Negocieri la Cotroceni: Fără consens pe Legea salarizării – Cel mai probabil, România pierde cele 770 mil. euro pe acest jalon

Negocieri la Cotroceni: Fără consens pe Legea salarizării – Cel mai probabil, România pierde cele 770 mil. euro pe acest jalon

Discuțiile purtate marți de președintele Nicușor Dan cu liderii partidelor fostei coaliții guvernamentale nu au dus la niciun acord pe legea salarizării, conform unor surse Digi24.

Astfel încât, cel mai probabil, cele 770 de milioane aferente acestui jalon PNRR vor fi pierdute, ținând cont că procedura adoptării reglementării trebuie finalizată până la sfârșitul lunii.

Vă reamintim că, la aceste negocieri de la Cotroceni s-a discutat ca niciunul dintre cele patru partide – PSD, PNL, USR și UDMR – să nu depună în Parlament un proiect de lege a salarizării, dacă nu se ajunge la un acord.

Poziționarea partidelor înaintea discuțiilor de marți de la Cotroceni

Sorin Grindeanu: Foarte greu, dacă nu spre imposibil, să mai putem veni cu o formă a legii salarizării care să ducă la aprobare 

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că i se pare foarte greu, dacă nu spre imposibil, ca o lege a salarizării să fie convenită între partide și apoi adoptată în termen, până la finalizarea PNRR.

„Mi se pare foarte greu, dacă nu spre imposibil, ca acum să mai putem să venim până mâine, până poimâine, cu o formă a legii care să ducă la aprobarea acestei legi şi în Senat, care să treacă şi peste cele 24-48 de ore de posibile contestări la Curtea Constituţională şi dacă se trece şi de acest lucru să ajungă să fie promulgată. Sunt nişte termene aproape imposibil de îndeplinit” a mai spus Grindeanu.

Liderul PSD amintește că, oricum, Ministerul Finanțelor trebuie să vină cu sursa majorărilor implicate de o lege a salarizării: „Eu am tot spus că noi, cei de la PSD, aşteptăm că, în primul rând, guvernul să pice de acord pe o formă. În acest moment, guvernul nu are o formă. Am terminat mai înainte o şedinţă la care au fost şi colegii mei şi unde lucrurile nu au fost agreate, cel puţin între trei părţi, Ministerul Muncii, Educaţiei şi Sănătăţii. Aşa că, înainte de a ajunge spre dezbatere, spre Parlament, ar trebui, totuşi, ca guvernul să pice de acord. Şi, bineînţeles, Finanţele, de asemenea, să găsească resursele necesare. Dar, iată că vorbim de o lege care are aceeaşi valoare cu legea care era să pice în urmă cu câteva minute, şi anume legea integrităţii, unde unii au considerat necesar să voteze împotrivă şi să pierdem 770 de milioane”, a subliniat Sorin Grindeanu.

Ministrul Pîslaru spune că legea salarizării nu este abandonată: PNL și USR o susțin

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a declarat luni seara că proiectul legii salarizării nu a fost abandonat.

Întrebat, la B1TV, dacă Guvernul și-a luat adio de la Legea salarizării, ministrul a răspuns: „Nu. Înțelegerea mea după întâlnirea de la Cotrocen de astăzi (a echipelor de experți trimiși la discuții de partidele din fosta coaliție guvernamental – n.red.) este… Deci două partide au spus că ar susține. USR și PNL. Alte două partide, unul este mai degrabă sceptic, celălalt este foarte legat de poziția sindicatelor, vorbesc de UDMR și de PSD. Înțelegerea mea este că, ca urmare a discuțiilor pe care le-am avut astăzi, vor avea niște analize interne în această seară și mâine dimineață”, a spus Dragoș Pîslaru.

Marți, el a avertizat că este ceasul al 12-lea pentru adoptarea proiectului, iar confederaţii sindicale nu ar trebui să se opună, întrucât ar aduce creşteri pentru aproape 80% din bugetari,

„Astăzi este ceasul al 12-lea, confederaţii sindicale se opun unei legi care ar aduce creşteri la aproape 80% din sectorul public şi nu o să mai aibă această ocazie, pe lângă faptul că vom genera direct o pierdere de 770 de milioane de euro, legată de PNRR. Comportamentul sindicatelor legat de dialogul social îl înţeleg, legat de a protesta împotriva adoptării acestei legi, încă din fazele anterioare, când nici măcar nu aveam un proiect, fără să existe vreo înţelegere de unde ar fi putut fi scoşi banii adiţionali, reprezintă o greşeală fundamentală şi o eroare de reprezentare a multor oameni, 1, 2 milioane oameni din administraţia publică”, a spus ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru.

Parametrii financiari între care se negociază legea

Proiectul a pornit de la o primă formă ce cumula o suplimentare cu doar opt miliarde de lei a cheltuielilor statului cu personalul, însă PSD (după ieșirea de la guvernare) și sindicatele din Educație și Sănătate au solicitat majorări ce ar urca impactul spre dublul acestor majorări – înspre 16 miliarde lei.

Guvernanții au garantat că nu va scădea niciun salariu, dar sindicaliștii au solicitat în permanență conservarea veniturilor.

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, declarat joi, înaintea discuțiilor de la Cotroceni, că cererile sindicatelor nu pot fi acceptate în integritate: efortul financiar suplimentar pentru salariații din Educație și Sănătate ar fi depășit plafonul maxim sustenabil pentru România, punând în pericol ratingul de țară.

„A fost important să validăm aceste propuneri care presupuneau costuri suplimentare și am discutat cu Comisia Europeană. Ni s-a atras atenția că ne poate afecta ratingul de țară, un rating pe care l-am obținut «la mustață». 12 miliarde de euro reprezintă limita maximă pe angajamentele României, iar depășirea acestei sume ar însemna să cheltuim mai mult decât își permite țara”, a explicat Dragoș Pîslaru.

(Citește și: Varianta finală a proiectului salarizării, înmânată partidelor – Este forma acceptată de Comisie și care permite încadrarea în limitele bugetare planificate. Radu Burnete: „Nu s-a ajuns la niciun acord”. Noi discuții la Cotroceni, săptămâna viitoare)

****

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *