„Domnule Racoviță, guvernul belgian pregătește o expediție științifică în Antarctica și caută cei mai buni specialiști”

În anul
1896, belgianul Adrien Victor Joseph, baron de Gerlache de Gomery,
locotenent al marinei belgiene și explorator polar, achiziționa
ambarcațiunea norvegiană Patria,
cu
scopul de a organiza prima expediție spre Polul Sud pe timp de
iarnă, un demers sprijinit de Casa Regală și de Academia Belgiană.

De Gerlache
ar fi dorit, desigur, să aibă la dispoziție un vapor special,
dar a trebuit să fie mulțumit cu această corabie de aproape 250 de
tone, lungă de vreo 30 de metri şi lată de numai 6,5 m, folosită
pentru vânarea animalelor polare, dar pe care a adaptat-o
necesităţilor expediţiei și a botezat-o Belgica.
Corabia
și ai săi ocupanți nu urmăreau stabilirea de recorduri, ci doar
să cerceteze ținuturile antarctice, dovadă fiind și faptul că pe
vas se găseau câte un laborator de meteorologie, oceanografie,
geologie și biologie, ultimul reprezentând „atelierul de lucru”
al lui Racoviță, puțini fiind cei care anticipau că aveau de-a
face cu prima expediție ce a consemnat iernarea în Antarctica.

Exact în
acel an, mai precis în luna aprilie, Racoviță
revenise în țară pentru a-și satisface stagiul militar. Nu mică
i-a fost surpriza când a primit o scrisoare din partea liderului
științific al expediției, polonezul Henryk Arctowski, omul care
l-a recomandat pe român drept biolog al expediției. Ce dovadă mai
bună despre renumele și aprecierea de care compatriotul nostru se
bucura în Europa decât acest scurt, dar elocvent citat din misiva
lui Arctowski, expediată de la Liège pe 22 mai 1896?

„Domnule
Racoviță, guvernul belgian pregătește o expediție științifică
în Antarctica și caută cei mai buni specialiști. Au nevoie de un
biolog. Dumneavoastră aveți recomandări atât de bune, încât ar
trebui să vă gândiți să participați la această expediție”.
Ce-i drept, Arctowski mai sublinia că „un
zoolog norvegian, domnul Reduckab, trebuia să ne însoțească
pentru a face dragaje și pentru a studia faunele acestor ținuturi.
Din păcate, Reduckab ne părăsește zilele acestea”, dar esențial
era faptul că Racoviță intrase în elita științifică
occidentală, o izbândă atât de greu de atins.

Racoviță
a răspuns imediat pozitiv, pentru ca, la 9 iunie 1896, Adrien de
Gerlache de Gomery să-i scrie din Bruxelles: „Dl
Arctowski îmi scrie că ați fi dispus să faceți parte ca
naturalist din expediția pe care o organizez pentru explorarea
mărilor australe. Vă rog, dacă doriți într-adevăr să-mi faceți
onoarea de a-mi oferi colaborarea dumneavoastră, să vă puneți cât
mai curând cu putință în legătură cu domnii Van Beneden,
directorul Institutului Zoologic din Liège, și Paul Pelseneer,
domiciliat în Gand, Bulevardul Léopold nr. 53. Dl Van Beneden are
bunăvoința să se intereseze de expediția mea și alegerea noilor
colaboratori este subordonată părerii sale. În ceea ce-l privește
pe dl Pelseneer, îl cunoașteți fără îndoială din reputația
sa, așa cum, de altfel, vă cunoaște și el; se va ocupa, eventual
împreună cu dumneavoastră, de procurarea materialului care vă va
fi necesar. Dl Arctowski îmi spune că vă satisfaceți în prezent
serviciul militar. Poate ați putea fi eliberat imediat, punând în
lumină interesul științific pe care îl prezintă expediția.
Expediția va pleca spre 1 septembrie”.

„O
călătorie modestă a câtorva naturaliști”

Evenimentele
se vor derula rapid. La 18 iunie 1896, Arctowski îi expediază lui
Racoviță, de astă dată din Zürich, a doua scrisoare: „Domnule,
sunt înclinat să cred că șeful expediției antarctice belgiene,
dl Ad. De Gerlache, v-a propus deja să luați parte la această
acțiune și nu-mi rămâne deci decât să vă furnizez cele câteva
informații pe care doriți să le aveți. Durata expediției va fi
de 2 ani – nu vom petrece iarna printre ghețuri – și trebuie să
plecăm la 1 septembrie 1901 (de fapt, 1896) la bordul Patriei,
care este o balenieră norvegiană. Vom face traversarea
longitudinală a Atlanticului, vom mege în Țara lui Graham, apoi ne
vom întoarce spre nord până la Cap (Capul Horn), vom petrece o
iarnă în Pacific și ne vom îndrepta din nou spre sud, pentru a
explora regiunea situată la vest de Țara lui Graham. Vom face deci
înconjurul lumii în emisfera sudică.

Zoologia nu este scopul
principal al expediției. Cu toate acestea, veți putea lucra
nestingherit, veți fi ajutat și veți face dragajele și capturile
cu năvodul necesare pentru a obține recolte frumoase… căci vom
rătăci prin regiuni total necunoscute din punctul de vedere al
faunei lor.

Nu vom fi decât 3 oameni de
știință la bord: un astronom, un zoolog și eu însumi pentru
cercetările de oceanografie și de geologie. Este materialmente
imposibil să plecăm în număr mai mare, deoarece fondurile minime
de care dispunem (250.000 până la 300.000 de franci) și faptul că
vasul nostru este relativ mic nu ne permit să luăm un echipaj
numeros și un personal științific considerabil.

Nu vă faceți iluzii asupra
amplorii acestei călătorii de explorare: nu este o acțiune
grandioasă, ci, dimpotrivă, o călătorie modestă a câtorva
naturaliști – astfel trebuie înțeleasă expediția noastră. Cu
toate acestea, vom avea un material științific foarte bun, care ne
va permite să aducem rezultate serioase. Personalul științific nu
va primi remunerație, dar vom avea la bord absolut tot ceea ce este
necesar.

Într-un cuvânt, vă
sfătuiesc insistent să faceți tot ce vă stă în putință ca să
amânați serviciul militar (lucru care vă va fi cu siguranță
acceptat dacă faceți demersurile necesare) și ca să vă alăturați
nouă pentru a ne ajuta să facem pregătirile și apoi pentru a vă
îmbarca cu noi.

Încă o chestiune: suntem
sprijiniți de guvernul belgian și Camera a votat de curând pentru
noi o subvenție de 100.000 de franci”.

Cea mai
scurtă dintre telegrame: „Da
– Gerlache”

La 4 iulie 1896, Arctowski îl
înștiințează că împrejurările îl silesc pe De Gerlache să
amâne plecarea pentru mai 1897. Alte documente lipsesc, dar se pare
că, la un moment dat, din motive necunoscute, Racoviță a ezitat să
mai ia parte la expediție, probabil urmare a unor sfaturi pe care
le-a cerut și pe care le-a primit.

Adrien de Gerlache, comandantul expediției (© Profimedia)

La 17 iulie
1896, tot de la Zürich, Arctowski îi scria: „Este cu adevărat
regretabil că nu mai sunteți hotărât să plecați cu expediția
noastră belgiană! În orice caz, vă rog să-mi comunicați sfatul
lui Dalage
[aproape sigur este vorba despre Yves Delage, profesorul de anatomie
comparată, pe care Racoviță l-a avut la Sorbona ‒ n.a.]. Cu
toate acestea, îmi permit la rândul meu să vă dau un sfat, care
este confidențial: Van Beneden dorește să anunțe în revistele
științifice că ne aflăm în căutarea unui zoolog și sunt
înclinat să cred că se va găsi mai mult decât un candidat; or,
scriind acum lui Van Beneden și dlui de Gerlache că doriți să
faceți parte din expediție, veți avea întâietate, iar pe de altă
parte, veți putea refuza eventual mai târziu. În fond, nu riscați
nimic. Dacă vă dau acest sfat, este pentru că sunt înclinat să
cred că vom ajunge fără mare greutate să transformăm expediția
într-o expediție exclusiv științifică; or, în aceste condiții,
vă va fi cu putință să lucrați după bunul dumneavoastră plac”.

În cele din urmă, nu se știe
cum, Racoviță a fost convins să ia parte la expediție, astfel
explicându-se că, la 5 august 1896, De Gerlache îi scria de la
Sandefjord: „Am primit scrisoarea dumneavoastră și sunt fericit
să aflu că veți face parte din expediție. Dl Arctowski vă va fi
scris desigur că plecarea va avea loc de aici în jur de 15 iunie și
din Anvers în jur de 15 iulie 1897. Veți avea deci tot timpul
pentru a vă pregăti. Aștept dintr-o clipă în alta un cuvânt de
la dl Van Beneden în legătură cu admiterea dumneavoastră ca
membru al expediției. Dlui Van Beneden i se datorează în mare
măsură acordarea de către guvernul belgian a unei subvenții de
100.000 fr. pentru expediție și s-a convenit că va avea un cuvânt
de spus referitor la zoolog. În ceea ce-l privește pe dl Pelseneer,
care este unul dintre prietenii mei, l-ați câștigat pe deplin. De
îndată ce dl (Edouard) Van Beneden îmi va scrie, vă voi
telegrafia”.

Pentru ca,
la
20 august 1896, lui Racoviță să-i parvină cea mai scurtă
posibilă dintre telegrame: „Da
– Gerlache”.

