Povestea adevărată a surorilor regale

Prima era prinţesa cuminte şi disciplinată, care ştia că va urca, în cele din urmă, pe tronul regal.
A doua, era oaia neagră a monarhiei, sora care îşi îneca amarul şi nefericirea în petreceri şi vicii. Chiar şi-aşa, afecţiunea dintre cele două a trecut testul timpului. “Sora mea are o aură specială. Reuşeşte să impresioneze extraordinar atunci când intră într-o încăpere. Este ca un fel de magie.” Aşa de frumos o descria pe suverana ajunsă la 94 de ani singura ei soră, Prinţesa Margaret, dispărută dintre noi înainte de vreme, în 2002, la doar… 71 de ani.

Şi, în ciuda controverselor, scandalurilor şi atitudinii nepotrivite pentru o membră a monarhiei, chiar şi ireproşabila Elisabeta a II-a şi-a iubit sora până la sfârşit, deşi, în public, a trebuit să ia o măsură care a rănit-o iremediabil pe mezină: a interzis povestea de iubire a acesteia cu căpitanul Peter Townsend. Până în momentul în care destinul le-a purtat paşii pe drumuri separate, Elisabeta şi Margaret, sora ei cu patru ani mai mică, erau un fel de William şi Harry înainte ca Meghan Markle să aducă răceala între cei doi faimoşi fraţi. Inseparabile, tovarăşe de joacă, confidente. Elisabeta se afişa ca partea respectabilă şi disciplinată a acestui duo, în timp ce sora sa era rebela iubitoare de distracţii, dar chiar şi-aşa diferite, fiicele Regelui George al VI-lea au construit o prietenie care a rezistat peste ani, la bine şi la rău, fără nicio urmă de rivalitate frăţească.

Lilibet şi Margot, aşa cum erau alintate fiicele Regelui George şi-ale Reginei Mame Elisabeta, erau amândouă fetele lui tata, privite şi crescute ca fiind egale, în ciuda faptului că sora cea mare era conştientă de destinul ei special, de moştenitoare a coroanei britanice. Încă de mică, Margot era altfel decât sora ei crescută în spiritul responsabilităţii care vine la pachet cu titlul de prinţesă moştenitoare, primit odată cu celebra abdicare a unchiului ei, Edward, şi ungerea ca rege a tatălui George. Pe de altă parte, mezina cuplului regal al vremurilor era sufletul petrecerii, îi plăcea să cânte, să danseze şi să fie admirată, iar Prinţesa Elisabeta nu avea nimic împotriva acestui lucru.

Margaret avea doar şase ani atunci când unchiul ei, Edward al VIII-lea, a abdicat în 1936, din dragoste pentru divorţata americană Wallis Simpson. Din acel moment, viaţa mezinei avea să ia o altă turnură: tatăl ei devenea rege, iar sora ei, prinţesă moştenitoare. Şi tot din acel moment, cele două fete erau tratate în mod diferit, lucru care a făcut-o pe fiica cea mică a suveranului să se simtă insignifiantă: “Acum că tata este rege, eu nu mai sunt nimic!” Cu toate acestea, conştient că viaţa a pregătit scenarii diferite pentru fetele lui, Regele George încerca să nu lase să se vadă că una dintre ele are un rol mai important. Chiar el obişnuia să spună: “Lilibet este mândria mea, iar Margaret, bucuria!” O primă sincopă în relaţia celor două tinere a apărut atunci când mezina s-a îndrăgostit până peste cap, la 22 de ani, de un bărbat indezirabil, căpitanul Peter Townsend, divorţat, tată a doi copii şi mult mai în vârstă decât ea.

Citește întreaga poveste pe okmagazine.ro