Tribunalul Constanța grăbește judecarea dosarului de vânzare a șantierului naval Mangalia: prețul de licitație va fi redus -Rheinmetall s-a angajat să preia activitatea în schimbul unui contract de 920 mil. €
Magistrații de la Tribunalul Constanța au decis să judece mai devreme dosarul în care lichidatorul judiciar CITR cere schimbarea prețului de vânzare prin licitație a șantierului naval Damen Mangalia. Termenul a fost mutat de pe 28 septembrie pe 4 septembrie, urmând să fie propusă vânzarea pentru o sumă mai mică decât cea de 184 milioane de euro, cât este estimată valoarea de piață în prezent.
În 24 august, magistrații de la Tribunalul Constanța au acceptat solicitarea lichidatorului CITR de preschimbare a termenului de judecată în dosarul în care administratorul special cere ca vânzarea să pornească de la o valoare considerabil redusă față de 184 milioane de euro.
Aceasta din urmă a fost impusă la finalul lunii mai printr-o hotărâre a Adunării Creditorilor, controlată în proporție de peste 85% de compania-mamă Damen și de diferite societăți din grup. Strategia de vânzare a șantierului naval din Mangalia prevede cel puțin șase licitații – primele două au avut loc fără vreo ofertă, iar a treia e programată pentru 28 august, tot la prețul de 184 milioane de euro.
Șantierul Naval Damen Mangalia este, în prezent, în faliment
La finalul lunii mai, Guvernul României a acordat companiei germane Rheinmetall un contract de 920 de milioane de euro pentru construcția a patru nave militare, fiind vizată și preluarea șantierului din Mangalia în acest preț.
Proiectul are o miză dublă: dotarea Forțelor Navale Române și relansarea activității industriale la Mangalia, șantier aflat în faliment și pentru care autoritățile încearcă să găsească un investitor.
Finanțat prin Programul SAFE, finalizarea integrală a proiectului ar trebui să se desfășoare într-un termen de execuție relativ strâns, respectiv 2030.
Pe 22 iulie, reprezentanții companiei Rheinmetall au fost întrebați de ce nu au participat la licitația de vânzare a șantierului naval Mangalia, din data de 29 iunie. Compania a precizat că nu comentează chestiuni comerciale aflate în desfășurare.
Întrebat, pe 17 iulie, într-o conferință de presă, dacă a discutat cu reprezentanții companiei Rheinmetall de ce nu s-au prezentat la licitația pentru preluarea Șantierului Naval Mangalia, ministrul interimar al Apărării Radu Miruță a afirmat: „Interacțiunea asta o face Ministerul Economiei, nu o face Ministerul Apărării. Ministerul Apărării este beneficiarul acestor produse. Am folosit instrumentul de a primi aceste nave, condiționând cu celelalte ministere ca ele să se producă în România, pot doar să bănuiesc. Valoarea de lichidare a Șantierului Naval de la Mangalia – 2 Mai este undeva la 87 de milioane de euro, din ce știu eu când eram ministrul Economiei. Iar datoriile în dispută sunt undeva la 190”.
El a precizat că, cel mai probabil, cei interesați de preluarea șantierului așteaptă ca prețul să scadă până la valoarea reală a acestuia.
(Citește și: România construiește patru nave militare la Mangalia – Recepția altor contracte Rheinmetall, legată de navele de la Mangalia)
***







