ce soartă aveau cele care „furau” virilitatea bărbaţilor

Un celebru manual al inchizitorilor medieval s-a numit Malleus Maleficarum şi a fost scris în secolul al XV-lea de un călugăr dornic să îi îndrume pe vânătorii de vrăjitoare despre cum să le descopere şi să le pedepsească. Femeile erau cel mai adesea ţinta „Ciocanului Vrăjitoarelor”, fiind considerate responsabile pentru numeroasele patimi ale bărbaţilor.

Malleus Maleficarum (Ciocanul vrăjitoarelor), a fost scris în 1480 şi reprezenta un ghid practic pentru efectuarea vânătorii de vrăjitoare. Autorul său a fost inchizitorul Heinrich Kramer din Germania secolului al XV-lea. Înainte de a scrie Malleus Maleficarum, călugărul dominican a încercat să urmărească penal mai multe vrăjitoare pe care le suspecta, însă ideile sale despre vrăjitorie şi modul său de acţiune au provocat indignarea comunităţilor locale. După mai multe eşecuri în a investiga presupusele vrăjitoare şi pe apropiaţii acestora, inchizitorul Kramer a scris Malleus Maleficarum, în care îşi justifica metodele şi îşi exagera succesele obţinute în vânătoarea de vrăjitoare. Unele dintre textele menţionate în Malleus Maleficarum stârnesc numeroase controverse.

Relaţiile sexuale nu puteau lipsi dintre subiectele abordate de autorul manualului anti-vrăjitoare. Un capitol al ghidului, numit „Unele îndoieli cu privire la vrăjile asupra actului sexual sunt clarificate” scotea la iveală cazurile în care vrăjitoarele puteau fi considerate responsabile pentru eşecul relaţiilor intime. Dumnezeu îi pedepse pe cei care păcătuiau, iar diavolul avea putere asupra celor care cădeau în isită, afirma călugărul. „În cazul în care vă întrebaţi cum împiedică diavolul  puterea genitală, trebuie spus că el nu afectează intrinsec organul, ci extrinsec, făcându-l inutil. Prin urmare, fiind vorba de o obstrucţie artificială şi nu una naturală, el poate face un bărbat impotent în faţa unei femei, dar nu şi în faţa altora, luându-i dorinţa faţă de acea femeie, dar nu şi faţă de altele, fie prin puterea sa, fie prin ierburi, pietre sau alte practici oculte”, informa autorul medieval.

Sexul nereuşit, pus pe seama vrăjilor

Impotenţa putea fi un efect al vrăjilor, iar Malleus Maleficarum le arăta inchizitorilor cum să facă distincţie între cauzele naturale ale acesteia şi urmările vrăjitoriei. „Când membrul nu poate fi aţâţat şi nu poate performa actul sexual, este un semn al frigidităţii de la natură, dar când este agitat şi ajunge la erecţie, însă nu poate performa, este un semn al vrăjitoriei. De notat că, de asemenea, canoanele vorbesc despre iubiţii păcătoşi care, pentru a-şi salva amantele de ruşine, folosesc contraceptive, cum sunt poţiunile şi ierburile care contravin naturii, fără a primi ajutor de la diavol. Aceste păcate trebuie pedepsite ca fiind crime. Dar vrăjitoarele care fac astfel de lucruri prin magie trebuie să primească pedepse extreme”, afirma inchizitorul Heinrich Kramer. În mod normal, femeile acuzate de vrăjitorie erau pedepsite în vremea sa cu decapitarea şi confiscarea averii, însă călugărul milita pentru pedepse mult mai drastice, care includeau torturi crunte şi se finalizau cu arderea pe rug, pedepsele fiind considerate şi „metode de salvare” a sufletelor chinuite.

Orice femeie putea fi vrăjitoare

Autorul manualului afirma că femeile erau mult mai predispuse de a deveni vrăjitoare, oferind următoarea explicaţie: „toate vrăjitoriile vin din poftele carnale, care sunt nesăţioase la femei. Sunt lucruri de care nu sunt niciodată mulţumite, dar de unul dintre ele, despre care ele nu spun, este pofta uterului. De aceea, de dragul îndeplinirii poftelor lor, chiar şi cu diavolii se însoţesc. Există mai multe motive ce pot fi aduse în faţă, dar înţelegerea acestuia este suficientă pentru a înţelege că nu poate fi o chestiune de mirare că sunt mai multe femei găsite infectate cu erezia vrăjitoriei”, scria inchizitorul din secolul al XV-lea.Autorul oferea, amintind o bulă papală, şapte metode prin relaţile intime sunt infectate de vrăjile unor femei: „în primul rând, înclinând mintea bărbaţilor la pasiune nemăsurată, în al doilea rând, prin obstrucţionarea forţei lor generative, în treilea rând, prin eliminarea membrului sexual al bărbatului, apoi prin preschimbarea oamenilor în fiare, folosind magia. A cincea metodă este de distrugere a forţei generative la femei, a şaselea, prin ducerea la avort, iar a şaptea este oferirea de copii diavolilor”, scria inchizitorul Heinrich Kramer.

Vrăjitoarea sugrumată pentru a-i reda virilitatea unui tânăr

Mai multe relatări în care erau amintite experienţele care şi-ar fi pierdut organele sexuale în urma unor vrăji susţineau una din teoriile călugărului. În oraşul Ratisbon, afirma acesta, un tânăr care avea o aventură cu o fată, dorind să o părăsească şi-a pierdut membrul viril. O vrajă a fost aruncată peste el astfel încât să nu poată vedea sau atinge în locul membrului său, decât pielea netedă. Îngrijorat, tânărul a mers într-o tavernă pentru a bea vin, iar stând acolo a întâlnit o altă femeie, căreia, din vorbă în vorbă, i-a povestit cauza supărării sale. Femeia l-a întrebat dacă bănuieşte pe cineva, iar el i-a indicat-o pe acea fată. Ea i-a spus: dacă nu o poţi convinge cu vorba bună, trebuie să foloseşti violenţa pentru a o face să îţi redea sănătatea. Apoi, seara, tânărul a urmărit-o pe vrăjitoare şi a rugat-o să-i restabilească sănătatea corpului său. Şi când a susţinut că era nevinovată şi nu ştia nimic despre el, el a căzut asupra ei, înfărşurându-i un prosop strâns în jurul gâtului ei, sufocat-o, spunând: „Dacă nu-mi redai membrul vei muri în mâinile mele. Neputând scăpa şi striga, fata i-a spus să o lase, căci îl va vindeca. L-a atins cu mâna între picioare spunându-i: „Acum ai ce îţi doreşti.” Astfel membrul i-a fost restaurat, informa autorul.

Femeile şi partenerii lor, demonii

Alte pagini ale manualului au fost dedicate explicării relaţiilor dintre femei şi demoni, iar un capitol avea titlul „Cum în timpurile noastre vrăjitoarele performează actul carnal cu diavolii Incubus şi cum se înmulţesc prin voia lui”. În el autorul oferea explicaţii despre actul sexual pe care presupusele vrăjitoare îl practicau cu demonii, considerat cea mai abominabilă practică. „Teoria că vrăjitoarele moderne sunt viciate cu acest tip de murdării diabolice nu este fundamentată numai în opinia noastră, din moment ce mărturiile vrăjitoarelor au făcut toate aceste lucruri credibile”, informa călugărul.  Heinrich Kramer amintea cazuul unei femei care, în urma anchetei, mărturisea că timp de 18 ani şi-a oferit trupul unui demon, pe care îl slujea cu abnegaţie. Femeia a fost descoperită fupă ce a fost denunţată că l-a ajutat pe diavol să pornească o furtună asupra satului. La interogatoriu, ar fi declarat următoarele: „A venit în casa mea, fiind foarte familiar, şi mi-a spus să iau apă şi să îl urmez până la cei doi copaci de la marginea satului. Acolo mi-a cerut să sap o groapă, să pun apa în ea şi să o agit. Apa a dispărut, diavolul a luat-o în aer”, informa inchizitorul. Femeia a fost întrebată cât a durat până când diavolul a pornit furtuna şi a spus că a avut suficient timp să ajungă acasă, arăta acesta. Înainte de a fi ucisă prin ardere, împreună cu prietena sa, presupusa vrăjitoare s-a căit, sărutând crucea şi afirmând că va muri pentru a scăpa de tortura diavolului, scria Heinrich Kramer.