Platforma națională E-Sănătatea Mea devine accesibilă la 1 septembrie – fără rețete și bilete de trimitere pe hârtie, sistem unic de programări
Pacienții vor putea utiliza de la 1 septembrie platforma digitală națională E-Sănătatea Mea, a anunțat președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu-Remus Moldovan (foto).
Noul sistem informatic al CNAS a costat 100 de milioane de euro, fonduri europene accesate prin PNRR.
Parte a noii Platforme Informatice a Asigurărilor Sociale de Sănătate (PIAS), portalul realizează digitalizarea interacțiunii dintre pacienți, medici, farmacii și furnizorii de servicii medicale, reduce birocrația și crește transparența în sistemul sanitar.
„Portalul ‘E-Sănătatea mea’ este, dacă vreți, portofelul digital de sănătate al pacientului în România. Fiecare dintre cei 20 de milioane de potențiali utilizatori vor putea să se logheze, să se înscrie în acest portal. (…) Sunt 12 module sau submodule în acest portal. (…) Am încercat să facem o platformă simplă, o platformă care să nu pună probleme de orientare, o platformă pe care orice utilizator poate să o învețe de la prima utilizare”, a afirmat președintele CNAS, Horațiu Moldovan.
Noua platformă are avantaje numeroase nu doar pentru asigurați (care nu mai folosește documente medicale pe hârtie), ci oferă și o transparență totală privind toate consultațiile, tratamentele, investigațiile și serviciile medicale decontate de CNAS în numele pacientului, astfel încât scade semnificativ riscul de fraudare a fondurilor.
Proiectul se înscrie și în eforturile UE de interoperabilitate a datelor de sănătate prin Spațiul European al Datelor privind Sănătatea (EHDS) și rețeaua MyHealth@EU, care facilitează schimbul transfrontalier de date medicale (de exemplu, rețete electronice și dosare electronice de sănătate).
Funcționalitățile complete (inclusiv programările) vor fi disponibile treptat până la finalul anului, inclusiv prin aplicația ce poate fi descărcată pe telefon.
Folosirea platformei de către asigurați nu este obligatorie
Utilizarea platformei nu este obligatorie.
„Este creată ca un instrument alternativ, ca un instrument la îndemâna celor care știu să folosească cel puțin WhatsApp-ul. Cine știe să folosească WhatsApp-ul va ști să folosească ‘E-Sănătatea Mea’. Știu că o să mă întrebați despre bunica, străbunica de la țară care nu are acces la internet. Desigur, va putea să meargă la doctorul de familie sau (…) poate să apeleze la nepot sau la nepoată, la vecini, care din propriile platforme pot să o programeze și pe bunica pentru o consultație, sau rămâne metoda clasică prin telefon. (…) Această nouă platformă informatică, va fi ceea ce trebuie și nu vom repeta greșelile trecutului”, a promis președintele CNAS.
Tot de la 1 septembrie, românii care au carte electronică de identitate nu mai au nevoie de card de sănătate
Începând de la 1 septembrie, pacienții nu vor mai avea nevoie de cardul de sănătate, după ce își vor ridica noua carte electronică de identitate.
„Putem să scăpăm de cardul de sănătate. Mergem la Evidența Populației și ne schimbăm buletinul și luăm noua carte electronică de identitate care devine și card de sănătate. Să ne înțelegem – nu stochează nicio informație nici pentru componenta de sănătate nici pentru cealaltă componentă, decât o semnătură digitală și câteva facilități care permit comunicarea cu Evidența Populației”, a declarat Horațiu Moldovan.
Cardul de sănătate va putea fi utilizat în paralel cu cartea electronică de identitate o perioadă de timp.
Platforma națională „e-Sănătatea Mea” conține 12 module și submodule
„Pentru prima dată pacientul găsește într-un loc toate serviciile de care poate beneficia. (…) De la 1 septembrie pacientul va putea să beneficieze de formulare medicale digitale. (…) Pacientul va pleca de la medicul de familie cu trei bilete de trimitere. (…) Nu va mai pleca cu ele în buzunar pentru că le va găsi în acest portal ‘E-Sănătatea Mea’. Ele sunt aici, le poate descărca sau le poate vizualiza. (…) În momentul în care se va prezenta la medicul din ambulatoriu de specialitate nu îi va arăta nimic, pentru că acesta va intra în noul SIUI, va introduce datele personale ale pacientului, va deschide fișa și va vizualiza biletul de trimitere”, a mai explicat Horațiu Moldovan.
Pachetul meu (Istoricul medical)
Acesta centralizează antecedentele medicale, investigațiile, analizele și istoricul complet de consultații și spitalizări:
- Conține toate serviciile medicale de care ai beneficiat în sistemul public, de la furnizorii în contract cu CNAS (consultații, investigații, proceduri și intervenții, internări
- Documentele medicale emise de medici.
- Diagnostice și probleme de sănătate (alergii și intoleranțe diagnosticate, boli cronice, istoricul general de boli/diagnostice.
- Tratamente și medicamente (istoricul rețetelor electronice, informații despre tratamentele și dispozitivele medicale utilizate etc.).
- Sumar de urgență (date medicale vitale relevante în urgențe (diagnostice majore, alergii grave, medicamente esențiale).
Rețete medicale (Formulare/Prescripții digitale)
Stochează istoricul eliberării rețetelor compensate și permite vizualizarea prescripțiilor curente fără a mai fi nevoie de variante tipărite pe hârtie:
- Prescriere și stocare 100% digitală: Medicul emite rețeta direct în sistemul electronic, iar aceasta devine instant accesibilă în contul personal din aplicație/platformă.
- Ridicare din farmacie simplificată: Nu mai este nevoie de codul tipărit pe hârtie. Farmacistul va putea valida și elibera medicamentele compensate sau gratuite prin scanarea unui cod QR generat direct din aplicația mobilă sau prin simpla prezentare a datelor de identificare (codul de rețetă digitală / CNP).
- Alertare și notificări: Aplicația vă poate trimite notificări referitoare la perioada de valabilitate a unei rețete (pentru a nu rata ridicarea medicamentelor) sau mementouri pentru reînnoirea tratamentelor cronice.
Sistemul unic de programări online
Permite căutarea medicilor aflați în relație contractuală cu CNAS și programarea directă la consultații sau în ambulatoriul de specialitate. Toți furnizorii de servicii medicale aflați în contract cu CNAS vor avea obligația de a utiliza această platformă pentru gestionarea programărilor.
Cum va funcționa
- Asiguratul se loghează cu user/parolă sau prin RO e-ID (identitatea digitală națională).
- Cauți furnizorul (specialitatea medicală, tipul serviciului (consultație, ecografie, investigații etc.), unitatea medicală (spital/clinică) sau zona dorită perioada și intervalul orar preferat.
- Vezi locurile disponibile în timp real – platforma arată sloturile libere din agenda medicilor conectați la sistem.
- Confirmi programarea – primești o preconfirmare, verifici datele, confirmi, iar programarea este creată și înregistrată în sistem.
Alte module
- Autentificare și securitate (ROeID / Portofel de identitate). Permite gestionarea datelor de acces securizat și administrarea opțiunilor de confidențialitate și securitate a profilului.
- Statutul de asigurat: Permite verificarea în timp real a calității de asigurat în sistemul public de sănătate.
- Modulul „Nu ești singur”: Secțiune de suport și informare pentru pacienți, cu răspunsuri la cele mai frecvente întrebări și ghiduri de orientare în sistem.
- Formulare medicale digitale: Centralizează adeverințe, concedii medicale sau alte documente administrative tipizate în format electronic.
- Modulul pentru furnizorii de servicii medicale: Spațiu dedicat medicilor și clinicilor pentru interconectare, vizualizare fișe pacient și transmitere de date.
- Accesibilitate / Ghid de navigare: Modul simplificat de instruire și orientare directă pentru ca platforma să fie ușor de utilizat de orice persoană.
(Citește și: Curtea de Conturi, despre platforma informatică a CNAS: Infrastructură depășită, capacitate de procesare și stocare reduse, lipsa specialiștilor IT, acces al unor „părți terțe neprecizate”)
****







