„Climat mixt, verificați atent înainte să investiți”: paragraful care ar putea fi rescris până la anul

Ce vede un investitor american când se uită la companiile statului român. Și ce se poate schimba acasă, în adunările generale ale acționarilor.

Gândiți-vă la un analist dintr-un fond de investiții american. Are pe birou două dosare: România și o altă țară din regiune. Primul lucru pe care îl deschide este raportul anual al Departamentului de Stat.

Ediția 2026 a apărut zilele acestea: 2026 Investment Climate Statement: Romania, parte din seria anuală prin care Departamentul de Stat analizează climatul investițional din peste 170 de economii. Concluzia pe România este aceeași din 2018: „climat mixt, verificați atent înainte să investiți”.
Fraza e atât de stabilă încât nu mai face știre. Știrea e în detalii.

Capitolul despre corupție, citit până la capăt

Discuția publică s-a oprit, pe bună dreptate, la ce spune raportul în capitolul despre corupție:

• eficiența DNA în scădere;
• peste 9.600 de rechizitorii și condamnări desființate prin prescripție între 2022 și 2025;
• atribuțiile ANI limitate;
• probe din dosare de corupție invalidate în instanță.

Toate acestea depind de Parlament, de Curtea Constituțională și de instanțe. Durează ani.

Dar capitolul nu se oprește aici. Spre final, are un paragraf care a trecut aproape neobservat la noi și pe care analistul american îl va căuta primul: un paragraf despre companiile de stat. Regulile lor de guvernanță apar astfel în raport de două ori: o dată în capitolul dedicat lor și încă o dată aici, la corupție.

Paragraful nu spune că firmele statului sunt corupte. Spune altceva: că regulile lor de guvernanță au fost relaxate și că statul a folosit în mod repetat profiturile și rezervele lor pentru a susține bugetul.

Semnalul pentru analistul nostru e clar. Felul în care statul își administrează companiile nu e doar o chestiune de eficiență. E o chestiune de încredere.

Iar dintre toate capitolele raportului, cel despre statul acționar este cel care poate fi rescris cel mai repede.

Statul acționar, la aceeași masă cu investitorul

Raportul descrie statul român ca pe un partener imprevizibil:

• restituiri fiscale promise unor companii străine și neplătite;
• hotărâri judecătorești contestate nejustificat sau neaplicate;
• proiecte mari blocate între ministere;
• legi fiscale schimbate des, fără studii de impact.

Energia apare ca sectorul cel mai expus: taxe pe profiturile excepționale, plafonări de preț, margini reglementate. Toate acestea au avut justificări de criză, legitime una câte una. Dar cât durează și ce urmează după nu este întotdeauna previzibil.

Aici e punctul important. În energie, transport și minerit, investitorul nu se întâlnește doar cu legiuitorul. Se întâlnește cu statul acționar.

Proiectele numite chiar în capitolul despre companiile de stat sunt Cernavodă 3 și 4, reactoarele modulare mici și Neptun Deep. În toate, capitalul privat stă la aceeași masă cu o companie a statului.

Iar la marile companii energetice listate, partenerul nu e un fond abstract. Sunt fondurile de pensii ale românilor și investitorii de retail care le-au cumpărat acțiunile.

Trei roluri, o singură companie

Când citesc raportul cu ochii unui auditor, problema de fond nu este o măsură anume. Este suprapunerea.

Pentru un producător de energie controlat de stat, statul este simultan:

1. autoritate fiscală, care îi taxează profiturile;
2. reglementator, care plafonează prețurile pe piața pe care compania vinde, și
3. acționar, care decide cât din profit și din rezerve merge la buget.

Fiecare decizie, în fiecare dintre aceste calități, poate avea o justificare bună. Împreună, însă, ele transmit un singur mesaj: regulile se pot schimba oricând, de către cel care le scrie, le aplică și le decontează la buget.

Ghidurile OCDE pentru companiile de stat pornesc exact de aici: rolul de proprietar trebuie separat de celelalte. Asta nu cere în primul rând o lege nouă. Cere disciplină de proprietar.

Problema nu este dividendul, ci surpriza.

Statul are dreptul la dividende, iar acționarii minoritari le apreciază. Problema apare când dividendul se decide după execuția bugetară a trimestrului. O politică de dividende fixată dinainte îl ajută pe investitor să-și facă planul. Și ajută și Ministerul Finanțelor să-și planifice veniturile.

De ce acum

Pentru că presiunea pe buget crește. Raportul notează deficitul bugetar și pe cel extern. Agențiile de rating citesc aceleași semnale: la evaluarea din mai, S&P a menținut ratingul României pe ultima treaptă a categoriei recomandate investițiilor, cu perspectivă negativă, și a numit blocajul politic și reducerea deficitului printre condițiile de care depinde. Indiferent de decizia de vineri, 2 octombrie, piața a început deja să includă în prețuri riscul unei retrogradări.

Într-o asemenea evaluare, dividendele companiilor de stat nu sunt un detaliu. Sunt una dintre puținele surse de venit pe care statul le poate influența rapid. Tocmai de aceea contează dacă sunt previzibile.

Testul pentru ediția 2027

Raportul Departamentului de Stat are o limită care e, de fapt, o oportunitate: datele lui se opresc în primăvara lui 2026. Ce se întâmplă în companiile statului de acum încolo intră direct în ediția de anul viitor.

Întrebarea utilă acum este ce ar trebui să fie adevărat pentru ca, peste un an, analistul american să citească un paragraf diferit despre companiile de stat.

Ca cititor al raportului, aș căuta patru dovezi, toate verificabile din afară:

1. Câte mandate provizorii există și de cât timp, la vedere, într-un singur loc. Calitatea unui consiliu e greu de măsurat. Mandatele interimare se pot număra.
2. O politică de dividende cunoscută dinainte, cu un interval de distribuire, și respectată.
3. De ce deține statul fiecare companie: serviciu public, activ strategic sau participație comercială. Dacă o companie are și obiective publice nefinanciare, ele sunt scrise și cuantificate.
4. Ce așteaptă acționarul de la consiliu, scris și public. Nu poți evalua pe cineva pe ținte pe care nu le-ai formulat niciodată.

Niciuna nu rezolvă problemele justiției sau instabilitatea fiscală. Dar fiecare mută o companie de stat din categoria riscurilor greu de anticipat în categoria celor care pot fi analizate.

Pentru analistul cu cele două dosare pe birou, asta e diferența dintre a sări peste o țară și a o evalua.

Fraza din 2018

„Climat mixt, verificați atent.” Fraza revine în fiecare an din 2018. Nu se schimbă printr-o campanie de imagine la Washington și nici printr-un comunicat de presă.

Se schimbă atunci când cine citește capitolul despre statul acționar găsește acolo dovezi, nu intenții.

Rolul de proprietar e împărțit între mai multe ministere, deci rescrierea cere coordonare. Dar paragraful acela se rescrie în adunările generale ale acționarilor, decizie cu decizie.

Iar următoarea ediție se scrie deja.

Opiniile exprimate în acest articol sunt personale și nu reprezintă poziția oficială a AMEPIP.

Sursa: U.S. Department of State, „2026 Investment Climate Statement: Romania”, publicat în septembrie 2026. Versiunea online: state.gov; versiunea PDF: state.gov.

Oana Petrescu este vicepreședinte al Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP). Înainte de a intra în sectorul public, a lucrat în restructurare și guvernanță corporativă în sectorul privat, ca partener la EY, Deloitte și Alvarez & Marsal și ca vicepreședinte al BCR. A fost membru în consilii de administrație și a ocupat funcții executive în companii din banking, transport, siderurgie și industria farmaceutică.

***