LIVE / Piața Victoriei / Protestul fermierilor, infiltrat de agitatori, ia o turnură violentă – circulație paralizată în zonă și ciocniri cu forțele de ordine
UPDATE ora 15.00: Un grup de protestatari au rupt gardul și au spart cordonul din jurul Guvernului și încearcă să forțeze intrarea dinspre Strada Paris în Palatul Victoria.
Jandarmii sunt atacați cu pietre, agresiunile se înmulțesc.
****
Știrea inițială:
Traficul din Piața Victoriei și din pasajul Victoria a fost blocat marți de oierii și simpatizanții AUR și ai lui Călin Georgescu care protestează în fața Guvernului, după ce aceștia au forțat dispozitivul de jandarmi și au închis circulația pe șoseaua Pavel D. Kiseleff.
Protestul nu este autorizat.
Jandarmeria Capitalei a precizat că manifestaţia nu a fost autorizată şi recomanda participanţilor, printre altele, ”să adopte un comportament civilizat şi să evite conflictele de orice natură”.
Mai multe persoane care participă la protest s-au îmbrâncit cu forțele de ordine și au aruncat obiecte către acetea.
Circulația în zonă a fost oprită iar pentru îndepărtarea persoanelor care au recurs la violențe jandarmii au folosit gaze lacrimogene.
Brigada Rutieră a Capitalei a dispus restricţionarea traficului rutier pe Şoseaua Pavel Kiseleff, dinspre Str. Arh. Ion Mincu către Piaţa Victoriei, Str. Monetăriei, dinspre Bd. Ion Mihalache către Şoseaua Pavel Kiseleff şi pe Bd. Aviatorilor, dinspre Statuia Aviatorilor către Piaţa Victoriei. Restricţii au fost aplicate restricţii de circulaţie pe Strada Berzei.
Până la ora 14.30,, în urma incidentelor, din Piaţa Victoriei, cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale:
- Doi bărbaţi, în vârstă de 49, respectiv 61 de ani şi o femeie, în vârstă de 53 de ani, au primit îngrijiri medicale de la ambulanţele SMURD aflate la faţa locului. Acestea acuzau probleme respiratorii ca urmare a expunerii la gaze lacrimogene. În urma evaluării medicale, cele trei persane nu au necesitat transportul la spital.
- De asemenea, alţi doi bărbaţi, în vârstă de 62, respectiv 72 de ani, au acuzat stări de rău şi au primit îngrijiri medicale la faţa locului, fără acuze legate de utilizarea gazelor lacrimogene.
- Dintre aceştia, doar un bărbat, în vârstă de 72 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare, care a acuzat dureri în piept şi ameţeli, fără a afirma că ar fi avut contact cu gazele iritant-lacrimogene.
Simpatizanți AUR și ai lui Călin Georgescu, printre fermieri
Numărul fermierilor este de câteva sute, cei mai mulți protestari fiind simpatizanți ai partidelor suveraniste, în special AUR.
Doi deputați AUR se află printre demonstranți.
Printre manifestanţi, sunt prezenți şi mai mulți susţinători ai lui Călin Georgescu, unii având chiar tricouri imprimate cu imaginea acestuia.
George Simion, mesaj către protestatari
Preşedintele AUR, George Simion, a făcut marţi un apel către cei care protestează în Piaţa Victoriei, îndemnând la calm şi responsabilitate. Totodată, acesta a cerut forţelor de ordine să acţioneze ”cu reţinere şi profesionalism”.
”Le cer fermierilor și tuturor protestatarilor să manifesteze pașnic, calm și responsabil. Fac apel și la forțele de ordine să acționeze cu reținere și profesionalism. Nu trebuie să cădem în capcana provocatorilor sau a unor interese străine care încearcă să ne dezbine și să discrediteze această luptă legitimă. România are nevoie de o conducere care își protejează cetățenii și știe să lucreze pentru ei”, a transmis Simion pe Facebook.
AUR este alături de fermieri și de toți românii care muncesc – a fost mesajul transmis de liderul AUR.
Mesajul său a fost transmis după ce participanții la protestul din Piața Victoriei au forțat dispozitivul de jandarmi și au blocat traficul rutier pe șoseaua Pavel D. Kiseleff, înregistrându-se altercații între forțele de ordine și protestatari.
Oierii vor să rămână în fața Guvernului până când le vor fi aprobate cererile
Oierii vor să rămână în Piața Victoriei până la soluționarea cererilor și afirmă că reluarea exporturilor de ovine reprezintă o prioritate.
‘În loc să ne apere ca și crescători, ca și producători de hrană, ne înjosesc. La noi în vestul țării este o secetă cumplită. După ce că e secetă mai ținem și animalele pe stabulație că nu au ce mânca. Exportul ovinelor l-au oprit. Când să facem un ban să cumpărăm furaje, să cumpărăm ce trebuie, nu putem vinde. Exportul a fost oprit pentru așa-zisa variolă, pesta la micile rumegătoare, și așa mai departe. Este inventată. În sudul țării s-ar putea să fie, dar în Ardeal nu am auzit să moară. Bine, acum moare o oaie, două, că mor oameni, nu o oaie două, dar nu s-o întâmplat. Să coborâm de la munte nu putem, că suntem blocați’, a declarat un cioban care s-a prezentat drept Liviu din Bratca, județul Bihor.
El a menționat că reluarea exportului reprezintă primă măsură care ar trebui luată de autorități.
‘Să putem să ne vindem animalele, să putem face bani, să facem rost de furaje. Toată iarna furajele le-am consumat cu mieii pe stabulație’, a afirmat acesta.
Fermierul a precizat că oierii au intenția să rămână în Piața Victoriei până li se vor soluționa revendicările.
‘Avem mâncare și nu plecăm de aici până se rezolvă treaba’, a spus oierul.
Intenția de a rămâne în Piața Victoriei până la soluționarea cererilor a fost confirmată și de către alți ciobani.
Oierii s-au adunat marți dimineața, în jurul orei 8:00, în zona Muzeului Antipa din Capitală, în urma unei mobilizări la protest care a fost făcută prin intermediul rețelelor sociale, unul dintre inițiatori fiind Ionică Sterp (Ciobanul Ionică).
Reprezentanți ai ciobanilor au depus o listă de revendicări la Palatul Victoria. Nemulțumirea oierilor este determinată, în principal, de decizia din iunie a Comisiei Europene de a extinde interdicția privind exportul de ovine și caprine din România către țările terțe până la 31 decembrie 2026, menținând totodată, interdicția pentru livrările către statele-membre ale Uniunii Europene.
(Citește și: Negocieri la Bruxelles pentru reluarea exporturilor de ovine – Ministrul Agriculturii se declară optimist, însă epidemia se extinde)
****







