Studiu: Industria auto europeană ar putea pierde până la 726.000 de locuri de muncă și 95 mld. € valoare adăugată din cauza eliminării motoarelor cu ardere internă

Studiu: Industria auto europeană ar putea pierde până la 726.000 de locuri de muncă și 95 mld. € valoare adăugată din cauza eliminării motoarelor cu ardere internă

Eliminarea treptată a motoarelor cu ardere internă în Uniunea Europeană ar putea reduce semnificativ valoarea adăugată și ocuparea în industria auto, cu efecte deosebit de puternice în Germania, potrivit unei analize realizate de Institutul Fraunhofer pentru Organizarea Muncii (IAO), potrivit Auto Motor Sport.

Fraunhofer IAO face parte din rețeaua Fraunhofer-Gesellschaft, una dintre cele mai mari organizații de cercetare aplicată din Europa, specializată în studii privind industrie, tehnologie și piața muncii, frecvent utilizate în fundamentarea politicilor publice și a strategiilor industriale.

Analiza modelează patru scenarii de reglementare a pieței auto până în 2040, diferențiate prin gradul de restricție asupra motoarelor cu ardere și ritmul electrificării.

  • În scenariul legislației actuale a UE, care prevede în practică înmatricularea exclusivă a vehiculelor noi cu emisii zero după 2035, pierderile de valoare adăugată sunt estimate la aproximativ 95 miliarde de euro.

  • Un scenariu apropiat, bazat pe compromisul propus de Comisia Europeană (reducere de 90% a emisiilor, cu flexibilități limitate), generează „un impact aproape identic”, potrivit studiului.
  • Într-un scenariu „tehnologic neutru”, în care motoarele cu ardere și hibridele plug-in ar mai reprezenta circa 20% din vânzări în 2040, pierderile scad doar marginal, la aproximativ 90 miliarde de euro.
  • Cea mai redusă contracție, de circa 60 miliarde de euro, apare într-un scenariu de aliniere la piața globală, unde motoarele convenționale ar păstra o cotă de aproximativ 50%.

Pe piața muncii, dintr-un total de circa 1,6 milioane de angajați în 2025 în sectorul sistemelor de propulsie, aproximativ 726.000 de locuri de muncă ar putea dispărea până în 2040. „Atât reglementarea actuală a UE, cât și compromisul propus de Comisie conduc la efecte aproape identice asupra ocupării”, arată autorii.

„Noile domenii de valoare adăugată din electromobilitate nu pot compensa pierderile din sectorul motoarelor cu ardere internă”

Germania este indicată drept una dintre cele mai afectate economii, din cauza specializării în componente pentru motoare convenționale. Valoarea adăugată în acest segment ar putea scădea cu 54,2 miliarde de euro (−64%), iar în cazul furnizorilor declinul ar putea ajunge la circa 35 miliarde de euro (−80%).

Studiul evidențiază și un dezechilibru între pierderi și noile oportunități: în scenariul Comisiei Europene, aproximativ 113 miliarde de euro din valoarea adăugată asociată motoarelor cu ardere ar fi pierdute, în timp ce electromobilitatea ar genera doar 18 miliarde de euro. „Noile domenii de valoare adăugată din electromobilitate nu pot compensa pierderile din sectorul motoarelor cu ardere internă”, notează autorii.

Totodată, aceștia subliniază că declinul nu este determinat exclusiv de politica climatică. Autorii nu atribuie însă pierderile estimate exclusiv eliminării motoarelor cu ardere internă, indicând drept factori suplimentari scăderea cotei de piață a Europei și probleme structurale precum costurile ridicate ale energiei, birocrația și competitivitatea.

Analiza se limitează la lanțul de valoare al sistemelor de propulsie și nu include alte segmente ale industriei auto, unde ar putea apărea efecte compensatorii. De asemenea, studiul a fost realizat la comanda unor organizații ale angajatorilor din industrie.

(Citește și: ”Șeful Renault Group, vizită în România: Operațiunile grupului se confruntă cu „una dintre cele mai mari provocări din istoria lor””)

***

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *