Istoria unei fotografii: Povestea tristă din spatele unei „explozii de bucurie”

Istoria unei fotografii: Povestea tristă din spatele unei „explozii de bucurie”

„Burst
of Joy” („Explozie de bucurie”) este o fotografie câștigătoare
a Premiul Pulitzer care îl surprinde pe Robert L. Stirm (1933–2025),
locotenent-colonel în Forțele Aeriene ale Statelor Unite,
reunindu-se cu familia sa după cinci ani petrecuți ca prizonier de
război în Vietnamul de Nord. Fotografia a fost făcută de Slava
Veder, un fotograf al agenției Associated Press, la
17 martie 1973, în
baza aeriană Travis din Solano County, California.

La 27 octombrie 1967, Robert (Bob) Stirm a fost doborât deasupra
orașului Hanoi în timp ce conducea o formație de avioane F-105
într-o misiune de bombardament și nu a fost eliberat până la 14
martie 1973. În centrul fotografiei este fiica sa de 15 ani, Lorrie,
care îl întâmpină entuziasmată pe tatăl ei cu brațele întinse,
în timp ce restul familiei se apropie imediat în spatele ei. În
ciuda aparențelor, reuniunea nu a fost una fericită pentru Stirm.

„Am mai multe copii ale fotografiei, dar nu o
expun în casă”, spunea Stirm,
20
de ani mai târziu pentru Associated
Pres, conform
ziarului Los
Angeles Times
.

Întrebat
„de ce?”, Stirm a râs. A arătat spre fotografie, spre femeia
înaltă, care pășea în fața fiul ei mai mic.

„Din
cauza ei”, a spus simplu.

Furia și amărăciunea lui Stirm, două decenii mai târziu,
părea îndreptată mai mult către femeia din celebra fotografie,
fosta lui soție, Loretta, decât spre vietnamezii
care l-au capturat și l-au torturat.

El
a spus că a supraviețuit torturii, execuțiilor simulate, zilelor
și nopților pline de groază, pentru a se întoarce la ea, doar
pentru a primi o scrisoare de despărțire prin intermediul unui
capelan, în momentul eliberării.

Cu trei zile înainte ca el să ajungă în Statele Unite, chiar
în ziua eliberării sale din captivitate, Robert Stirm a primit o
scrisoare de la soția sa, Loretta, în care aceasta îl informa că
mariajul lor s-a încheiat.

„Bob, sunt sigură că în inima ta știi că nu putem continua
împreună — și nu are sens să fim nefericiți când putem face
ceva în privința asta. Viața este prea scurtă”, se spunea în
scrisoare.

Pentru Stirm, care avea 60 de ani în 1993, era o ironie crudă
faptul că o reuniune atât de publică avea un miez atât de gol.

„Mi-a adus multă notorietate și publicitate și, din păcate,
și situația juridică cu care urma să mă confrunt, ceea ce a fost
oarecum nedorit”, a spus Stirm despre fotografie.

După momentul „fericit” al reuniunii, Robert a aflat că
Loretta avusese relații cu alți bărbați pe durata captivității
sale și primise chiar cereri în căsătorie.

„Într-un fel, este ipocrit, pentru că fosta mea soție
abandonase căsnicia la aproximativ un an după ce am fost doborât.
Și nici măcar nu a avut onoarea și integritatea de a fi sinceră
cu copiii. A trăit într-o minciună. Această fotografie nu arată
realitatea că acceptase cereri în căsătorie de la trei bărbați
diferiți… Fotografia sugerează că toți cei de acolo erau
fericiți să mă vadă”, spus Stirm.

Nimeni nu știe sigur de ce Loretta a apărut la baza aeriană
Travis din California în acea zi de Sfântul Patrick din 1973, dar a
făcut aluzie la acest lucru în scrisoarea înmânată lui Stirm
când a ajuns în Filipine pentru evaluare înainte de a reveni în
Statele Unite.

„Te iubesc – toți te iubim, dar trebuie să-ți amintești cât
de nefericiți eram împreună. Nu a fost vina ta – pur și simplu nu
ne potriveam și am reușit să ne facem viața reciproc
mizerabilă…”, se spunea în scrisoare.

Bob și Loretta s-au cunoscut la o petrecere, imediat după ce el
a absolvit școala de cadeți ai Forțelor Aeriene din Texas; s-au
căsătorit în februarie 1955, când ea avea 19 ani. Au divorțat la
un an după întoarcerea lui Stirm din Vietnam, iar fiecare s-a
recăsătorit în decurs de șase luni.

Stirm a primit custodia lui copiilor mai mari, Lorrie și Robert
Jr., iar Loretta a primit custodia celor mai mici, Roger și Cindy.
De asemenea, Loretta a primit și casa familiei și 42,9% din pensia
lui Stirm, deși judecătorul a remarcat că au fost prezentate
numeroase dovezi privind un comportament nepotrivit din partea ei în
timpul captivității lui Stirm.

„Nu este corect. Nu este drept. Eu sunt cel care trăiește cu
toate durerile din cauza detenției, dar ea continuă să fie
plătită”, a spus Stirm.

Stirm s-a retras din Forțele Aeriene în 1977, după 25 de ani de
serviciu. Robert
Stirm a
murit la 12 noiembrie 2025, la vârsta de 92 de ani, a anunțat
Departamentul
de Poliție al orașului Fairfield
, California, pe pagina de
Facebook a instituției.

Foto sus: „Burst of Joy”, fotografie de Slava “Sal” Veder”, Associated PressWikimedia Commons)

Mai multe pentru tine…

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *