Președintele Dan: Suntem în grafic pe SAFE, până la 31 mai vom avea toate contractele semnate – 60% din producție se va face în România
Programul SAFE este în grafic şi până la 31 mai România va avea semnate toate contractele, contracte ce vor prevedea că 60% din proiecte vor aduce producţia în ţara noastră, a declarat președintele Nicușor Dan, marți, la conferinţa internaţională „Black Sea and Balkans Security Forum”.
„Pe SAFE suntem în grafic. A existat un calendar, a existat un termen în noiembrie anul trecut în care ne-am încadrat. Acum există termenul de 31 mai anul acesta, deci peste trei, patru săptămâni până la care să fie semnate contractele. Pentru ca aceste contracte să fie semnate, a fost necesar acest vot în Parlament, care a venit pentru o componentă importantă în urmă cu două săptămâni şi prevăd că se va întâmpla azi pe ultima componentă. Există şi componenta care ţine de Ministerul Transporturilor. Deci, până la 31 mai, România va avea contractele semnate”, a explicat Nicuşor Dan.
60% din producţie, în România, asigură șeful statului
„Dacă ne uităm în perspectivă, în viitorul mediu şi lung, pe de o parte, programele SAFE vor aduce o parte din producţie în România, undeva la 60% din producţia aferentă contractelor pe partea militară pe care le-am semnat. Deci cam 13 miliarde din cele 17, diferenţa fiind pe bucăţile de autostradă. Şi mai mult decât atât, în discuţiile pe care le-am avut cu firmele care urmează să vină pentru a semna contractele, există voinţa pentru ca activitatea economică să nu se sfârşească la momentul 2030. Dimpotrivă, ca investiţiile care se desfăşoară acum să poată să fie viabile economic pe un orizont de timp mai mare”, a explicat preşedintele României.
SAFE ar putea aduce anual fonduri echivalente cu 1% din PIB-ul României
SAFE ar putea reprezenta aproximativ 1% din PIB-ul României anual, iar obiectivul este ca cel puțin jumătate din fonduri să fie cheltuite în România, a declarat luni ministrul Economiei, Irineu Darău.
„SAFE-ul înseamnă aproximativ 1% din PIB-ul României, anual, dacă facem un calcul, pentru că e un program pe patru ani. Raportat la angajamentele României privind cheltuielile în industria de apărare, avem și mai mult de cheltuit – dacă în SAFE reușim să impunem aproximativ 50% localizare reală, măsurabilă în România, nu pot decât să-mi doresc pe viitor ca fiecare procent din PIB cheltuit în Apărare să aibă același principiu în care măcar jumătate să poată fi cheltuit în România. La modul foarte onest, și asta am transmis și tuturor participanților, până la 31 mai nu putem avea certitudine 100% pe nimic. Există, bineînțeles, discuții avansate, negocieri. Știți că au trecut niște propuneri prin CSAT (Consiliul Suprem de Apărare a Țării, n.r.), prin comisiile de apărare. Se lucrează intens pentru a finaliza aceste propuneri”, a adăugat Darău.
El a precizat că Ministerul Economiei propune condiții de cooperare pentru creșterea producției locale în cadrul proiectelor SAFE.
„Ministerul Economiei a avut rolul și îl are în continuare să propună cerințele de cooperare, adică să facem propuneri realiste, astfel încât în 4 ani și jumătate să obținem procentul maximal, aș spune, de localizare în România. Și asta am făcut, produs cu produs, proiect cu proiect”, a afirmat ministrul.
În opinia sa, așteptările trebuie să fie „foarte realiste”, iar România nu poate dezvolta o industrie de apărare complet izolată de partenerii externi.
(Citește și: Consultări pe programul SAFE – Ministrul Economiei: „Narativul că putem face 100% localizare este fals, vrem transfer de tehnologie și capacități noi”)
****