Imediat, Racoviță îi va
scrie lui Henri de Lacaze-Duthiers, cerându-i permisiunea să se
folosească de dotările laboratorului de la Roscoff pentru a-și
completa documentarea și a-și desăvârși pregătirea necesară.
La 29 august 1896, Lacaze îi va răspunde afirmativ, specificând
totodată că „neavând nicio veste de la dumneata de când ai
plecat de la laborator, nu am crezut necesar să te anunț că mi-au
fost cerute din Belgia informații referitoare la alegerea zoologului
pe care expediția ar dori să-l aibă cu ea. Sunt fericit să aflu
că răspunsul meu, conceput în termeni asemănători celor din
scrisorile pe care le-am trimis mai devreme în România la cererea
dumitale, nu a rămas fără influență asupra hotărârii
savanților belgieni”.

Cu o extremă sinceritate,
Arctowski îi va răspunde unei scrisori de mulțumire pe 31 iulie
1896: „Îmi scrieți că vreți să-mi mulțumiți. Nu există
niciun motiv să-mi mulțumiți, căci, după ce am căutat în van
un zoolog polonez, am întrebat-o pe dna Motz; mi-a vorbit de un
francez și de dumneavoastră, iar de la dșoara Szczawinska am
primit informațiile complementare”.

Înalte
„pile”
regale

Numai
că se ridica o problemă. Una mare și, aparent, de nesoluționat,
căci, fiind soldat în termen, Emil Racoviță nu avea dreptul să
părăsească nici garnizoana, darămite țara. „Nu
e atât de ușor pe cât ai putea să-ți închipui. Trebuie să mă
scol la 4 și jumătate dimineața în toate zilele. În afară de
aceasta, trebuie să mă pregătesc cu strășnicie pentru examenul
care se pare că e foarte sever în prezent. Mă culc seara la 9,
frânt de oboseală și abrutizat de regulamentele militare. Situația
mea prezentă nu e deloc de invidiat”, îi scria el lui Constantin
Ghica.

Și
totuși, ca întotdeauna, relațiile pot rezolva totul. Mai ales dacă
sunt sus-puse. Iar dacă persoanele implicate sunt și capete
auguste, cu atât mai mult. Totul a fost atât de simplu, în acțiune
intrând rudeniile regale la nivelul continentului nostru: contesa
de Flandra, Marie Louise, care era sora lui Carol I și cumnata
Regelui Belgiei, Leopold II (fiind căsătorită cu fratele acestuia,
Filip, cel care, în 1866, refuzase propunerea de a deveni Principe
al Principatelor Unite, coroană oferită apoi lui… Carol I), a pus
o vorbă bună la acesta, care, la rândul său, l-a convins pe
regele României. Și
astfel recrutul Emil George Racoviță, soldat în Regimentul 13
„Ștefan
cel Mare” din cadrul Corpului IV Armată, va primi din partea
„Ministerului
de Resbel” acordul să se alăture marii expediții care
înfierbântase deja imaginația întregii Europe,
primind un „bilet
de voie” din armată pe termen nelimitat.

La 14 august 1896, Racoviță
obține de la comandantul regimentului un bilet de voie „valabil
până la al doilea ordin” și emis „în virtutea ordinului
telegrafic al Ministerului de Resbel”, în baza căruia părăsește
după numai șase săptămâni unitatea în care își începuse
stagiul militar. După trei zile va intra în posesia pașaportului,
iar la 2 septembrie va părăsi țara pentru a reveni la Roscoff.

Nemulțumit de microscopul
achiziționat

În
ciuda bugetului restrâns, Racoviță a primit bani pentru
achiziționarea de echipament, cumpărând, printre altele, un
microscop de ultimă generație. Cu trei luni și jumătate înaintea
plecării vasului, Racoviță le scria reprezentanților vienezi ai
celebrei firme Carl Zeiss:
„Microscopul
procurat de la dumneavoastră are o optică perfectă, dar măsuța
pe care glisează lama este defectuoasă. Aveți alăturat o schiță.
Vă propun să urmați modelul alăturat”. După o lună și
jumătate, de la Viena a sosit un colet special, cu un nou microscop,
gravat „E.
G. Racovitza”.

În
acest timp, la Iaşi, părintele Gheorghe (Gheorghieș) Racoviţă,
de felul lui om vesel, se perpelea muncit de gândurile negre ale
lipsei de veşti despre expediţie şi fecior, care luase din nou
drumul străinătății. Racoviţă-tatăl trăia şi durerea
vânzării casei sale din strada Română (Lascăr Catargiu), colţ
cu strada Palade, cumpărată în 1866, deoarece mai avea datorii ce
se ridicau la vreo 47.000 de lei, bani împrumutaţi în 1877.

Acest text este un fragment din articolul „Emil Racoviţă, o carieră extraordinară”, publicat în numărul
45 al Revistei Historia Special (revista:special/45) este disponibil la toate punctele de
distribuție a presei, în perioada 18 decembrie 2023 – 25 martie
2024, și în format digital pe paydemic.com.