Sociale
(an IX, Nr 1-3/ianuarie-martie 1928), numărul emigranților din
România a început să scadă încă din primăvara anului 1926,
când Ministerul Muncii a interzis emigrarea către Brazilia.
„Numărul
persoanelor care au plecat din țară cu pașapoarte de emigrare în
cursul anului 1927 a fost de 8.915. Față de anul precedent, când
au emigrat 21.681, vedem că numărul emigranților a scăzut cu 59%
la sută. Scăderea începe a se produce încă din primăvara anului
1926, când Ministerul Muncii interzice emigrarea către Brazilia și
această scădere se constată numai în Basarabia care, până
atunci, din cauza secetei ce o bântuise de trei ani consecutivi,
dăduse aproape totalitatea emigranților cu acea destinație. În
celelalte regiuni ale țării, curentul de emigrare – redus în
urma restricțiilor luate în 1924 de către Statele Unite și Canada
– se menține staționar. Un curent de emigrare nou începe să se
manifeste în a doua jumătate a anului 1927 printre locuitorii turci
din Cadrilater, care emigrează în vederea colonizării lor în
Turcia Asiatică.
Repartizând
totalul de 8.915 al celor care au emigrat în cursul anului 1927, pe
naționalitatea de origine, avem în ordine descrescândă: 2.934
evrei, 2.505 germani, 928 ucraineni, 872 unguri, 530 români, 473
turci, 330 iugoslavi, 241 ruși, 112 diferite alte naționalități.
Considerându-i după profesiuni avem: 3.161 muncitori agricoli, 645
muncitori industriali calificați, 351 lucrători industriali
necalificați, 1.030 diferite alte profesiuni, iar restul de 3.726
sunt soții și copii care însoțesc pe emigranți”, se
notează în Buletinul Muncii, Cooperației și Asigurărilor
Sociale, conform Institutului
de Studii Sud-Est Europene.
Problemele românilor
din Brazilia
Întors din
Brazilia, deputatul Ion Răducanu făcea publică, în octombrie
1927, situația grea a emigranților români ajunși în America de
Sud.
„Nu vreau să
fac aici istoricul emigrărilor din România. El conține multe
pagini dureroase pentru moralitatea noastră politică. Nu vreau să
fac proces nimănui. Aș dori ca toți oamenii politici serioși, tot
ceea ce reprezintă o conștiință umană de la noi, să conlucreze
spre a pune capăt suferințelor fără nume la care sunt osândiți
cetățeni ai României Mari, în unele țări din America de Sud. În
statul Sao Paulo – cu o întindere aproape cât țara noastră și
o populație de 4,5 milioane locuitori – trăiesc o viață
mizerabilă peste 40.000 țărani din România, veniți acolo după
război. Statul Sao Paulo e cel mai bogat (cultura cafelei) din
statele care formează republica federativă Brazilia. Mai mult de
jumătate din locuitori o formează emigranții (îndeosebi
italieni). Aici au fost aduși țărani din Basarabia – dar și din
Ardeal – cu promisiunea că vor primi 60 hectare pământ de
cultură și capital necesar pentru inventar. La sosirea lor, țăranii
s-au văzut lăsați pe drumuri, sau dați, ca argați, pe mâna
exploatatorilor sălbatici ale întinselor terenuri – fazeude –
pentru cultura cafelei sau creșterea vitelor. Țăranii noștri au
venit cu întreaga lor familie. La țară, viața e insuportabilă.
Tot salariul e cheltuit pe articolele de consum, pe care le vinde
proprietarul fermei, pe un preț de două, uneori de trei ori mai
mare decât prețul pieței. Domnește sistemul troc. Cei mai mulți
emigranți de la noi au căzut în mrejele acestor vampiri, care după
un an de exploatare, îi scot datori, ca pe vremea tocmelilor
agricole în vechiul regim agrar al României, sau îi lasă pe
drumuri, fără bani și fără îmbrăcăminte (pe care o opresc în
contul datoriilor fictive)”, scria deputatul Ion Răducanu, în
ziarul Curentul, la 8 octombrie 1927, conform Institutului
de Studii Sud-Est Europene.
Foto sus:
Portul Constanţa și
digul în perioada interbelică (© iMAGO
Romaniae)
Mai multe pentru tine…
