MApN: Negocierile pentru programul SAFE pot duce la decalarea calendarului de achiziții
Ministerul Apărării Naționale (MApN) consideră că acceptarea unor condiții contractuale insuficient protejate sau a unor soluții tehnice care nu răspund pe deplin nevoilor operaționale ar putea genera riscuri semnificative pe termen lung, atât pentru capacitatea de apărare a României, cât și pentru utilizarea eficientă a fondurilor publice.
În acest context, reprezentanții ministerului precizează că „eventualele decalări ale calendarului de contractare trebuie înțelese ca rezultatul unui proces riguros de negociere și de protejare a interesului național, nu ca o renunțare la obiectivele programului SAFE”.
Potrivit unui comunicat al instituției, în ultimele săptămâni structurile responsabile din cadrul Ministerul Apărării Naționale au purtat un dialog intens cu parteneri industriali din state membre ale Uniunii Europene, în vederea identificării celor mai bune soluții pentru cerințele operaționale ale Armatei României și pentru consolidarea industriei naționale de apărare.
Procesul de negociere pentru contracte complexe presupune verificarea conformității propunerilor tehnice cu specificațiile militare, precum și armonizarea unor clauze juridice și financiare. În unele cazuri, operatori economici au exprimat rezerve față de anumite cerințe tehnice sau față de condițiile contractuale menite să protejeze interesele statului român.
„Obiectivul principal nu este semnarea contractelor într-un termen arbitrar, ci încheierea unor acorduri sustenabile, echilibrate și avantajoase pentru România”, subliniază ministerul.
Oficialii MApN avertizează că acceptarea unor soluții insuficient adaptate nevoilor operaționale ar putea afecta pe termen lung capacitatea de apărare și eficiența cheltuirii banilor publici. În acest sens, eventualele întârzieri în calendarul de achiziții sunt prezentate ca o consecință firească a procesului de negociere, și nu ca o abandonare a programului SAFE.
Ministerul precizează că va continua dialogul cu industria de apărare și va utiliza toate instrumentele legale disponibile pentru identificarea celor mai eficiente soluții pentru înzestrarea Armatei României.
„Responsabilitatea noastră este să livrăm capabilități militare credibile și sustenabile, care îndeplinesc integral cerințele operaționale. Un contract trebuie semnat atunci când oferă valoare, securitate și garanții adecvate pentru statul român, nu doar pentru a respecta un termen”, mai arată comunicatul.
Totodată, MApN anunță că va informa transparent opinia publică asupra progresului programelor de înzestrare, în limitele impuse de regimul informațiilor clasificate și de regulile achizițiilor din domeniul apărării.
Joi, 21 mai, Comisia Europeană a aprobat acordul de finanțare pentru România în cadrul programului SAFE („Acțiunea pentru Securitatea Europei”), inițiativă a Uniunii Europene dedicată consolidării capacităților de apărare ale statelor membre.
MApN a precizat că așteaptă ratificarea acordului în Parlament pentru a putea demara semnarea contractelor în condiții considerate echilibrate și avantajoase pentru România.
(Citește și: ”Premierul Bolojan, despre cele 5 avantaje obținute de România prin semnarea acordului SAFE”)
***







