România intră în rând cu lumea: BNR vrea să permită folosirea titlurilor de stat drept garanție pentru credite bancare – Măsura va stimula creditarea

România intră în rând cu lumea: BNR vrea să permită folosirea titlurilor de stat drept garanție pentru credite bancare – Măsura va stimula creditarea

Banca Națională a României (BNR) a pus în dezbatere un proiect pentru schimbarea regulilor de creditare astfel încât titlurile de stat tranzacționabile la bursă să poată fi folosite drept garanție pentru obținerea unui împrumut. Practic, un investitor care deține obligațiuni emise de un stat din Uniunea Europeană ar putea avea acces la bani fără să fie nevoit să își vândă investiția.

Măsura este prevăzută într-un proiect de regulament prin care BNR modifică și completează Regulamentul nr. 17/2012 privind unele condiții de creditare, conform Digi24.ro. Proiectul de schimbare a regulilor de creditare vizează creșterea creditării, în condițiile în care populația a ajuns la o deținere de titluri de stat românești, adică emise de Guvernul României, de peste 75 de miliarde de lei în mai 2026 – din care peste jumătate reprezintă titluri de stat Fidelis, tranzacționabile la bursă.

În prezent, un investitor care are titluri de stat poate să le păstreze până la scadență, să încaseze dobânda sau, dacă sunt tranzacționabile, să le vândă pe bursă. Noua regulă ar introduce posibilitatea ca titlurile să fie folosite drept garanție pentru un credit.

De exemplu, un investitor care deține titluri de stat în valoare de 100.000 de lei ar putea solicita un credit garantat cu acestea. Potrivit proiectului, valoarea creditului poate fi de cel mult 80% din valoarea de piață a garanției – 80% reprezentând limita maximă prevăzută de BNR, iar banca poate stabili prin propriile reguli un procent mai mic.

Ce titluri pot fi folosite. Modificarea va stimula creditarea

Proiectul se referă la titluri emise de administrațiile centrale și băncile centrale din Uniunea Europeană, cu condiția ca acestea să fie admise la tranzacționare pe o piață reglementată dintr-un stat membru. Pentru investitorii români, regula poate fi relevantă în special pentru titlurile de stat Fidelis, care sunt tranzacționate la Bursa de Valori București.

Astfel, un investitor ar putea păstra Fidelis în portofoliu, continuând să primească dobânda aferentă, și să le folosească în același timp drept garanție pentru un împrumut, dacă banca oferă un asemenea produs.

În anumite situații, limita de 80% scade

BNR introduce însă mai multe filtre pentru a limita riscurile. Dacă titlurile aduse drept garanție au fost cumpărate chiar cu banii din creditul pe care îl garantează, plafonul de finanțare trebuie redus cu cel puțin 10 puncte procentuale.

Cu alte cuvinte, dacă banca ar fi stabilit inițial plafonul maxim de 80%, în această situație creditul nu ar putea depăși 70% din valoarea titlurilor.

Există și reguli speciale în cazul în care moneda creditului este diferită de moneda în care sunt denominate titlurile. Pentru titlurile în euro sau dolari, plafonul trebuie redus cu cel puțin încă 10 puncte procentuale. Pentru titlurile denominate în alte valute, reducerea suplimentară este de cel puțin 20 de puncte procentuale.

Scopul este de a proteja banca de riscul valutar. Valoarea unei garanții poate scădea atunci când cursul de schimb se modifică nefavorabil.

Titlurile trebuie să aibă scadența cel puțin până la data maturității creditului

Băncile nu vor putea considera valoarea titlurilor ca fiind fixă pe întreaga perioadă a creditului. Proiectul prevede că instituțiile de credit trebuie să stabilească proceduri pentru reevaluarea zilnică a titlurilor și identificarea în timp real a variațiilor de preț, în condițiile obligațiunile tranzacționate își schimbă valoarea pe piață.

Totodată, titlurile folosite drept garanție trebuie să mai aibă până la scadență cel puțin perioada rămasă până la maturitatea creditului. Cu alte cuvinte, banca nu ar trebui să ajungă în situația în care garanția expiră înaintea împrumutului.

Instituția de credit trebuie să aibă și proceduri clare pentru valorificarea garanției în cazul în care clientul nu își achită creditul.

Dobânda titlurilor poate conta la acordarea creditului

Proiectul BNR aduce și o modificare în ceea ce privește calcularea capacității de rambursare. Pentru aceste credite, banca va putea lua în calcul și veniturile generate de titlurile aduse drept garanție.

De exemplu, dacă un investitor primește dobânzi de la obligațiunile pe care le deține, aceste venituri pot fi luate în considerare atunci când banca analizează dacă persoana respectivă își permite să ramburseze creditul.

De ce este importantă măsura pentru investitori

Principalul avantaj este accesul la lichiditate fără vânzarea investiției. Un investitor care are nevoie temporar de bani nu ar mai fi nevoit, în cazul în care banca oferă acest tip de credit, să își vândă titlurile de stat pentru a obține lichidități.

Ar putea păstra obligațiunile și dobânda aferentă acestora, folosindu-le în același timp drept garanție.

Mecanismul poate fi mai relevant pentru persoanele care dețin portofolii mai mari de titluri de stat și care au nevoie de finanțare pe termen scurt sau mediu.

BNR va urmări cât de mult se extinde acest tip de creditare

Proiectul introduce și obligații de raportare pentru bănci. Instituțiile de credit vor trebui să transmită trimestrial către BNR informații despre aceste împrumuturi: valoarea creditelor acordate, numărul creditelor, numărul debitorilor și valoarea mediană a gradului de îndatorare.

Raportările vor permite Băncii Naționale să urmărească evoluția acestui tip de finanțare și să observe dacă apar riscuri.

E important de menționat că proiectul nu obligă băncile să acorde credite garantate cu titluri de stat. Regulamentul stabilește cadrul în care asemenea împrumuturi pot fi acordate.

Fiecare bancă își va stabili propriile condiții, inclusiv procentul din valoarea garanției pe care este dispusă să îl împrumute și criteriile de eligibilitate ale clienților.

(Citește și: Mugur Isărescu: Inflația nu va intra în țintă până în T4 2027, prognoza la final de 2026 urcă la 6,1% – Când scad dobânzile – ”Creșterea economiei nu va reveni rapid” – Principalele declarații)

(Citește și: ”Fidelis încetinește, Tezaur compensează: populația rămâne un pilon în finanțarea internă, dar anul a început slab”)

(Citește și: ”Statul va plăți populației circa 31 mld. lei în 2026, în contul împrumuturilor luate prin Tezaur și Fidelis în anii trecuți. Populația va deține la finalul anului 100 mld. lei din datoria României”)

(Citește și: ”Ne împrumutăm în familie: Statul vrea să crească ponderea populației în finanțarea deficitului, caută 60 de mld. în 2026 și 70 mld. în 2027. De unde se finanțează Guvernul în următorii 2 ani”)

(Citește și: ”Avuția populației, dublă față de nivelul pre-pandemie – Din ce e compusă. Rata de eonomisire rămâne negativă”)

(Citește și: Vârfurile de plată ale datoriei publice, în 2026: Aprilie, iunie și octombrie = 8,5 mld. euro)

***

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *