România, în top 10 al celor mai bune țări europene pentru nomazii digitali în 2026

România, în top 10 al celor mai bune țări europene pentru nomazii digitali în 2026

România ocupă locul 10 într-un clasament al celor mai bune țări europene pentru nomazii digitali în 2026, care analizează 40 de state pe baza a 19 criterii. Printre acestea se numără costul chiriilor și al alimentelor, prețul transportului, costul și viteza internetului, numărul spațiilor de coworking, siguranța, sistemul medical, nivelul de cunoaștere a limbii engleze, numărul de evenimente locale și condițiile pentru obținerea unei vize pentru nomazi digitali, potrivit Euronews.

România, între cele mai accesibile destinații

România are una dintre cele mai scăzute chirii medii din clasamentul european. Pentru un apartament cu un dormitor în centrul unui oraș, chiria medie este estimată la 440 de euro pe lună, România ocupând locul opt între țările analizate în funcție de acest indicator. În Spania, spre exemplu, chiria medie ajunge la 911 euro pe lună, în Portugalia la 919 euro, iar în Cehia la 733 de euro. În Islanda, aflată pe locul al doilea în clasamentul general, chiria medie ajunge la 2.098 de euro pe lună, cel mai ridicat nivel din Europa.

Cheltuielile lunare pentru alimente sunt estimate la 173,46 euro, iar un abonament pentru transportul public costă, în medie, 21,39 euro.

Serviciile de comunicații au, de asemenea, costuri reduse. Un abonament la internet și unul de telefonie mobilă costă, în medie, câte 7,20 euro pe lună. România ocupă locul al treilea între țările analizate în funcție de costul acestor servicii.

Viteza medie de download este de 105,46 Mbps. Pentru comparație, aceasta ajunge la 148,63 Mbps în Spania și la 110,74 Mbps în Lituania.

România are viză pentru nomazii digitali

România are o categorie de viză de lungă ședere pentru nomazii digitali, introdusă în legislație în 2022.

Regimul se adresează cetățenilor străini care lucrează de la distanță, prin utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor, pentru o companie înregistrată în afara României sau care dețin o companie înregistrată în străinătate și își desfășoară activitatea de la distanță.

Printre condițiile pentru acordarea vizei se numără dovada unor mijloace de întreținere provenite din activitatea desfășurată, în cuantum de cel puțin trei ori câștigul salarial mediu brut lunar din România, pentru fiecare dintre ultimele șase luni anterioare depunerii cererii și pentru întreaga perioadă pentru care este solicitată viza.

Solicitanții trebuie să prezinte documente privind activitatea profesională și compania din afara României, precum și documentele prevăzute de legislație referitoare la asigurarea medicală și celelalte condiții de ședere.

Coworking-ul și evenimentele, printre criteriile la care România are rezultate mai slabe

În afara costurilor și conectivității, clasamentul evaluează și infrastructura disponibilă pentru lucrătorii de la distanță.

România are rezultate mai slabe în raport cu alte țări europene la indicatori precum numărul spațiilor de coworking, disponibilitatea locuințelor prin Airbnb și numărul de evenimente locale.

Estonia, pe primul loc

România ocupă locul 10, după Estonia, Islanda, Portugalia, Muntenegru, Croația, Slovenia, Cehia, Spania și Lituania.

Estonia conduce clasamentul. Chiria medie pentru un apartament cu un dormitor în centrul unui oraș este de 573 de euro pe lună, iar țara oferă o viză pentru nomazi digitali cu o durată de un an.

Islanda ocupă locul al doilea și are cea mai mare viteză medie a internetului dintre țările analizate, dar și costuri ridicate de locuire.

La coada clasamentului se află Elveția, pe locul 39, și Irlanda, pe locul 40.

(Citește și: ”România, locul 3 în topul celor mai bune țări pentru nomazii digitali”)

***

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *