Cine este Abdulrazak Gurnah, câștigătorul premiul Nobel pentru literatură pe anul 2021

Cine este Abdulrazak Gurnah, câștigătorul premiul Nobel pentru literatură pe anul 2021

Scriitorul Abdulrazak Gurnah a câştigat joi premiul Nobel pentru literatură pe anul 2021, potrivit unui anunţ făcut de Academia Suedeză din Stockholm.

Laureatul din acest an a fost recompensat pentru „înţelegerea sa lipsită de compromisuri şi plină de compasiune a efectelor colonialismului şi a destinului refugiaţilor la intersecţia dintre culturi şi continente”, potrivit comunicatului oficial al Academiei Suedeze.

Născut în 1948, în Zamzibar, a sosit în Anglia ca refugiat la sfârşitul anilor 1960. Până să se pensioneze recent, Gurnah a fost profesor de limba engleză şi literatură post-colonială la Universitatea din Kent.

Primele sale trei romane, „Memory of Departure” (1987), „Pilgrims Way (1988) și „Dottie” (1990), documentează experiența imigranților în Marea Britanie contemporană din diferite perspective. Cel de-al patrulea roman al său, „Paradise” (1994), a cărui acțiune este plasată în Africa de Est colonială în timpul Primului Război Mondial, a fost selectat pentru Premiul Booker pentru ficțiune. Romanul „Admiring Silence” (1996) spune povestea unui tânăr care pleacă din Zanzibar și emigrează în Anglia unde se căsătorește și devine profesor. 

În prezent, Abdulrazak Gurnah locuiește în orașul britanic Brighton.

În 2020, Academia Suedeză a atribuit premiul Nobel pentru literatură poetei americane Louise Glück.

Foto: nobelprize.org

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *