Lucrul la pădure, într-o fotografie
Pădurea a făcut parte integrantă din istoria și mediul de viață al locuitorilor din sud-estul Transilvaniei. Ea a oferit resurse de hrană, loc de refugiu dar și lemnul necesar realizării construcțiilor, uneltelor și obiectelor de uz gospodăresc.
Lemnul a fost exploatat, prelucrat și folosit din cele mai vechi timpuri. Calitățile sale fizice, ușurința de prelucrare, posibilitățile largi de utilizare precum și capacitatea extraordinară de a exprima forme frumoase și în același timp utile, explică preferința pentru acest material.
Lucrul la pădure presupunea alegerea, tăierea la timp și uscatul natural al lemnului de diferite esențe. Arborii se tăiau în lunile de iarnă, când aveau sevă mai puțină, rezistența fibrelor era mai mare, iar uscarea avea loc în timp cât mai îndelungat. După aceste etape, urma prelucrarea lemnului în atelierele meșterilor specializați.
Întrebuințarea lemnului era clar stabilită. Esențele tari de lemn (stejarul și fagul, mai ales), au fost folosite în construcțiile de case și acareturi, dar și în confecționarea uneltelor. Din esențele moi de lemn (brad, alun, mesteacăn, tei) s-au realizat ușile și ferestrele caselor, lingurile, vasele sau trocile, furcile și fusele folosite la torsul fibrelor textile. Din lemn de cireș se realizau fluierele și cavalele.
Foto: Tăietor de lemne din prima jumătate a secolului al XX-lea, carte poștală, Colecția Fond documentar, Muzeul de Etnografie Brașov
Mai multe pentru tine…
