Lanțul muntos Regele Leopold din Australia a fost redenumit

Lanțul muntos Regele Leopold din Australia a fost redenumit

Lanțul muntos Regele Leopold din nord-vestul Australiei a fost redenumit pentru ca acesta să nu mai poarte numele monarhului belgian Leopold al II-lea (1835-1909).

Acest lanț muntos cu o lungime de 600 de kilometri din regiunea Kimberley, din statu Australia de Vest, a primit numele regelui belgian în 1879. Oficialii din statul australian au anunțat că de lanțul muntos va purta numele Wunaamin Miliwundi.

„De ani de zile am fost deranjat de faptul că o regiune extraordinară din Australia de Vest este numită în onoarea unei persoane considerată de cei mai mulți drept un tiran malefic”, a declarat ministrul australian Teritoriilor, Ben Wyatt, conform Agerpres.

În Belgia, moartea lui George Floyd, afro-americanul omorât de un polițist alb la Minneapolis, în SUA, a redeschis dezbaterea despre violențele din perioada colonială în Congo și despre rolul foarte controversat al regelui Leopold al II-lea, acuzat de uciderea a milioane de congolezi. Numeroase statui reprezentându-l fostul suveran au fost vandalizate în toată țara, fiind acoperite de vopsea roșie care simbolizează sângele vărsat de congolezi.

Regele belgienilor, Philippe, a prezentat săptămâna trecută, pentru prima dată în istoria țării, „regretele sale cele mai profunde pentru rănile” provocate în perioada colonială în Congo, actuala Republică Democratică Congo (RDC). 

Foto sus: Desen de la sfârșitul secolului al XIX-lea, reprezentând lanțul muntos Regele Leopold din nord-vestul Australiei (sursa: europeana.eu)

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *