OECD: Politicile interne pot limita efectele ieșirilor de capital din economiile emergente – Factorii care pot atenua transmiterea șocurilor

OECD: Politicile interne pot limita efectele ieșirilor de capital din economiile emergente – Factorii care pot atenua transmiterea șocurilor

Piețele emergente au devenit mai puțin sensibile la șocurile financiare globale după criza financiară mondială, iar independența băncilor centrale și nivelul datoriei publice reprezintă factori importanți pentru reziliența fluxurilor de capital, potrivit unei analize realizate de Annamaria de Crescenzio și Etienne Lepers, economiști în cadrul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), publicată de CEPR VoxEU.

Analiza, bazată pe date pentru 23 de piețe emergente în perioada 2010-2023, arată că factori precum aversiunea la risc, evoluția dolarului american, prețurile materiilor prime, incertitudinea și riscul geopolitic continuă să influențeze puternic fluxurile de portofoliu.

„Factorii globali – inclusiv aversiunea la risc, incertitudinea, evoluțiile dolarului american, prețurile materiilor prime și, din ce în ce mai mult, riscul geopolitic – rămân factori puternici ai fluxurilor de portofoliu. Cu toate acestea, transmiterea acestor șocuri depinde în mod esențial de cadrul politicilor interne”, afirmă autorii.

Șocurile financiare globale afectează cu precădere investițiile de portofoliu (acțiuni și obligațiuni)

Potrivit analizei, sensibilitatea piețelor emergente la șocurile globale s-a redus comparativ cu perioada de dinaintea crizei financiare globale. Coeficienții estimați pentru perioada 2010-2023 au fost mai mici decât cei din perioada 2000-2007 pentru toți cei cinci factori globali analizați, atât în cazul fluxurilor de acțiuni, cât și al celor de obligațiuni. „Un rezultat remarcabil este însă faptul că piețele emergente au devenit mai puțin sensibile la șocurile globale după criza mondială”, arată de Crescenzio și Lepers.

Autorii precizează că efectul factorilor globali este concentrat în principal asupra investițiilor de portofoliu. În perioada post-criză analizată, aceiași factori globali nu au prezentat o asociere statistic semnificativă cu fluxurile de investiții străine directe (ISD), în timp ce fluxurile bancare au fost parțial sensibile la incertitudine și la prețurile materiilor prime.

Factorul geopolitic specific unei țări afectează fluxurile de investiții străine directe

Riscul geopolitic a devenit, de asemenea, un factor distinct pentru fluxurile de capital. Atât riscul geopolitic global, cât și cel specific fiecărei țări au avut un efect negativ semnificativ asupra fluxurilor de portofoliu după criza financiară globală, efectul fiind concentrat în special asupra fluxurilor de obligațiuni și intensificându-se după februarie 2022.

„Aceste rezultate sugerează că riscul geopolitic nu este doar o altă manifestare a unei aversiuni mai largi a investitorilor față de risc. Mai degrabă, el acționează ca un canal separat și din ce în ce mai important, care influențează alocarea internațională a capitalului”, afirmă autorii.

Analiza arată că riscul geopolitic specific unei țări afectează și fluxurile de investiții străine directe, ceea ce indică o influență tot mai mare a considerentelor geopolitice asupra deciziilor de investiții pe termen lung.

Independența băncii centrale este identificată drept cel mai robust determinant structural

În ceea ce privește diferențele dintre țări, independența băncii centrale este identificată drept cel mai robust determinant structural al unei sensibilități mai reduse a fluxurilor de portofoliu la șocurile globale.

„Independența băncii centrale se dovedește a fi cel mai robust determinant structural al reducerii sensibilității fluxurilor de portofoliu”, se arată în analiză.

Autorii constată că țările cu bănci centrale mai independente înregistrează ieșiri de capital mai mici atunci când riscul global crește. Efectul este mai pronunțat în partea inferioară a distribuției fluxurilor, ceea ce indică un beneficiu de stabilizare mai mare în perioadele de stres financiar accentuat.

Nivelul datoriei, al doilea cel mai important factor de atenuare a riscului

Nivelul datoriei publice reprezintă al doilea determinant structural important identificat de analiză. Investitorii sunt mai sensibili la problemele privind sustenabilitatea datoriei în perioadele de stres financiar, când cresc incertitudinile legate de inflația viitoare, fiscalitate și riscurile de refinanțare.

„Investitorii par să fie deosebit de sensibili la preocupările privind sustenabilitatea datoriei în perioadele de stres, când incertitudinea privind inflația viitoare, impozitarea sau riscurile de refinanțare devine mai importantă”, afirmă autorii.

În schimb, analiza găsește dovezi limitate că înăsprirea politicilor macroprudențiale reduce direct volatilitatea fluxurilor de portofoliu. Potrivit autorilor, instrumentele macroprudențiale au avut un rol mai limitat în izolarea fluxurilor de portofoliu de șocurile globale.

O posibilă explicație este rolul tot mai important al instituțiilor financiare nebancare în intermedierea fluxurilor internaționale de portofoliu. Instrumentele macroprudențiale tradiționale s-au concentrat în principal asupra băncilor, în timp ce fluxurile de obligațiuni și acțiuni sunt influențate tot mai mult de investitori din afara sistemului bancar.

Episoade recente de criză arată că piețele emergente sunt în continuare vulnerabile la ieșiri de capital

Autorii arată că episoadele recente de turbulență financiară ilustrează în continuare vulnerabilitatea piețelor emergente. În martie 2026, investitorii străini au vândut active de portofoliu ale piețelor emergente în valoare de 82 de miliarde de dolari într-o singură lună, potrivit datelor OECD citate în analiză.

„Atunci când riscul global crește, capitalul fuge adesea rapid, punând presiune asupra cursurilor de schimb, condițiilor de finanțare și costurilor de împrumut ale statelor”, notează autorii.

Analiza subliniază însă diferențele considerabile dintre piețele emergente: în timp ce unele țări au înregistrat presiuni puternice asupra cursului de schimb, creșteri ale spreadurilor suverane și inversări ale fluxurilor de portofoliu, altele au menținut condiții stabile de finanțare și au continuat să atragă capital străin.

„Deși reziliența agregată s-a îmbunătățit după criza mondială, aceste câștiguri sunt departe de a fi uniforme”, se arată în concluziile analizei.

Autorii afirmă că piețele emergente nu pot controla factorii globali care determină ciclul financiar internațional, însă cadrul de politici interne influențează modul în care aceste șocuri sunt transmise economiilor.

„Piețele emergente nu pot controla ciclul financiar global, dar își pot influența în mod semnificativ vulnerabilitatea la acesta și își pot crește reziliența”, conchid Annamaria de Crescenzio și Etienne Lepers.

(Citește și: ”Capital Economics / Economia României se va contracta cu 1% din PIB în 2026: perspectivele unei redresări imediate sunt reduse – Energia va ține inflația sus”)

***

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *