Cristian Grosu / Detonarea scenei politice. Partida, Partidul și Partidele. Privirea de ansamblu și 3 PS-uri

La ora la care scriu aceste rânduri, încă nu cunosc pozițiile UDMR, USR și, mai ales, PSD, despre desemnarea liberalului Adrian Veștea ca premier de către președintele Dan.
Dar nu are nicio relevanță asta, pentru că tot ce va urma se va înscrie în bătălia potrivit logicii în care se reașează – sperăm să se reașeze – scena politică românească: adică soclul democrației parlamentare a economiei liberale de piață.

Cu excepția AUR – care știe ce vrea – partidele mainstream din România tocmai își joacă viitorul, iar decizia președintelui Dan (nu neapărat neutră sau de bună credință) e testul natural la care partidele noastre politice sunt supuse.

Înainte de a le aborda pe rând, să mai facem o precizare:
partidele noastre politice, aflate de obicei pe buletinele de vot, NU mai sunt entitățile reprezentative și decidente în administrarea Statului: sub scena politică s-au configurat niște Strukturi cu dublu acces – spre instituțiile de forță și spre Economie – care, pe principiul ambreiaj / frână / accelerație – conduc de facto România. Acolo e așa-numitul ”centru de putere”, pe care ecosistemul de business încearcă să-l identifice pentru a-și prezenta ofertele pentru economie și cererile pentru afaceri:
în definitiv, la aproape 40 de ani de la căderea lui Ceaușescu, avem încă lupta dintre Partid și Securitate – în forme mult mai sofisticate, pentru că în cei 40 de ani s-au adunat undeva spre 10 grupări, ”Partide” informale, aliniate atât după orientarea politico-ideologică externă (!), cât și după interesele economice interne/externe.
Foarte important: de felul cum se va rezolva ecuația politică din acest moment, va depinde modul în care va funcționa democrația românească: una cu adevărat ”liberală” (neînsemnând aici ceva în legătură cu PNL), sau una ”de struktură” – o formă bizară de i-liberalism, specific manierei fanariote de administrare a țării.
Să luăm jucătorii la rând:

Președintele Nicușor Dan:
nominalizarea intempestivă a liberalului Adrian Veștea fără ca în prealabil să fie anunțată conducerea PNL e un act ostil față de aripa Bolojan (la acest moment majoritară) a liberalilor – cu scopul de a rupe partidul de linia asumată de liderul său.
De asemenea, ”cruțarea” lui Sorin Grindeanu – liderul principalului partid din parlament și declanșatorul crizei politice arată o înțelegere cu PSD,
iar presiunile puse în ultimele 4 zile pe usr-iștii ”vulnerabili”, de a trece de partea unui guvern Tomac arată că președintele își dorește nu numai un ”guvern al său”, ci și un partid prezidențial, după modelul Iohannis.

Nu am niciun dubiu că președintele nu e de capul lui și că e folosit pentru a crea o alianță în politica transparentă după calculele marelui Partid de struktură de sub scena politică,
însă asta creează anomalii în genul celor de care vom vorbi mai jos, la partidele oficiale versus cele de struktură – cu efecte asemănătoare dezintegrării partidelor mainstream din întreaga Europă:

PSD și uriașele lui probleme:
Social-democrația europeană se stinge pe an ce trece, partidele social-democrate, altă dată pe val și la rotație în guvernările democrațiilor UE dispar pur și simplu. Electoratele lor s-au dus – în Europa, fie către ”progresismul” agresiv (tinerii), fie către populismul deșănțat (cei mai mulți) – în funcție de specificul și cultura naționale.
Cum social-democrația românească a fost mereu populistă, electoratul dezamăgit s-a dus către populismul extrem al AUR – pentru că atunci când singura formă de grijă față de defavorizați e să le arunci un pumn de grăunte, în loc să vii cu megaproiecte de locuințe pentru tineri și facilități de intrare în piața muncii – iar lumea se prinde la un moment dat că asta e un fel de mită pentru a accepta ceasul de cine știe câte zeci de mii de euro pe care dl. Grindeanu îl ascundea în buzunar.

PSD e împărțit, exact ca familia Olguța Vasilescu – Claudiu Manda, în două aripi fundamental opuse, dar nu neapărat ideologic: una pro-estică (partida rusă din România e cea mai puternică la PSD, dacă vorbim de partidele mainstream), naționalistă și suveranistă, și una ”pro-europeană”.
Și partida unuia, și a celuilalt dintre soți sunt ”social-democrație de struktură” – nu putem să nu ne amintim de cum a fost plimbat dl. Grindeanu de către dl. Manda din filială în filială pentru a convinge primarii și baronii partidului să iasă de la guvernare.

Nu știu care e capacitatea PSD de-a mai revigora social-democrația românească, însă a insulta inteligența și instinctele electoratului propriu sigur nu pare a fi cea mai bună soluție:
deocamdată, partidul stă pe ”social-democrația de struktură” – oamenii ăia care fac parte din Partida cea mare de sub scena politică, alături de alți oameni, din alte partide.

PNL și dreapta – și problema lor:
ultimii 10 ani au însemnat pentru liberali  (până la guvernul Bolojan)  un lung șir de umilințe foarte profitabile: au fost remorca PSD în USL și partidul de la brelocul fostului președinte Iohannis (care nu-și ținea brelocul la el, pentru că nu avea voie să aibă chei).
PNL a funcționat astfel mulțumită aripii de struktură a partidului, ceea ce i-a și blurat identitatea de dreapta, și i-a și compromis acțiunea politică: e o opinie personală, pe care încă nu mi-au contrazis-o evenimentele, dar cel mai slab premier al României de după Revoluție nu a fost Viorica Dăncilă, ci premierul Nicolae Ciucă, liberal de struktură, solidificat în laborator și livrat președintelui Iohannis ca șef al liberalilor.
Azi PNL e în fața situației de-a înlocui cuplul Ciolacu-Ciucă, cu un altul, cuplul Grindeanu-Veștea. Ajută?

Problema sciziunii dintre liberali și liberalii de struktură este că, deși pe lumea asta se poate fără oricare dintre noi, inclusiv fără Ilie Bolojan, PNL nu are nicio față credibilă pe care să o propună în locul lui Ilie Bolojan: fără actualul premier demis, și fără aura de victimă a antireformiștilor, PNL s-ar duce la sub 10% din opțiuni și ar avea soarta PNȚCD.

USR și marea lui problemă:
Marea problemă a USR e incapacitatea de-a se articula ideologic – lucru care l-a blocat la cele circa 12% din opțiunile electorale.

Mizând tocmai pe ”flexibilitatea” USR, președintele Nicușor Dan a sperat că ăsta va fi punctul slab la care se poate acționa în configurarea unei majorități clandestine (!) pentru guvernul Tomac. Probabil contrareacția a fost foarte mare (ca și în cazul PNL) astfel ca aripa de struktură a partidului să fie minoritară în deciziile statutare. Asta nu rezolvă însă problemele: nici pe cele de recrutare de voturi (struktura nu va obosi niciodată să încerce, pentru că de asta merge la serviciu 8 ore pe zi, cu obiective de realizat), nici pe cele de clarificare ideologică.

UDMR –
partidul ”balama” are el însuși o problemă de poziționare, în haosul dintre ideologie și ”constructivismul” politic de struktură care redesenează pentru Nicușor Dan ceea ce a funcționat – cu efectele pe care le stim – cu Klaus Iohannis: cel mai probabil, va merge pe sârmă până în ultimul moment, pentru a-și îndeplini obiectivul său dublu (mereu dublu): interesele maghiarilor + adecvarea la ideologia proprie, fără de care n-ar exista coerența necesară conservării onorabilității politice.

Privirea de ansamblu: de ce se înșeală cu toții

Iată câteva concluzii pe care ni le livrează realitatea factuală:

1, Asistăm la crearea unui partid prezidențial format din aripile ”de struktură” din principalele partide politice

2, Nu e sigur că va funcționa ca pe timpul lui Klaus Iohannis: instinctul politic al partidelor le transmite acestora că pierderea identității ideologice – după modelul în care și-au pierdut-o partidele mainstream europene – creează o opoziție puternică față de strukturile de sub scena politică, de fapt, față de Partidele de sub scena politică, a căror configurație arată altfel decât cea de pe scena publică.

3, alianța nefirească dintre PSD și PNL a dus la senzația de partid unic, de scenă politică fără opoziție – indiferent pe cine alegi, tot ”ei” sunt la putere. Struktura/strukturile nu par să se încurce în astfel de subtilități – și nici nu au de ce, pentru că ele veghează atât la ”interesul național”, cât și la cum și cui sunt împărțite resursele.

4, singura șansă de-a însănătoși scena politică românească este ca fie PSD, fie PNL să fie în opoziție: altfel, ne mănâncă AUR, Georgescu și Soșoacă pe toți.

5, să nu se mai conteze pe primari: primarii nu mai sunt o miză – nu mai suntem țara primarilor de când votul într-un singur tur a făcut primari cu 20-30% din electorat, iar ceilalți 70% din votanți nu știe nimeni unde se duc (de exemplu, la AUR).

*

Nu e ”politică”: e democrația românească – aia care e autentică, sau e controlată cu telecomanda de sub scenă. Iar dl. Nicușor Dan trebuie să se asigure că nu intră în versul lui N. Stănescu – și e nu genial, ci ”trimbulind”.

PS1:
atenție: mutarea faliei geopolitice dintre Europa democratică și Asia ruso-chineză mai spre Est ne-ar putea ajuta teritorial, dar ne-ar putea afecta ca influență și aliniere ideologică: am văzut blocajul de un deceniu al Ungariei. Or, exact genul ăsta de lucruri se negociază la mesele de la care România politicii externe lipsește.

PS2:
în momentul în care am văzut că SRI se reîntoarce în dosarele penale am știut: nu vom afla niciodată adevărul despre ascensiunea bizară a lui Călin Georgescu la prezidențiale și nici cine sunt trădătorii care au lucrat direct sau au permis lucrul cu Rusia lui Putin: s-a negociat. (îmi doresc mult să mă înșel).

PS3:
am în minte enigmatica vorbă a președintelui Nicușor Dan de vinerea trecută, când a mustrat partidele pentru că nu susțin guvernul Tomac (deși părea să știe că Tomac e ”mână moartă”: anume, că ”până în 2028 se vor schimba multe, chiar foarte multe”.
Să luăm și alt exemplu, decât cel al lui Klaus Iohannis: pe cel al lui Emmanuel Macron: și până la urmă ce-a ieșit?

(Citește și: ”Cristian Grosu / Noua tranziție istorică (geo)economică a României și mizele ei (geo)politice. Războiul din subteranele României și 2 PS-uri”)

(Citește și: ”Cristian Grosu / Trei mari erori pe care le fac partidele politice din România și efectele nocive atât pentru ele însele, cât și pe dezvoltarea țării”)

***