Inflația revine în Germania, dar companiile suportă tot mai mult costul, în locul consumatorilor

Inflația revine în Germania, dar companiile suportă tot mai mult costul, în locul consumatorilor

Inflația revine în Germania pe fondul creșterii prețurilor la energie, însă companiile absorb o parte tot mai mare din presiunile asupra costurilor, în condițiile în care cererea slabă și sensibilitatea ridicată a consumatorilor la prețuri le limitează capacitatea de a transfera scumpirile către clienți, potrivit unei analize a economiștilor ING.

Inflația din Germania a ajuns la 2,9% în august, cu aproximativ un punct procentual peste nivelul din februarie, dar mult sub nivelurile de două cifre atinse în timpul crizei energetice din 2022. ING anticipează că inflația ar putea depăși 3% în lunile următoare și să rămână ridicată până la sfârșitul anului, dar consideră puțin probabilă repetarea episodului din 2022.

„Condițiile care au permis inflației să devină o problemă generalizată în urmă cu patru ani nu sunt prezente în acest moment”, apreciază economiștii ING.

Potrivit acestora, piața muncii s-a deteriorat, iar siguranța locului de muncă a devenit mai importantă decât obținerea unor majorări salariale consistente. În același timp, economiile acumulate de gospodării în perioada pandemiei s-au epuizat, astfel încât capacitatea și disponibilitatea consumatorilor de a plăti prețuri mai mari sunt mult mai reduse.

Acest lucru schimbă fundamental modul în care companiile reacționează la creșterea costurilor. În 2022, aproape întreaga creștere a cifrei de afaceri din industria germană provenea din prețuri mai mari. În prezent, firmele care majorează prețurile riscă să piardă din vânzări, iar presiunea se transferă asupra marjelor de profit. „Dacă consumatorul nu plătește nota, altcineva va trebui să o suporte”, avertizează economiștii ING.

Puterea de stabilire a prețurilor scade în apropierea consumatorului

Diferențele dintre sectoare sunt însă importante. Producătorii de bunuri intermediare mai au o anumită putere de stabilire a prețurilor, în condițiile în care prețurile cresc, iar volumele vânzărilor rămân relativ stabile. Și producătorii de bunuri de capital păstrează o anumită marjă de manevră.

Situația se schimbă însă în cazul producătorilor de bunuri de consum. Automobilele, mobilierul, îmbrăcămintea și electrocasnicele sunt produse ale căror achiziții pot fi amânate atunci când prețurile cresc. ING arată că majorările recente de prețuri pentru astfel de produse au fost însoțite de scăderea volumelor vândute și a cifrei de afaceri.

„Deși puterea de stabilire a prețurilor poate exista încă în amonte în lanțul de producție, aceasta dispare din ce în ce mai mult înainte de a ajunge la consumator”, notează economiștii.

În opinia lor, acest fenomen reduce riscul ca scumpirea energiei să se transmită integral către prețurile finale și să alimenteze o nouă spirală inflaționistă.

Profiturile devin amortizorul inflației

Companiile sunt astfel nevoite să absoarbă o parte mai mare din creșterea costurilor, fie prin creșterea productivității, reducerea altor cheltuieli, fie prin acceptarea unor profituri mai mici.

Datele analizate de ING arată că, între trimestrul al doilea din 2025 și trimestrul al doilea din 2026, profiturile au avut o contribuție negativă la modificarea marjelor de preț în numeroase sectoare ale economiei germane.

Efectul este deosebit de vizibil în agricultură, activitățile financiare și de asigurări, serviciile pentru companii și industrie, unde reducerea profiturilor pare să fi compensat într-o măsură mai mare presiunile asupra costurilor.

Astfel, economiștii ING consideră că actualul episod inflaționist are o dinamică diferită de cea din 2022, când profiturile companiilor erau acuzate că amplifică scumpirile, fenomen descris prin termenul „greedflation”.

„De această dată, profiturile – sau, mai bine spus, comprimarea profiturilor – vor tempera, nu vor amplifica, presiunile inflaționiste”, susține ING.

(Citește și: ”Investițiile străine în Germania au crescut cu 50% în 2025, susținute de capitalul britanic”)

***

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *