Revine interesul investitorilor pentru obligațiunile românești – Dobânzile României rămân la +7% pentru toate maturitățile de 4 ani și peste

Revine interesul investitorilor pentru obligațiunile românești – Dobânzile României rămân la +7% pentru toate maturitățile de 4 ani și peste

Interesul investitorilor pentru titlurile de stat ale României și-a revenit în ultima săptămână, Ministerul Finanțelor reușind să împrumute joi 721,3 milioane de lei prin două licitații, potrivit datelor BNR consultate de CursDeGuvernare.ro.

Finanțele au vândut joi, în cadrul uneia din licitații, obligațiuni pe 5 ani în valoare de 325 milioane de lei, la o dobândă medie de 7,01%, extrem de ridicată pentru titluri pe 5 ani. Finanțele au mai luat pe această scadență încă 48,8 milioane de lei la licitația suplimentară de vineri.

În același timp, Ministerul Finanțelor a împrumutat, printr-o licitație de certificate de trezorerie (titluri de stat sub <1 an), 396,3 milioane de lei, la o dobândă de 6,31%. De notat că în perioade de incertitudine mare, investitorii – fondurile de pensii, băncile sau clienții lor – caută să cumpere titluri de stat cu scadență cât mai scurtă sau preferă să țină de lichiditate.

Pozitivă este revenirea cererii, în contextul în care cele două licitații ale Finanțelor au atras oferte cumulate de 1,97 miliarde de lei din partea băncilor și investitorilor, mult peste prospecte. Negativ este faptul că toată curba dobânzilor suverane din piața secundară la titlurile de stat în lei rămâne încă la niveluri foarte ridicate, cu dobânzi peste 7% pentru toate maturitățile de 4 ani sau peste.

În luna martie, Ministerul Finanțelor a împrumutat, de pe piața primară internă administrată de BNR, doar 1,8 miliarde de lei, arată datele băncii centrale consultate de CursDeGuvernare.ro.

Aceasta a fost una cele mai slabe luni pentru finanțarea de pe piața internă din ultimii ani, evoluția slabă venind atât pe fondul ratării unui număr record (8) de licitații de titluri de stat din cauza incertitudinii globale produse de războiul din Iran, cât și în contextul reducerii numărului de licitații. La suma din piața primară administrată de BNR se adaugă împrumuturile interne luate de la populație prin titlurile Fidelis (+1,08 mld. lei) și Tezaur (+3,45 mld. lei) în luna martie.

Pe piața administrată de BNR marii jucători sunt băncile și fondurile de pensii. Finanțele au planificat împrumuturi de 3,9 mld. lei în martie

Finanțele au planificat, pentru luna aprilie 2026, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 3,9 miliarde de lei, la care se poate adăuga 15% din valoarea nominală adjudecată la licitațiile de referință, în cadrul sesiunilor suplimentare de oferte necompetitive organizate exclusiv pentru instrumentele de tip benchmark, conform Agerpres.

Suma totală de 3,9 miliarde lei prevăzută în prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark este cu 4,1 miliarde de lei mai mică faţă de cea care a fost programată în luna martie 2026, de 8 miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării şi rambursării anticipate a datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

(Citește și: „Record negativ în martie pentru Finanțe, în contextul războiului din Iran: 8 licitații de titluri de stat ratate complet, doar 1,8 mld. împrumutate de pe piața primară locală”)

(Citește și: „Wall Street intră pe corecție: Dow Jones și Nasdaq, declinuri de -10%, cu S&P 500 la mică distanță. Indicii bursieri sunt ”supravânduți” – Contextul pieței”)

(Citește și: „Donald Trump, interviu în FT: „Poate că vom lua Insula Kharg, poate că nu. Avem o mulțime de opțiuni””)

(Citește și: „Peste 3.500 de soldați americani sosesc în Orientul Mijlociu, în contextul în care rebelii houthi din Yemen intră în război de partea Iranului”)

***

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *