„Peste două-trei zile, o să ai… neplăcerea de a mă vedea”

Nicolae Iorga i-a scris Catincăi Bogdan 129 de scrisori pentru a o
convinge de iubirea lui. Odată convinsă și cucerită,
sentimentalul Iorga a continuat să-i scrie soţiei cuvinte de dor şi
în timpul celor aproape patru decenii de căsnicie.

Din vara anului
1899, Nicolae Iorga începe să studieze arhivele orașului Brașov,
unde îi cunoaște pe membrii familiei Bogdan, o întâlnește pe
mezina familiei, Ecaterina, venită de la Budapesta, unde absolvise
celebrul Institut Pedagogic Erzsebet, scrie Muzeul Memorial „Nicolae
Iorgaˮ, pe pagina de Facebook a instituției.

Deși se afla în
plin divorț la București de soția sa, Maria Tasu, Iorga se
îndrăgostește irevocabil de sora mai mica a prietenului său Ioan
Bogdan. Catinca era descrisă ca o frumusețe calmă, senină și
armonioasă. Probabil că totul ar fi ramas la stadiul de idilă
relația lor, dacă Nicolae Iorga nu ar fi ținut aprinsă văpaia
fragilă a promisiunii smulse Catincai la Brașov, cum că „se va
gândi la el”, cu multele scrisori. Deși, Catinca îi răspunde cu
multă răceala scrisorilor de început, totul se schimbă odată cu
trecerea timpului și mai ales odată cu terminarea procesului de
divorț al istoricului.

„Orice zi mi se
începe prin această spovedanie către tine, prin această rugăciune
către iubita mea, care-mi aduce noroc şi mă înseninează”,
scria Iorga în primele epistole către Catinca.

“Deci peste
două-trei zile, o să ai… neplăcerea de a mă vedea. Eu sunt
foarte curios să văd pe cine voi găsi: pe vechea domnişoară
Catinca, aceea care râdea aşa de dulce, când îi exprimam ce
planuri am faţă de biserica din cetate, ori cealaltă, de la
plecare. Dar îmi sunt dragi amândouă: şi cea bună, şi cea rea”.

„Dragă Catincă…
n-am căpătat încă lămuriri asupra unui punct foarte însemnat:
anume dacă eşti tot mică şi n-ai crescut. … Deci sunt convins
că te voi găsi tot aşa, un fragment frumos de domnişoară blondă.
Îmi eşti dragă”.

„Cumintea şi
dulcea mea iubită, am primit cartea ta poştală. Vezi, aşa să-mi
scrii, copilule rezervat şi sfios. Şi mai puteai să adaugi, la
sfârşit, acolo unde ai şters o literă, alte două: «T. I.»,
adecă «te iubesc». Eram supt impresia unor lucruri urâte, şi
rândurile tale m-au înseninat. M-am gândit la ce o să fie la
vremea când amândoi, iubindu-ne, vom fi departe de locul unde eu am
suferit şi sufăr încă atâta. Ce zici, signorina? Când vom fi
noi doi, în bella Italia, şi când voi avea voie să te sărut, să
te sărut. Dulcele mieu copil blond!“

Departe de Catinca,
Iorga e măcinat de dor. Sunt zile în care îi scrie şi de două
ori! Cu trecerea săptămânilor, ajunge să îi trimită iubitei
sale colecţii întregi de ilustrate dintre cele mai exotice, scene
din cultura japoneză sau din cea chineză, apoi din cea italiană,
până ajunge la colecţii de timbre bulgăreşti.

Cei doi se logodesc
pe 22 ianuarie 1901 şi se căsătoresc în februarie 1901, în
biserica Sfântul Nicolae din Scheii Braşovului.

„Ţie nu-ţi pot
spune cât dor am de tine. Vorbele s-au învechit demult şi nu se
mai potrivesc cu un suflet care nu vrea să împrumute de nicăiri ce
ar vrea să-ţi spuie. De aş mai avea norocul să te văd, sănătoasă
şi – bagă bine de seamă – tânără şi frumoasă, îngrijită de
tine, ca suflet şi trup, cum ţi-e datoria faţă de iubitorul tău
N. Iorga”, scria cărturarul în septembrie 1917, la 16 ani de la
căsătorie.

O adevărată
poveste de dragoste a secolului trecut cu parfumul unei lumi apuse, a
unei lumi cu bun gust, rafinamentul și răbdare, care a reușit să
înfrunte orice încercare, cât de crâncenă a unor timpuri supuse
unor schimbări sociale majore.

Obiectul lunii
noiembrie la Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” din Vălenii de
Munte este volumul „Nicolae Iorga – Scrisori către Catinca”,
publicat la Editura Minerva, în anul 1991.

Mai multe pentru tine…