Cristian Grosu / De ce e cu adevărat periculos partidul PSDNL

*Notă:
În România nu există corporații care sa-și unească forțele pentru a susține un partid politic sau un grup de lobby –
nu există industrii atât de puternice încât să tracteze spre puterea de decizie un grup de politicieni cu o anumită viziune economică –
nu există un sector economic suficient de influent încât să emane un nucleu politic trimis în parlament și guvern pentru a-i crește, prin impunerea unei strategii economice, competitivitatea.
În lipsa acestora, forța motrice din spatele deciziei politice românești pare foarte asemănătoare cu casta rusească apolitică a silovikilor – preocupată nu atât de expertiza, cât de vulnerabilitatea și docilitatea echipei trimise pe scenă. De aceea e focusată doar pe păstrarea în pozițiile critice a unui număr foarte restrâns de oameni (5-6) și nu pe forța vizionară a unor echipe de experti, și cu atât mai puțin pe programe ideologice.

Mai întâi – câteva observații care să pună ordine în fapte, după anunțul de miecuri seară făcut de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă:

1, Știrea adevărată este participarea pe liste comune la europarlamentare – acesta e faptul care produce consecințe profunde în democrația românească.
Rezultatul e crearea unui partid politic supraideologic sau a-ideologic – a cărui putere de decizie discreționară să nu fie periclitată de nicio opoziție serioasă.
Pentru aceasta e nevoie de cei 5-6 oameni remorcați în ultimii 4-6 ani până la butoanele roșii ale deciziei politice.

2, Comasarea localelor cu europarlamentarele și mutarea prezidențialelor în septembrie e o știre de nivelul 2:
e un instrument pentru implementat miza de la numărul 1:
deși scorul PSD + scorul PNL ar fi mai mare decât scorul PSDNL, s-a optat pentru lista comună pentru a fi salvați și Marcel Ciolacu (PSD singur ar lua binișor sub 30%), la concurență cu AUR – și Nicolae Ciucă (PNL are un scor real, potrivit surselor din partid, între 12 și 15%).
Mobilizarea primarilor celor 2 partide (cea mai mare energie electorală din toate tipurile de alegeri) va avea efectul său, însă nu vom ști, la finalul lunii iunie, cât ar fi luat PSD și cât ar fi luat PNL. Nici măcar alegerile locale nu vor fi relevante, pentru că acolo se va merge pe o împărțeală riguroasă, potrivit rezultatelor de la alegerile precedente – cu excepția locurilor în care va trebui să fie scos USR.

Așa stau lucrurile din punct de vedere tehnic.

Această ecuație, în schimb, torpilează democrația românească, lasă din ea doar o coajă fără conținut și prezintă 5 mari pericole pe termen nu doar lung, ci chiar mediu – 4 pericole egale ca importanță și efecte:

1, Primul pericol este dez-ideologizarea totală a scenei politice românești.

Două observații aici:

-, dispare oferta politică specifică, dispare concursul de soluții politico-economico-sociale, dispare identitatea setului de politici care dau coerență dezvoltării atât în economie, cât și în societate.
Struțo-cămila pe care o vedem are ceva din ”omnisciența” Partidului Comunist Român varianta ”cu față umană” pe care o promova Ion Iliescu la începutul anilor 90, sau mai degrabă cu Tito-ismul iugoslav al anilor 60-70 din secolul trecut.

-, a doua observație: PSDNL Nu este asemănător cu fostul USL, din 2 motive:
acolo și psd-iștii și liberalii aveau agende politice ușor de disociat și mai aveau un lucru – doi lideri politicieni puternici care, dincolo de controversatele lor agende de politică externă, sunt de necomparat cu liderii de azi. Nemaivorbind de măsurile economice de dreapta pe care guvernul Ponta le-a luat sub presiunea PNL.
Diferența dintre USL și PSDNL este diferența dintre Crin Antonescu și Nicolae Ciucă.

2, Al doilea pericol e rămânerea scenei politice fără opoziție credibilă și ca alternativă la putere (puterea ”aia”: care corupe, care ia mințile, care acționează arbitrar etc). Cu atât mai mult cu cât, neputând guverna singur – așa cum o arată în acest moment sondajele – PSDNL va primi la guvernare și UDMR, pentru ca cercul să se închidă complet.
Acest pericol, mai conține unul, ca efect de bumerang:

simțind că avem de-a face cu un fel de partid unic compus din 2 tabere care-și împart resursele și influența economică (adică banii), electoratul să baleieze spre AUR, așa cum a făcut-o cu 4 ani în urmă, când ”stilul Dragnea” de guvernare a crescut brusc voturile către USR.
Cei care cred că așa ceva e imposibil se înșală: poate că se ignoră prea mult cât din electoratul AUR de astăzi provine din fostul electorat al USR. Nemaivorbind de diaspora, care se poate mobiliza foarte bine tocmai pentru că și în statele în care locuieste sunt alegeri europarlamentare.

3, Al treilea pericol este anihilarea dreptei în România.
Identitatea ideologică și stilul de guvernare și poziționare față de economie și societate ale PSDNL sunt asociate cu cele ale PSD, și în niciun caz cu ceva din PNL.
Stilul rudimentar de păstrare a puterii al PSD (să se observe că însăși PSD se află la ora asta binișor sub 30% și vine de la peste 35%) – bazat pe mărunțișul aruncat categoriilor paupere (în genul pensiilor care vor crește ”pentru ultima oară electoral” în septembrie) nu va avea un balans într-o contraofertă de politici publice care să bage ceva sânge în instalația electoratului structural de dreapta.

Sau, dacă acest balans ar fi totusi posibil către o renăscută entitate de dreapta, acolo mai pot apărea vreun dosar, vreo convocare la DNA, vreo înregistrare etc. Casta silovikilor are în ”fișa postului” să facă asta.

4, Al patrulea pericol e capturarea zonelor critice din economie, la adăpostul unei protecții politice ermetice.

Noi vedem, azi, creându-se un monstru politic supraideologic care-și împarte, intern poziții și funcții –
dar în paralel cu acest proces, are loc unul și mai spectaculos și de mai mare anvergură:
al zonelor de influență economică (v. Agricultura cu Paul Stănescu, sau vezi digitalizările la care s-a întors prin interpuși Sebastian Ghiță și tot felul de vechi farsori, sau repoziționările din energie etc).

Nemaicertându-se nici măcar pe bani (căci ei se vor împărți odată cu funcțiile politice) – am putea ajunge (de fapt, într-o mare măsură am și ajuns) în situatia de aici – ”dezastrul unei criminalități scăzute” – LINK.

5, Al cincilea pericol e modelul de societate iliberal spre care pare că ne îndreptăm: o structură politică imposibil de înlocuit căci are absolut toate pârghiile de putere, având contrabalans, ca efect al furiei, un partid populist sau chiar extremist, nefrecventabil și prezentat mereu ca risc la adresa securității naționale.

De fapt, cred că sunt mulți politicieni care, îmbrăcați în haine (social)democrate sau liberale, îl invidiază în taină pe Viktor Orban: care va pleca de la putere când va vrea el, nu când vrea electoratul, pentru că mașinăria tehnică din spatele scenei politice așa a fost setată să funcționeze.

Trebuie să ne gândim dacă nu cumva asta își și construiește casta silovikilor români, ca să nu ne mai complicăm cu ”prostii” și mofturi (vorba lui Ion Iliescu) de genul ideologiilor, dezbaterilor politice, concursurilor de soluții etc.: ”știm noi mai bine ce e bine pentru popor și ce nu”, important e să iasă lumea la vot pentru validarea democrației. Pentru că dacă chiar voiau democrație adevărată, ar fi făcut alegeri în 2 tururi la locale pentru a crește reprezentativitatea – de exemplu.

Există, însă, și posibilitatea unor surprize pentru PSDNL – dincolo de caracterul hilar pe care-l va presupune împărțirea pe familii politice europene nu doar distincte, ci și opuse ca valori, a eurodeputaților români produși de lista comună:

PSDNL să nu ia 50% la europarlamentare – fapt ce ar dovedi că nu are tracțiunea necesară (nici cu maximumul de mobilizare asigurat de primari) pentru o majoritate parlamentară. În acest caz, diferența dintre 50% și scorul mai mic va decide următoarea tactică a verii:

E posibil ca abia atunci să avem șansa să aflăm adevăratul motiv al demisiei lui Eduard Helvig de la SRI și să asistăm la o necesară participare separată la alegeri – după ce figurile de-acum caricaturale ale generalului Ciucă și primarului Iohannis vor lăsa liberalismul și dreapta în pace.

Până atunci, siloviki au de asigurat stabilitatea politică e țării. A unei țări care, s-o recunoaștem, n-a mai cunoscut stabilitatea politică din decembrie 1989 încoace. I-o fi venit vremea.

***