Bursă. BET a scăzut luni cu -2,2% și se apropie de un prag critic, sub care urmează „bear market”. Dobânzile suverane sunt la maximele ultimului an – RO10Y la 7,69%, RO2Y la 7,32%

Bursă. BET a scăzut luni cu -2,2% și se apropie de un prag critic, sub care urmează „bear market”. Dobânzile suverane sunt la maximele ultimului an – RO10Y la 7,69%, RO2Y la 7,32%

Indicele BET a scăzut puternic în prima ședință a noii săptămâni, cu o depreciere zilnică de -2,2%, după o zi pozitivă la finalul săptămânii trecute. Vineri, BET a avut o închidere pozitivă, iar în prezent continuă să se situeze peste minimele recente, situate în preajma nivelului de 30.800 de puncte, stabilite în 17 septembrie, ziua în care a fost anunțată desemnarea europarlamentarului PNL Siegfried Mureșan pentru postul de premier.
Negativ este faptul că BET a închis luni pe minimele zilei, ceea ce prefigurează o posibilă deschidere negativă pentru ședința bursieră de marți (vezi grafic mai jos).

BET a închis ședința de luni la 31.018 puncte, în mod relevant peste nivelul menționat anterior. Referința bursei a intrat oficial în teritoriul corecției pe 15 septembrie, când a consemnat un declin de peste -10% față de ultimul maxim istoric, de 36.487 de puncte, atins în data de 19 august. În prezent, BET afișează o scădere de -15% față de maximul istoric respectiv.

Notă: Un minus de peste 10 procente pentru un activ financiar, față de un maxim istoric recent, marchează intrarea oficială în teritoriul corecției. În același timp, pragul de -20% marchează intrarea în ”bear-market”.

Șanse reduse pentru învestirea unui cabinet Mureșan. Pierderea pragului de 30.800 puncte ar împinge BET spre 29.500 puncte

De notat că o străpungere a minimelor din 17 septembrie pe BET (30.800) ar împinge cel mai probabil referința bursei spre următorul nivel de ”suport” important, situat în preajma nivelului 28.500-29.500 puncte, de unde BET a început în 5 mai un raliu puternic (nivel care reprezintă o bază de acumulare puternică). Totuși, o continuare de această natură a declinului actual ar marca intrarea în ”bear-market”.

Evoluția negativă de luni a BET a avut loc și într-un context nefavorabil pe bursele internaționale, caracterizat de creșterea prețului petrolului Brent înapoi la 100 de dolari/barilul și reluării tendinței de creștere a dobânzilor suverane pe piețele dezvoltate, respectiv reluării scăderii (moderate a) burselor americane, pe fondul unui septembrie slab dar care se apropie de final.

Dobânzile suverane ale României, la noi maxime ale ultimului an

În același timp, tensiunea de pe piețele financiare românești se menține la un nivel ridicat, cu presiune de depreciere pe cursul al leului în raport cu euro și creștere a dobânzilor suverane la maximele ultimului an: dobânda suverană pe 10 ani (RO10Y) se situa la ora 18:00 la 7,69%, cea pe 5 ani (RO5Y) la 7,51%, iar dobânda suverană pe 2 ani (RO2) la 7,33% – cu tendință de creștere în contextul șanselor reduse de învestire a unui cabinet Mureșan.

De notat totuși că menținerea BET peste pragul de 30.800, la închidere, este posibilă, în ciuda riscului ridicat al neînvestirii cabinetului Mureșan, în contextul în care BET a corectat deja o bună parte din avansul masiv din ultimele 18 luni și se poate prefigura continuarea corecției ”prin timp” (nu prin scăderea prețurilor), la fel ca după alegerile anulate din final de 2024 – piața locală a intrat probabil într-o perioadă mai îndelungată de consolidare, pentru ”digerarea” în timp (evoluție laterală în următoarele săptămâni/luni) a raliului masiv pornit în luna mai 2025, după alegerea unui nou președinte. Însă, dacă declinul actual continuă, cresc șansele unei reveniri volatile a BET, în cazul soluționării crizei politice.

Contextul politic rămâne în continuare unul tensionat, nefiind clară soluția de ieșire din criza politică ce ține de 5 luni, fiind în același timp urgentă nevoie de instalarea unui nou Guvern cu puteri depline, care să facă rectificarea bugetară, să închidă PNRR-ul și să pregătească/adopte bugetul pe 2027.

Declinul recent vine și într-o perioadă cu o evoluție slabă a economiei românești (stagflație), caracterizată inclusiv de instabilitate politică și de lipsa unui consens politic pentru formarea unui guvern, care va avea în continuare misiunea dificilă de a reduce deficitul bugetar de la nivelul de 6% din PIB din acest an la sub 3% în următorii ani.

(Citește și: PSD, ”decizie fermă, asumată şi ireversibilă”: Nu va vota Guvernul Mureșan, parlamentarii săi rămân în sală pentru a asigura cvorumul)

(Citește și: Cresc tensiunile în piețele financiare – Dobânda pe 10 ani a României urcă spre 7,7%, cea pe 2 ani sare brusc la 7,1% – ROBOR face primul salt după multe luni de stabilitate)

(Citește și: Bursă: BET își reia corecția după revenirea tehnică de joi și vineri. Ce ar putea urma pentru bursa locală)

(Citește și: Situația de la care pornește noul premier: deficit în scădere și inflație în frânare, dar industrie în cădere, șomaj în creștere, energie în criză, dobânzi de „junk” și un necesar de finanțare acoperit abia 65%. Piețele nu mai au răbdare)

(Citește și: BET schițează revenirea după anunțul privind desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru postul de premier. Dobânda pe 10 ani a României scade ușor, la 7,2%)

(Citește și: Bloomberg: Investitorii tratează obligațiunile României ca pe singurele titluri „junk” din UE – Investitorii urmăresc reducerea deficitului din acest an și se așteaptă ca bugetul pe 2027 să continue tendința)

***

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *