Un manual despre cum se dă o lovitură de stat

În 1968, se tipărea la Harvard University Press, Cambridge, cartea Coup dʼÉtat. A Practical Handbook. Într-o traducere mai liberă, am putea-o intitula: Lovitura de stat – ghid practic.

Francezii au tradus-o în 1969 și, mai apoi, în 1996, sub titlul:
Lovitura de stat. Teorie și practică și, respectiv,
Lovitura de stat, mod de folosire. Autorul e un american
specialist în strategie, pe numele lui Edward N. Luttwak.

Despre loviturile de
stat existau, la ora tipăririi americanului, două lucrări celebre:
Considerații politice asupra loviturii de stat, publicată de
Gabriel Naudé la finele secolului al XVII-lea, și Tehnica
loviturii de stat, semnată de Curzio Malaparte în 1931.

Dincolo de noile
considerații, rod al acumulărilor dintre 1931 și 1938, cartea lui
Edward N. Luttwak vine cu o idee năstrușnică: un manual despre
cum se dă o lovitură de stat. Autorul își asumă ipostaza de
Doctor Honoris Causa în cum se răstoarnă un guvern prin forță.

Manualul apelează și la scheme, desenate cît mai simplu

Iată-l la tablă,
explicînd militarilor din sală (generali, colonei, locotenenți
chiar, depinde de nivelul de dezvoltare al țării) cum se prepară o
lovitură
de stat! Elevii sînt militari. Autorul crede că trebuie ținut
cont de nivelul lor de inteligență.

Drept urmare,
manualul apelează și la scheme, desenate cît mai simplu, pentru ca
penițele celor din bănci să nu se poticnească și să se strîmbe.
Cronologia executării practice a loviturii de stat e transcrisă sub
forma unui tabel.

În Prefața la
ediția din 1969, autorul ne dezvăluie că manualul său a fost
găsit în biroul unui general care punea la cale o lovitură de
stat. Deși o neagă, reclama miroase de la o poștă:

„De cînd
această carte a fost publicată pentru prima dată, mi s-a spus de
mai multe ori că a servit pentru pregăti cutare sau cutare lovitură
de stat. În realitate, nu dispunem de probe solide decît într-un
singur caz – și totuși e o proastă publicitate: dacă lovitura
de stat în chestiune a fost la început o reușită, ea a eșuat
finalmente într-o baie de sînge. Protagonistul, un ministru al
Apărării, care avea de altfel mari ambiții, a fost arestat și
executat pe loc. La percheziționarea domiciliului, i s-a descoperit
în birou un exemplar adnotat al ediției franceze a «Loviturii de
stat»”.

Pentru a fi mai
convingător, autorul folosește persoana întîi. Ca în acest
exemplu, vizînd contracararea unei tentative a militarilor implicați
în conspirație de a da propria lor lovitură de stat după victoria
primei:

„În cursul
fazei preparatorii a loviturii de stat, partizanii pe care noi i-am
recrutat din forțele armate sînt conștiente de faptul că succesul
întreprinderii noastre – și al propriei lor securități – va
depinde de perfecta coordonare a echipelor. Dar imediat după reușita
loviturii de stat, unica manifestare vizibilă a eforturilor și a
succesului nostru va fi forța pe care acești partizani o
constituie. În atari împrejurări, ei ar putea să fie tentați de
a da, la rîndul lor, o proprie lovitură de stat. Ei ar avea în
acest sens posibilitatea de a lua contact cu alți șefi militari
recrutați de noi, cu scopul de a se înțelege pentru a ne lua
puterea”.

Nu altfel procedează
un autor de rețete culinare. Acesta evită pe cît posibil persoana
a doua plural: luați un ou și scoateți-i gălbenușul! El zice:
luăm un ou, îi scoatem gălbenușul și apoi îl frecăm pînă
devine trandafiriu! Formula aparține unei subtile pedagogii. Una e
să stai deoparte și să spui cuiva ce să facă, și alta e să
trebăluiești împreună cu el. Condiția cărții, amintind-o
izbitor pe cea a unei cărți de bucate, e lămurită de însuși
Edward N. Luttwak, într-un soi de avertisment:

„Acesta este un
ghid practic. Un asemenea manual n-are drept obiect analiza teoretică
a loviturii de stat. El își propune mai degrabă să expună
diversele tehnici care pot fi folosite pentru a prelua puterea
într-un stat. Manualul poate fi comparat cu o carte de bucate în
sensul că el permite oricărui profan, cu condiția ca el să
dispună de un anume entuziasm – și de ingredientele convenabile –
de a-și prepara propria-i lovitură. El n-are nevoie pentru aceasta
decît de a cunoaște regulile jocului”.

Ironic, autorul ține
să-i prevină pe amatori că a pune în practică rețetele sale
implică riscuri diferite de cele asumate de o gospodină abonată la
o revistă culinară, gata să aplice în practica bucătăriei,
rețeta tipărită:

„În același
timp, două avertismente prealabile se impun. În primul rînd,
pentru a reuși o lovitură de stat, trebuie ca anumite condiții să
fie reunite înainte de declanșarea operației, așa cum preparea
unei ciorbe de pește cere să ai la dispoziție genul de pește
necesar. În al doilea rînd, trebuie să prevenim cititorul că, în
caz de eșec, sancțiunea va fi mult mai severă decît cea care
consistă în a înlocui ciorba de pește ratată cu o cutie de
conservă. În schimb, avantajele pe care le procură succesul sînt
infinit superioare”.

Să reamintim
spusele autorului în Avertisment. E totuși o mică deosebire între
cartea lui Edward N. Luttwak și o carte de bucate. În caz de eșec,
cel ce-l ascultă pe autorul de rețete riscă să se mînjească pe
mîini cu gălbenuș. Pentru cel care urmărește sîrguincios
schemele desenate pe tablă de Edward N. Luttwak există riscul de a
se mînji de sînge. De propriul sînge.