Cristian Grosu / Războiul civil pentru România iliberală – o toamnă care poate fi decisivă
Pașii prin care am ajuns AICI au fost mici, însă democrația românească de azi e mult sub cea de acum 10 ani, sub cea de acum 15 ani. Și trăim săptămâni și luni în care războiul intern al României – care Nu e politic – a intrat în faza lui decisivă. Război ca toate războaiele – nu e o metaforă: fortificații, armament greu, trupe, inteligence și diversiuni, chiar și drone.
Tensiunea pe care o simțim cu toții – ”jos”, în societate și economie – e ca pe frontul din Ucraina: nimeni nu-l poate împinge pe celălalt dincolo de aliniament, astfel că fiecare atacă infrastructura celuilalt.
Iar infrastructura ”celuilalt” e, de fapt, infrastructura decizională a statului român.
Ce înseamnă ”AICI” – astfel încât să pricepem de ce dușmanilor din interior și din exterior ai României pare să le iasă jocul:
1, Societatea și economia nu mai au un reper deasupra oricărui dubiu în niciuna din puterile constituționale ale statului:
puterea executivă e blocată, puterea judecătorească e instrumentalizată. Iar puterea legislativă a fost penetrată și desfigurată de mai demult, prin contraselecție metodică.
2, Instituțiile cheie ale statului – subordonate celor 3 puteri – sunt dezintegrate constituțional, instrumentalizate și folosite nu pentru administrarea societății sau economiei, ci ca arme de război.
3, România e ținută sub regimul unei înnapoieri controlate – atât din interese ostile externe, cât și din interese economice interne ale strukturilor care fac profituri uriașe din această înnapoiere.
4, Ostilitățile au trecut orice linii roșii, astfel că împiedică un armistițiu în jurul unui proiect de resetare economică odată cu resetarea (istorică!) a economiei europene, precum și în jurul unui plan proactiv de impunere pe harta regională, într-un moment în care geoeconomia regională se află într-o fază (istorică!) de redesenare: nu are cine să participe cu determinare din partea României la mesele unde se negociază înainte de-a se pune creionul pe hartă.
Cele de mai sus pot fi certificate – deasupra oricărui dubiu – printr-un puzzle de exemple, situații absolut de neconceput într-un stat de drept guvernat sub o democrație liberală de piață:
1, Formarea unui nou guvern e ieșită din toate termenele prevăzute de Constituție, dar nu asta e problema cea mai mare:
ci faptul că România nu numai că e neguvernată, dar nu mai poate fi nici măcar administrată: nu poate fi făcută o rectificare bugetară în condițiile în care tocmai am pierdut bani din PNRR bugetați, și până și hotărârile de guvern sunt anulate în Justiție.
2, De 3 (trei) ani, SRI nu mai are șef civil.
3, De 2 (doi) ani, mandatul Avocatului Poporului a expirat, iar dna. Renate Weber (ale cărei interviuri politice au arătat mereu o simpatie față de Rusia) încă semnează documente ca Avocat al poporului (poziție cu mare influență în sesizarea CCR).
4, Curtea Constituțională a României și-a ieșit de mult din atribuțiile constituționale și e prima instituție care încală, de fapt, Constituția: nu mai evaluează constituționalitatea legislației, ci produce ea însăși legislație. Și chiar prin încălcarea Constituției intervine, prin decizii țintite – care produc jurisprudență – în lupta politică.
5, Puterea judecătorească a devenit stat în stat, legiferând și reglementând în locul Parlamentului și al Guvernului:
se ia o cerere/pretenție, se sesizează o judecătorie, un tribunal, o curte de apel, se dă o decizie judecătorească cu caracter de lege, iar CCR, în cazul că e sesizată, îi validează constituționalitatea. Așa se face că poate stoarce din România (și chiar o face), miliarde. De euro.
6, Justiția e instrumentalizată în cel mai înalt grad:
-, prima scenă vizată e cea politică:
dosarele de corupție așteaptă termenele cu anii, până la prescripție, dar pentru anularea unui congres al unui partid politic e mobilizată (nu se mobilizează, ci e mobilizată) în 90 de minute. Inculpările se fac la nivel de ”coincidențe” – exemplul numărului 2 din PNL, primarul Ciucu, chemat la DNA cu 2 zile înainte de votul pentru guvernul Veștea.
-, prescrierea faptelor de corupție a ajuns o adevărată industrie – iar problema cea mare nu e doar nerecuperarea prejudiciilor și păstrarea prezumtivilor infractori în funcții publice, ci, caracterul selectiv prin care sunt administrate termenele în dosarele de prescriere. Iar societatea și economia așteaptă de la Justiție decizii prin care sa-și recupereze prejudiciile care ne lasă fără bugete.
-, justiția face (la propriu!) liste negre cu politicienii și instituțiile de presă incomode. Și le face publice (pentru intimidare) și chiar le ”execută”, cum e cazul lui Dominic Fritz.
7, Trăim în mijlocul unei înnapoieri controlate. Câteva exemple cu miză structurală pentru a bloca dezvoltarea României și adecvarea la marile schimbări geopolitice și geoeconomice care au loc în lumea din jurul nostru:
-, Prin încălcarea legii – care prevede un număr minim de locuitori – întreaga administrație locală este păstrată exclusiv din considerente electorale și împotriva oricărei rațiuni de eficiență. Până și Republica Moldova își începe intrarea în UE prin comasarea comunelor – state precum Polonia au început cu asta, pentru că știau ce înseamnă asta pentru administrația generală.
-, industrii strategice, precum cea energetică, sunt ținute în subdezvoltare în mod controlat, iar avansul investițiilor e amânat din ”reglaje” care să faciliteze obiectivele strukturilor economice interne și cele politice externe.
Dealtfel, prețul energiei a ajuns o taxă mascată, pe care o plătește toată lumea, precum inflația.
-, infrastructura de transport a fost ținută pe loc timp de 30 de ani – cu consecințe strategice pe divergența economică internă, cu Transilvania ruptă de restul țării – până în urmă cu 4 ani cand, la Summitul B9 de la București, România a fost somată de către NATO (iar dl. Grindeanu știe că ăsta e termenul corect) să facă Autostrada Moldovei și pe cea care să treacă Carpații între Pitești și Sibiu.
-, iar în privința industriei de apărare și programele de securitate lucrurile au stat (iar unii se străduiesc să mai stea și de acum încolo), la fel: nu numai că până la SAFE n-a miscat nimeni niciun deget, dar sub ochii serviciilor noastre secrete, Oleg Deripaska a pus mână pe contractul de construcție bazei NATO de la Kogălniceanu, iar Automecanica SA Mediaș – care pune armament pe tanchetele românești – ajunsese la un om de afaceri din Top 500 Forbes Rusia.
*
Toate cele de mai sus se petrec nu de azi, de ieri, noutatea acestui moment – vara 2026 – este că nimeni nu se mai ferește, și că acum chiar se fac pe față, la adăpostul unei configurații parlamentare la a cărei contraselecție s-a lucrat din greu și metodic:
Centrele de putere nu sunt pe scena politică, războaiele interne (care ar trebui să fie politice) se poartă prin proxy, politicienii au ajuns doar niște avataruri:
torpilele pe care le urmărim, seară de seară, la televizor, sunt trase de sub scena oficială, de către strukturile configurate între grupuri de interese economice și geoeconomice din serviciile secrete, combinate cu politicieni ”cu drept de semnătură”.
Dacă ne uităm la situația momentului – prin exemplele de mai sus (numai câteva, din cele alte sute și mii, căci sunt zeci de alte instituții oficiale folosite ca arme în acest război) în ce privește funcționarea puterilor în stat,
avem în fața ochilor o România destructurată instituțional, confuză economic, paralizată administrativ, cu infrastructuri critice vulnerabile (v. de ex. Cadastrul național), hărțuită de drone inamice la graniță – și împinsă către iliberalism în interior, și pro-rusism geopolitic în exterior.
Ultima noutate, caldă, de sfârșit de august, este că longevivul șef al SPP, generalul Pahonțu, s-a aflat de partea torționarilor lui Ceaușescu în noaptea măcelului de la Inter în decembrie 1989.
Această anomalie în fiziologia democrației românești a funcționat vreme de 21 de ani ca un pivot anticonstituțional între cele trei puteri ale statului – chintesență a strukturilor dintre serviciile secrete, politică și economie, care au contaminat România până la desfigurare. Și nicio instituție n-a știut nimic?
*
Cine „scanează” permanent evenimentele unei zile, ale unei săptămâni, luni – așa cum o face o redacție – nu poate să nu se întrebe, punând lucrurile în tablou: dar oare politicienii ”de meserie”, cei oficiali, știu ce fac?
Personal, cred că nu stiu cu toții ce fac. Unii, da – au o agendă clară: pro-est sau pro-vest – dar nici titulatura de ”pro-vest” nu mai e o garanție de aderență la interesele unei Românii democratice, occidentale și constituționale.
Sunt și destui inși, nu neapărat de rea-credință, care ies și vorbesc ce li se pune în gură – de la nevinovate ”declarații politice” (vezi bine, acolo unde e ”normal” să promiți aiurea, să minți, să răstălmăcești și să ataci etc), la gesturi și acțiuni aparent inofensive, dar care fac parte dintr-un întreg diversionist – fără să înțeleagă ”jocul cel mare”: dizolvarea caracterului de stat de drept al României, ca parte din războiul hibrid al Rusiei.
Cât despre noi, civilii din economia reală, în afară de imunitatea pe care trebuie să ne-o dezoltăm la acest delir, avem datoria să nu uităm cum trebuie să arate o România funcțională constituțional și să că trebuie să găsim soluții de a ne reîntoarce la ea.
Nu știm ce ne așteaptă dincolo de toamna asta, dar, ca să înțelegem, să începem cu găsirea răspunsurilor personale la fiecare din cele 7 puncte de mai sus, pe 2 întrebări:
De ce e asta așa? Cine și cum face ca lucrul ăsta să fie așa?
(Citește și: ”Cristian Grosu / Ireversibil. Fără iluzii: Ne schimbăm sau ne stingem”)
***







