Franța cere UE acțiuni împotriva Shein și Temu pentru comercializarea de produse periculoase

Franța cere UE acțiuni împotriva Shein și Temu pentru comercializarea de produse periculoase

Franța vrea ca Uniunea Europeană să ia măsuri mai ferme împotriva platformelor online precum Shein și Temu pentru vânzarea de bunuri chinezești „periculoase”, potrivit FT.

Sarah Lacoche, șefa autorității franceze pentru concurență și protecția consumatorilor, a declarat că ponderea produselor periculoase — de la uscătoare de păr care se supraîncălzesc până la jucării de pluș cu componente periculoase — de pe platforme asiatice precum Temu și Shein este mult mai ridicat decât pe alte marketplace-uri online.

„Avem o rată de neconformitate și periculozitate a acestor produse care rămâne mult prea ridicată”, a declarat ea pentru Financial Times. „Nu spun că nu există produse neconforme și periculoase și pe alte platforme, dar nu la acest nivel.”

Platformele online din Franța au retras peste 100.000 de produse din aprilie 2025

Franța a întărit controalele asupra produselor după ce a descoperit anul trecut jucării sexuale cu aspect infantil și arme vândute pe Shein și alte platforme. În ultimul an, a triplat numărul testelor efectuate pe marketplace-urile străine.

Platformele e-commerce din Franța au retras peste 100.000 de produse din aprilie 2025, după ce 46% dintre produsele analizate de autorități au fost considerate neconforme și periculoase, potrivit datelor direcției generale pentru concurență, consumatori și antifraudă, condusă de Lacoche.

Printre articolele identificate de autoritățile franceze se numără jucării nesigure pentru copii, electronice cu baterii cu risc de explozie și uscătoare de păr care se supraîncălzesc, a spus Lacoche.

Totuși, amploarea fenomenului face imposibilă oprirea tuturor coletelor la vamă.

Bruxelles-ul a întărit legislația și a demarat anchete

Bruxelles-ul a adoptat recent legislație pentru întărirea protecției consumatorilor și desfășoară în prezent investigații privind Shein, Temu și alți actori din domeniu.

În februarie, Comisia Europeană a deschis o investigație oficială privind presupuse încălcări ale regulilor pentru platforme digitale de către Shein, fondată în China, dar cu sediul în Singapore, inclusiv vânzarea de păpuși sexuale cu aspect infantil și utilizarea unui „design adictiv”.

În replică, Shein a declarat atunci că a „cooperat întotdeauna pe deplin cu Comisia Europeană” și că răspunde deja problemelor ridicate de Bruxelles, investind în conformarea cu Regulamentul privind serviciile digitale (Digital Services Act).

Sancțiuni de până la 4% din cifra de afaceri

Regulile UE adoptate în 2022 prevăd că încălcările pe scară largă pot duce la sancțiuni de până la 4% din cifra de afaceri anuală a comerciantului în statul membru vizat.

De asemenea, se pot aplica și alte instrumente legislative, precum Digital Services Act, iar Bruxelles-ul investighează în prezent Temu pentru vânzarea de produse ilegale.

Lacoche este de părere că legislația existentă este solidă și suficient de recentă pentru a gestiona valul de produse neconforme, dar a adăugat că trebuie aplicată cu fermitate. De asemenea, a subliniat că lipsa aplicării regulilor creează concurență neloială față de platformele care respectă legea.

„Fie cerem rapid platformelor să implementeze măsuri pentru a gestiona mai bine riscurile, fie aplicăm sancțiuni”, a spus ea.

Comisia Europeană a declarat că a notificat Temu și Shein că practicile lor încalcă legislația UE privind protecția consumatorilor, iar dacă platformele nu se conformează, autoritățile naționale pot lua măsuri de aplicare.

(Citește și: ”Cristian Grosu / Roiul de drone comerciale chinezești și reacțiunea românească: despre taxa logistică pe coletele Temu și Shein”)

***

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *