Un alpinist a primit jumătate dintr-o comoară decoperită pe Mont Blanc
Un alpinist care escalada Mont Blanc, în Franţa, a dat peste o comoară de smaralde, rubine şi safire îngropate de zeci de ani. El a primit jumătate din pietrele preţioase pe care le găsise într-o cutie. Alpinistul, al cărui nume nu a fost dezvăluit, descoperise nestematele în 2013 şi a fost lăudat după ce a predat cutia poliţiei, aşa cum prevede legea franceză.
Cutia aparţinuse, cel mai probabil, unei persoane aflate la bordul unui avion indian care s-a prăbuşit în munţi în urmă cu o jumătate de secol, relatează adevarul.ro.
Acum, el a fost recompensat cu jumătate din comoara formată din sute de pietre preţioase, iar autoritatea locală din Chamonix a luat cealaltă jumătate, după ce în prealabil a încercat – fără succes – să dea de familia proprietarului din India.
Oficialii cred că pietrele preţioase provin probabil din zborul din 1966, care se afla pe ruta Mumbai – New York când s-a prăbuşit. De atunci, pe munte au fost găsite rămăşiţe umane, precum şi bagaje aparţinând celor aflaţi la bord. În 2012, a fost găsită o geantă cu corespondenţă diplomatică din India. Geanta conţinea ziare, calendare şi o scrisoare personală datată 1966.
Fizicianul Homi J. Bhabha, cunoscut drept „părintele” programului nuclear indian, s-a numărat printre cei care au pierit în accidentul din 1966.