Revendicările oierilor veniți în Piața Victoriei – măsurile propuse de Guvern. Reluarea exporturilor de ovine, imposibilă în acest moment – motivele
Guvernul a prezentat marți o listă cu nouă măsuri concrete pentru soluționarea problemelor oierilor, măsuri aprobate de premierul Ilie Bolojan după o discuție cu viceprim-ministrul Tánczos Barna, anunță un comunicat al Executivului.
Măsurile sunt un răspuns al lista de revendicări a oierilor reprezentați de „Asociaţia Profesională a Ciobanilor – APC” și le-au fost prezentate acestora.
Măsurile punctuale prezentate de Guvern
1. Eliminarea riscului de transmitere a pestei micilor rumegătoare sau a variolei prin sacrificarea animalelor a fost aplicată în mod excepţional şi numai în situaţiile în care nu au existat alte soluţii alternative viabile. Autorităţile vor proceda în acelaşi mod şi pe viitor.
2. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a transmis Comisiei Europene Planul de Acţiune pentru deblocarea exporturilor de ovine şi caprine. Exporturile vor putea fi reluate după aprobarea acestui plan de către Comisia Europeană.
3. Închirierea pajiştilor se realizează de către unităţile administrativ-teritoriale (UAT-uri). Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a demarat un control tematic, ca urmare a petiţiilor primite din partea fermierilor, în vederea identificării procedurilor de închiriere în cadrul cărora nu au fost respectate prevederile legale în vigoare.
4. În prezent, o parte semnificativă a acţiunilor sanitar-veterinare este deja finanţată de la bugetul de stat. Orice extindere a acestora presupune alocarea unor resurse bugetare suplimentare, motiv pentru care este necesară realizarea, în prealabil, a unei analize de impact financiar şi bugetar.
5. Activitatea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor este coordonată de viceprim-ministrul Tánczos Barna, ministrul interimar al agriculturii şi dezvoltării rurale.
6. Ministerul Agriculturii a iniţiat demersurile pentru dezvoltarea unui sistem informatic de trasabilitate în timp real a transporturilor de animale, în vederea combaterii transporturilor ilegale, sistem care trebuie dezvoltat de ANSVSA.
7. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale susţine revendicarea fermierilor privind despăgubirile pentru pagubele produse de secetă pe pajişti şi a elaborat o propunere în acest sens. Măsura are însă un impact bugetar semnificativ şi necesită identificarea resurselor financiare necesare.
8. MADR a elaborat, împreună cu asociaţiile reprezentative ale crescătorilor de ovine, proiectul de lege privind compensarea costurilor suplimentare de furajare. În actualul context, în lipsa unui Guvern cu puteri depline, proiectul trebuie adoptat de Parlament.
9. Ministerul Agriculturii a menţinut un dialog constant şi constructiv cu organizaţiile reprezentative ale oierilor şi Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi a asigurat o platformă de dialog între crescătorii de ovine şi ANSVSA în procesul de pregătire a unui plan de măsuri pentru gestionarea situaţiei din sector şi reluarea exporturilor.
„Începând cu 9 iulie 2026, au avut loc 6 întâlniri între reprezentanţii crescătorilor de ovine şi cei ai ANSVSA şi cei ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, atât la Guvern, cât şi la cele două instituţii şi la autorităţile locale din Braşov şi Sibiu. Este de remarcat faptul că la protestul de astăzi, din Piaţa Victoriei, nu a participat nicio asociaţie reprezentativă a fermierilor din sectorul de creştere a ovinelor. Guvernul României respectă dreptul legal la protestul paşnic al tuturor cetăţenilor, dar protestul din Piaţa Victoriei a depăşit acest cadru şi a degenerat în regretabile acte de violenţă. Guvernul face apel la calm şi la încetarea violenţelor”, spune Guvernul.
Cele 16 revendicări ale oierilor
Crescătorii de animale (oierii) au înaintat Guvernului o listă de 16 revendicări esențiale:
- Stoparea sacrificării animalelor: Încetarea imediată a uciderii oilor dispusă de autorități ca măsură sanitar-veterinară.
- Reluarea exporturilor: Redeschiderea urgentă a exportului de ovine și eliminarea restricțiilor actuale la comercializare.
- Gestionarea marilor prădători: Scoaterea ursului brun din categoria speciilor strict protejate.
- Accesul la pășuni: Închirierea pajiștilor și terenurilor de pășunat către crescătorii de animale la prețuri corecte.
- Controlul muncii: Oprirea amendării crescătorilor de animale de către ITM.
- Eliminarea taxelor sanitar-veterinare: Stoparea taxelor impuse de ANSVSA pentru acțiunile sanitar-veterinare obligatorii.
- Fără restricții de mediu: Utilizarea pășunilor și a terenurilor agricole fără restricții excesive de mediu.
- Statutul profesional: Respect din partea statului pentru fermieri și medicii veterinari.
- Reorganizare instituțională: Trecerea ANSVSA din subordinea directă a Guvernului în subordinea Ministerului Agriculturii.
- Siguranța transporturilor: Implementarea „Radarului Zootehnic” în domeniul transportului de animale.
- Modificarea legii vânătorii: Eliminarea interdicției de pășunat din perioada iernii (6 decembrie – 23 aprilie).
- Câinii de la stână: Stoparea sancționării crescătorilor care nu au sterilizat câinii de paza ai stânelor.
- Legislativ pe comercializare: Modificarea prevederilor privind fila din Carnetul de Comercializare.
- Despăgubiri de secetă: Modificarea cadrului legal astfel încât să se acorde despăgubiri pentru pajiștile afectate de secetă.
- Compensații financiare: Acoperirea integrală de către stat a pagubelor și costurilor suportate de fermieri în urma restricțiilor sau măsurilor sanitar-veterinare impuse.
- Protecția veniturilor: Compensarea economică directă și corectă a fermelor a căror activitate a fost blocată sau limitată de deciziile statului.
De ce reluarea exporturilor de oi este imposibilă în acest moment
Principalele două revendicări ale oierilor sunt imposibil de acceptat, deocamdată. Animalele din aria de risc stabilită în jurul unor focare epidemiologică trebuie ucise pentru a împiedica extinderea variolei, iar exăporturile nu pot fi reluate până când nu vor fi eliminate focare.
Reamintim că aceste exporturi au fost interzise din cauza focarelor de variolă la ovine și caprine și după ce câteva țări unde fermierii români au exportat ovine vii au descoperit că acestea erau bolnave.
Pentru reluarea exporturilor, autoritățile române trebuie să elimine toate focarele și să prezinte Comisiei Europene o strategie de gestionare a acestui gen de probleme, cu tot cu instrumentele de control necesare pentru a exista certitudinea că raportările nu sunt false.
Anul acesta, în România au fost raportate 33 de focare epidemiologice, majoritatea după ce ciobanii au declanșat protestele.
În acest context, Comisia Europeană a actualizat, în august, măsurile de urgență privind variola ovină și caprină în Bulgaria și România.
Jurnalul Oficial al UE a publicat atunci două decizii ale Comisiei, cu actualizarea măsurilor, în care menționa că variola este o boală virală infecțioasă ce afectează ovinele și caprinele și care poate avea consecințe grave asupra efectivelor de animale afectate și a rentabilității fermelor.
În cazul apariției unui focar al acestei boli la caprine și ovine, „există un risc ridicat de a se propaga și la alte exploatații unde sunt crescute aceste animale”, a detaliat CE.
Optimism nejustificat al autorităților
Ministrul interimar al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Tánczos Barna, declara pe 7 septembrie, după discuţiile avute la Bruxelles, că au fost identificate „perspective concrete pentru deblocarea exporturilor de ovine şi caprine”.
Tanczos Barna și conducerea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au discutat cu Francisco Reviriego Gordejo, şeful Unităţii „Sănătatea animală” din cadrul Direcţiei Generale Sănătate şi Siguranţă Alimentară (DG SANTE) a Comisiei Europene, planul ANSVA de acţiune pe termen scurt şi mediu, cu accent pe măsurile şi etapele necesare reluării exporturilor.
(Citește și: Comerțul cu animale vii, la nivel record – dar amenințat de focarele de variolă din Mureș. ANSVSA negociază cu Bruxelles-ul regionalizarea exporturilor de ovine)
Regulile de sacrificare a animalelor în ariile epidemiologice
Toate animalele (ovine și caprine) din exploatația unde s-a confirmat focarul trebuie sacrificate, sub supravegherea medicilor veterinari.
Animalele nu pot fi comercializate sau consumate.
În zonele de restricție:
- Interzicerea circulației animalelor în afara zonelor de restricție
- Monitorizare clinică zilnică a efectivelor
- Carantinarea exploatațiilor;
- Sacrificarea animalelor suspecte sau care dezvoltă simptome.
Conform Regulamentului UE nr. 687/2020 și Deciziilor Comisiei Europene, în jurul fiecărui focar se instituie o zonă de protecție de minimum 5 km și una de restricții, de 20 de km.
În funcție de evoluția epidemiologică, autoritățile pot institui și o „zonă suplimentară de restricții”, dincolo de aceste perimetre.
Filtre rutiere pentru a opri deplasarea ilegală a animalelor din zonele cu focare active
Optimismul autorităților este nejustificat, întrucât numărul focarelor active continuă să crească, iar oierii sunt cei mai indisciplinați fermieri.
Controalele efectuate în ultimele luni în zone afectate de variolă au dus la identificarea a mii de animale neînregistrate și numeroase încălcări legate de trasabilitatea animalelor și restricțiile declanșate în cazul unei epidemii.
La sfârșitul lunii august, de exemplu, o amplă acțiune de control epidemiologic derulată în județul Tulcea, după confirmarea a patru focare de variolă ovină și caprină în localitățile Valea Nucarilor, Peceneaga, Iazurile și Ostrov, a descoperit numeroase astfel de încălcări ale legislației, inclusiv animalele mai multe decât cele declarate. S-a constatat o diferență de 7.003 animale (21,72% din efectivul verificat) între baza oficială de date (32.239 ovine/caprine) și numărul găsit în teren (25.236).
Printre măsurile stabilite de ANSVSA s-a considerat necesară instituirea unor filtre rutiere, împreună cu echipajele de poliție, pentru detectarea deplasărilor neautorizate de animale, a celor neidentificate sau fără documente care să le ateste trasabilitatea.
(Citește și: Comisia actualizeză măsurile de control al variolei ovine și caprine în Bulgaria și România. Noi focare și încercări ale unor fermieri de a le ascunde)
****







