Banca Mondială, observație strategică pentru România: politicile industriale sunt direcționate către companii, nu către sectoare. Comparație cu celelalte state

România se află printre puținele țări din Europa și Asia Centrală (ECA) în care politicile industriale au o orientare mai pronunțată către firme specifice, nu către sectoare.

Potrivit unui raport al Băncii Mondiale, alături de Polonia și Bulgaria, România este una dintre statele în care peste 40% dintre intervențiile de politică industrială vizează companii individuale, în timp ce în majoritatea celorlalte țări din regiune ponderea acestui tip de intervenții rămâne sub 20%.

În ansamblu, însă, majoritatea politicilor industriale din ECA continuă să fie orientate către sectoare economice, nu către firme individuale.

România: inovare prin achiziții publice și stimularea industriei locale

În România, un instrument tot mai important de politică industrială îl reprezintă achizițiile publice pentru inovare.

„România a testat scheme de achiziții pentru inovare în cadrul programelor co-finanțate de UE, folosind achizițiile pentru a stimula firmele interne să dezvolte soluții noi în tehnologia medicală și infrastructura digitală”, potrivit raportului BM.

Aceste inițiative se înscriu într-o tendință mai largă la nivel regional, unde achizițiile publice — echivalente cu aproximativ 10–15% din PIB în țări precum România, Polonia și Bulgaria — sunt tot mai des analizate ca potențial instrument de politică industrială.

Cu toate acestea, utilizarea lor sistematică în acest scop rămâne încă limitată în majoritatea țărilor din ECA, notează experții instituției.

Polonia și Serbia: conținut local și lanțuri de aprovizionare

Experiența regională arată abordări diferite în utilizarea achizițiilor publice. Polonia a introdus prevederi privind conținutul local în licitațiile publice din infrastructură și apărare, solicitând contractorilor să achiziționeze o parte din inputuri pe plan intern și să colaboreze cu firme poloneze pentru transfer tehnologic, în special în sectoare precum transportul feroviar, energie și producția avansată.

Serbia, la rândul său, a integrat achizițiile publice în strategia de dezvoltare a industriei auto, acordând tratament preferențial companiilor care îndeplinesc cerințe de aprovizionare internă sau care creează locuri de muncă la nivel local.

Politicile industriale în ECA: între sectoare și firme

La nivelul întregii regiuni ECA, politicile industriale au cunoscut o expansiune semnificativă după 2020, în contextul pandemiei COVID-19, al șocurilor din lanțurile de aprovizionare și al creșterii incertitudinii economice. Ulterior, prioritățile s-au mutat către securitate energetică și alimentară, tranziția verde, eficiență energetică, inovare și reziliența lanțurilor de aprovizionare.

Deși utilizarea acestor politici a crescut, structura lor rămâne diferită în funcție de nivelul de venit al țărilor. Statele cu venituri ridicate — inclusiv din ECA — tind să vizeze mai des firme specifice, în timp ce economiile cu venituri medii se concentrează mai degrabă pe sectoare largi sau pe politici de reglementare.

În ECA, măsurile de politică industrială includ frecvent instrumente comerciale, într-o proporție mai mare decât în alte regiuni, în timp ce în Uniunea Europeană și China predomină subvențiile interne. Țările cu venituri mai mici se bazează mai mult pe tarife și măsuri netarifare, cu niveluri tarifare medii de până la 12%, semnificativ mai mari decât în economiile dezvoltate.

„În țările ECA bogate în resurse, diversificarea exporturilor și a producției a determinat în mare măsură accentul pus pe politicile industriale în ultimii ani. Turcia se remarcă între țările din ECA prin accentul puternic pus pe îmbunătățirea competitivității și autosuficienței în sectoare strategice”, potrivit documentului.

O regiune cu peste 2.600 de intervenții industriale

Din 2009, țările din ECA au anunțat peste 2.600 de politici industriale. Mai mult de o treime dintre cele adoptate în ultimii patru ani sunt încă în vigoare. Rusia și Turcia sunt cei mai activi actori din regiune, cumulând împreună peste 70% din totalul intervențiilor.

În perioada 2020–2021, aproximativ jumătate dintre măsurile introduse au fost ulterior retrase, reflectând caracterul lor temporar și legat de răspunsul la criza COVID-19. Totuși, în aproximativ o treime dintre țări, numărul noilor politici rămâne peste nivelurile pre-pandemie, în special în Europa Centrală, Serbia, Rusia și Turcia.

Raportul Băncii Mondiale evidențiază o schimbare structurală în modul în care statele din ECA folosesc politicile industriale: de la intervenții punctuale către strategii complexe, care combină obiective de competitivitate, securitate economică, tranziție verde și dezvoltare regională.

„Conceptul de politică industrială s-a extins în ultimele decenii pentru a include reziliența economică și a lanțurilor de aprovizionare, reducerea intensității energetice a producției, securitatea națională și energetică, inovarea și dezvoltarea regională. Această viziune mai largă a fost însoțită de o conștientizare tot mai mare a faptului că, pentru a fi eficientă, politica industrială trebuie să abordeze eșecurile de piață identificate și să fie compatibilă cu disciplina pieței, promovând condiții echitabile pentru toate întreprinderile și asigurând piețe contestabile”, susțin experții BM.