EY/ T1 2026, record istoric pe piața de fuziuni și achiziții: 67 de tranzacții în valoare de 2,9 mld. dolari
Piața românească de fuziuni și achiziții (M&A) a atins un nivel record în primul trimestru al anului 2026, valoarea totală estimată a tranzacțiilor ajungând la 2,9 miliarde de dolari, comparativ cu 765 milioane dolari în aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unei analize EY.
Valoarea tranzacțiilor anunțate a însumat 2,2 miliarde dolari, susținută în principal de două mari tranzacții care au cumulat aproximativ 1,7 miliarde dolari.
Numărul tranzacțiilor a fost de 67, în creștere cu 29% față de 52 în T1 2025. EY precizează că evoluția a fost impulsionată de un început de an puternic în ianuarie, în timp ce volumele din februarie și martie s-au menținut aproape de nivelurile din anul precedent.
Cea mai mare tranzacție: Achiziția operațiunilor Carrefour din România de către investitorul financiar local Pavăl Holding
Cea mai mare tranzacție anunțată din T1 2026 a fost achiziția operațiunilor Carrefour din România de către investitorul financiar local Pavăl Holding, grup de investiții asociat Dedeman, una dintre cele mai de succes afaceri antreprenoriale românești.
Valoarea tranzacției s-a ridicat la 977 milioane USD, situând-o imediat sub pragul de mega‑tranzacție.
Aceasta se clasează drept a doua cea mai mare tranzacție din sectorul de retail anunțată în România, fiind depășită doar de vânzarea Profi Rom pentru 1,4 miliarde USD în 2024. Tranzacția urmează achiziției realizate de Pavăl Holding în 2025, când a cumpărat Praktiker Hellas, un important retailer grec de bricolaj și produse pentru casă, de la grupul canadian Fairfax Financial Holdings Limited, pentru 151 milioane USD.
Vânzarea mult așteptată a Garanti BBVA către Raiffeisen Bank International, în valoare de 681 milioane USD, anunțată chiar la finalul trimestrului, a contribuit la închiderea puternică a T1 2026 și reflectă apetitul susținut pentru tranzacții, precum și tendința de consolidare din sectorul serviciilor financiare.
Investitorii strategici au dominat piața realizând 87% din trazacții
Investitorii strategici au continuat să domine piața românească de M&A în T1 2026, reprezentând 87% din numărul total de tranzacții. Activitatea investitorilor financiari a constituit 13% din volumul tranzacțiilor, fiind marcată de prezența unor jucători consacrați, precum Pavăl Holding (două achiziții) și MidEuropa Partners (o achiziție). Totodată, cumpărătorii susținuți de fonduri de investiții au fost implicați în aproximativ o cincime din tranzacțiile anunțate în T1 2026.
Creșterea accentuată a activității a fost generată exclusiv de tranzacțiile inbound, al căror volum a crescut cu 76% de la an la an, ajungând la 37 de tranzacții în T1 2026, ceea ce evidențiază interesul constant al investitorilor străini pentru piața românească. În plus, achizițiile realizate de investitori străini au continuat să depășească tranzacțiile de vânzare realizate de aceștia (27 de tranzacții) în T1 2026, consolidând poziția României ca beneficiar net al investițiilor străine. În contrast, volumul tranzacțiilor domestice s-a menținut la un nivel similar cu T1 2025 (24 de tranzacții), reprezentând peste o treime din volumul total.
SUA au fost cel mai activ investitor în T1 2026
Sectorul imobiliar, ospitalitate și construcții a rămas cel mai activ ca volum de tranzacții în T1, cu 19 tranzacții, dublu față de nivelul înregistrat în T1 2025. Sectoarele tehnologie, media și telecomunicații, respectiv sănătate și științe ale vieții, au urmat îndeaproape, cu 11 și, respectiv, 10 tranzacții, în timp ce energia și utilitățile, precum și industria avansată și mobilitatea au înregistrat câte 9 tranzacții fiecare.
SUA au fost cel mai activ investitor în T1 2026, cu 4 tranzacții, urmate de Ungaria, Elveția și Polonia, fiecare cu câte 3 tranzacții.
Modificări legislative privind examinarea investițiilor străine
Primul trimestru al anului 2026 a adus, de asemenea, modificări ale cadrului legal privind examinarea investițiilor străine directe (FDI) în România, prin majorarea pragului de notificare de la 2 milioane EUR, la 5 milioane EUR, clarificarea tratamentului restructurărilor interne și extinderea obligației de examinare asupra anumitor achiziții de active din sectoare sensibile, inclusiv tehnologii critice, infrastructură, farma, apărare și agro‑alimentar.
Deși aceste modificări aduc un plus de claritate, ele pot conduce la un nivel mai ridicat de analiză pentru tranzacțiile bazate pe active, cu potențiale implicații asupra calendarului și implementării tranzacțiilor, potrivit EY.
(Citește și: ”Raport EY – ”Bucătăria” pieței de fuziuni și achiziții din România: UK revine pe primul loc ca sursă de tranzacții inbound. „Internaționalizarea” businessurilor locale: volumul scade, dar companiile se aventurează pe piețe mai bogate”)
***







