Raport Erste / România, outlier regional: ușoară recesiune, inflație record și deficite mari
România rămâne singura economie din regiunea Europei Centrale şi de Est aflată în contracţie în 2026, cu cea mai ridicată inflaţie şi cele mai mari dezechilibre fiscale şi externe din grupul celor opt state analizate, arată cel mai recent raport „CEE Growth Navigator” al Erste Group Research.
Analiştii Erste notează că „prima jumătate a anului a fost relativ solidă în cea mai mare parte a regiunii”, cu accelerări ale creşterii PIB în Polonia, Serbia şi Slovenia în trimestrul al doilea. Slovenia a fost campioana regiunii, cu un avans de 5% an/an.
În acest context, România este menţionată drept excepţia negativă: „în ciuda creşterii negative din România, dimensiunea contracţiei PIB în trimestrul al doilea a fost mai mică în comparație cu primul trimestru”, se arată în document. Per ansamblu, economia românească este „în scădere cu 0,8% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut”, pentru primele şase luni din 2026.
Recesiune uşoară, cu riscuri pe partea negativă
Erste Group şi-a menţinut prognoza de recesiune pentru România în 2026, estimând o contracţie a PIB de -0,3%, cu „riscuri uşoare pe partea negativă”. Este singura valoare negativă din tot tabelul de prognoze al băncii pentru cele opt economii ECE, unde media regională este de +2,2% pentru 2026. Pentru 2027, economiştii anticipează o revenire la 2,5% creştere, apropiată de media regională de 2,7%.
Raportul precizează că evoluţia trimestrială a fost în esenţă o stagnare, cu un declin anual de 0,4% în trimestrul al doilea. Concluzia economiştilor este însă una prudent optimistă pe termen scurt. „Credem, totuşi, că economia ar trebui să iasă din recesiune în trimestrele următoare”, punctează ei.
Datele lunare medii citate în raport arată o slăbiciune generalizată a cererii interne. Vânzările cu amănuntul din România au înregistrat, în medie, un declin de aproximativ 6% an/an în trimestrul al doilea, singura valoare negativă dintre cele opt ţări analizate, faţă de creşteri de peste 5% în Polonia sau peste 8% în Serbia.
Producţia industrială a urmat acelaşi traseu, cu un recul mediu de circa -4,6% an/an, cea mai slabă performanţă din regiune.
Autorii raportului subliniază însă că „tendinţa de încetinire a vânzărilor cu amănuntul şi de accelerare a industriei rămâne consecventă”, la nivelul întregii regiuni – doar că, în cazul românesc, ambii indicatori se află simultan sub linia de zero.
Cea mai ridicată inflaţie din regiune
Pe frontul preţurilor, România conduce detaşat clasamentul ECE. Inflaţia a atins un vârf de peste 10% în aprilie-mai, generat de „un şoc inflaţionist clar, dar în mare parte temporar”, legat de războiul din Iran şi de creşterea preţurilor la petrol, gaze şi electricitate.
În iulie, inflaţia s-a temperat la 8,2% an/an – cea mai mare valoare din regiune, dar în scădere. „În România, ne aşteptăm să vedem o dezinflaţie dinamică în a doua jumătate a anului, cu inflaţia headline scăzând spre 5,9% la finalul anului”, notează raportul.
Prognoza medie anuală pentru 2026 este de 8,3%, de peste două ori mai mare decât media ECE8 de 3,9%. Pentru 2027, Erste vede o continuare a dezinflaţiei, spre o medie anuală de 4,5%, încă peste media regională de 3,2%.
În acest context, dobânda de referinţă, actualmente 6,5% – cea mai ridicată din regiune –, este estimată să scadă la 6,25% abia la mijlocul lui 2027 şi la 5,25% până la finalul aceluiaşi an, rămânând totuşi peste nivelurile din Cehia (3,5%) sau Polonia (3,75%).
Dezechilibre fiscale şi externe, printre cele mai mari din regiune
Tabelele de prognoză din raport indică cele mai pronunțate dezechilibre macroeconomice din regiune pentru România.
Deficitul bugetar, de -9,3% din PIB în 2024, este văzut în scădere treptată, dar rămâne printre cele mai ridicate din regiune: -6,2% din PIB în 2026 şi -5,7% în 2027, apropiat de media ECE8 (-5,5%/-5,4%), dar mult peste ţări precum Croaţia sau Serbia (-3%).
Deficitul de cont curent este estimat la -6,8% din PIB în 2026 şi -6,2% în 2027 – al doilea cel mai adânc din regiune după Croaţia, comparativ cu o medie ECE8 de doar -2,3%.
Datoria publică este pe un trend ascendent constant, de la 54,8% din PIB în 2024 la o proiecţie de 63,0% în 2027 — nivel în linie cu media regională ECE8 (tot 63,0%).
Raportul atrage atenţia că principalele riscuri pentru întreaga regiune „sunt legate de evoluţiile globale şi de conflictul în curs din Orientul Mijlociu”, la care se adaugă posibile constrângeri pe partea de energie, în cazul în care problemele legate de nivelul apelor din Europa continuă sau se adâncesc.
În acest peisaj regional, autorii identifică Ungaria şi România ca fiind „cele două ţări care merită urmărite acum” – dar din motive diferite: Ungaria beneficiază de „optimism extrem după schimbarea guvernului”, în timp ce România „continuă să înregistreze o evoluţie economică slabă”.
(Citește și: ”Date semnal: Economia României a scăzut cu 0,8% în S1. Dacă cifra se confirmă, 2026 ar putea fi un an de recesiune ușoară”)
***







