29 aprilie – Ziua internațională a dansului

La 29
aprilie se celebrează în întreaga lume dansul, arta care dă
expresie sentimentelor umane prin intermediul mișcărilor corpului.
La inițiativa UNESCO, Ziua internațională a dansului a fost
instituită în 1982, în cinstea coregrafului francez Jean Georges
Noverre, născut la 29 aprilie 1727, considerat a fi creatorul
baletului modern și unul din inițiatorii dansului ca artă de
sine-stătătoare.

În acestă zi este încurajată practicarea dansului și
transmiterea lui către noile generații, iar iubitorii artei
coregrafice au ocazia de a se reuni și a petrece în ritmuri de
dans, scrie Muzeul
de Etnografie Brașov (MEB), pe pagina de Facebook a instituției.

Dansul
a cunoscut de-a lungul istoriei o varietate forme, având și în
prezent multiple funcții sociale: de divertisment în primul rând,
dar și de socializare, de marcare a unor evenimente importante din
viața omului sau ritualice.

În comunitățile tradiționale din Brașov și sud-estul
Transilvaniei, de români, sași și maghiari, dansul popular (jocul)
avea loc la petreceri de sărbători, la nunți, la baluri, la
jocurile de duminică sau în șezători. Se jucau dansurile
tradiționale specifice fiecărei comunități în special, iar nu de
puține ori și dansurile celorlalte naționalități. Spre sfârșitul
veacului al XIX-lea, sub influență urbană, dansurile de societate
(polca și valsul) pătrund și în lumea satelor. Muzica era
asigurată la început de lăutari cu vioara, taragotul, toba,
acordeonul, pentru ca apoi să fie angajate orchestre.

Fiecare zonă geografică și etnografică avea un ciclu de
dansuri obligatoriu de știut de către locuitori. Astfel, Jocul
Strămoșesc din Șcheii Brașovului include șase dansuri:
Ardeleana, Breaza, Brâul, Sârba, Hora Junilor și nu în ultimul
rând binecunoscuta Brașoveanca. În Țara Oltului, principalele
jocuri erau Fecioreasca, Purtata, Învârtita, Poșovoaica, Brâul și
Sârba. La nunțile din Bran, după Hora miresei, se jucau Sârba,
Brâul, Moiceanca, Chindia, iar noaptea târziu Chipărata, Mânioasa,
dar și Capra, Lepedeul, Cățeaua și Mutul. Pentru ca la jocul din
satele din zona Rupea să se danseze pe pașii Hațeganei,
Potingului, Ciobănașului, Sârbei, Alunelului, Hodoroagei.
Fecioreasca era cu predilecție un joc al băieților și bărbaților
de pe Târnave, dar la Crihalma se practica și o Feciorească a
fetelor.

La balurile românilor din orașul Brașov, erau nelipsite
„jocurile de coloană”, cadrilul, romana și lăncierul, după
cum ne spune Sextil Pușcariu, în lucrarea „Brașovul de
altădată”.

Maghiarii aveau și ei jocurile lor. Csárdás-ul în diferitele
sale variante, polka (polca) și keringő sau valcer (valsul) erau
cele mai apreciate dansuri. Borița era un joc al tinerilor ceangăi
din Săcele, cu vârsta de 15-16 ani, care îndeplinea un ritual de
fertilitate adresat familiei, gospodăriei, pământului și
animalelor.

Sașii preferau polca și valsul. Ritmurile de polcă,
interpretate de fanfară, alături de cele de vals, răsunau
întotdeauna la balurile și petrecerile de peste an.

Imaginea 1/3:
Tineri în formație de sârbă la Săliște, 1937 (© arhiva Muzeului de Etnografie Brașov)

După cum se observă, repertoriul de dansuri din Țara Bârsei și
regiunile adiacente era unul dezvoltat, care satisfăcea gusturi și
nevoi coregrafice extrem de diverse, cu ritmuri adaptate la momentele
petrecerilor și cu diferite roluri sociale.

Mai multe pentru tine…