Deficitul explodează de la 25,16 mld. în 2024, la 44 mld. în 2025

Deficitul explodează de la 25,16 mld. în 2024, la 44 mld. în 2025

Valoarea punctului de pensie va crește cu 13,8% la 1 ianuarie, până la 2.032 lei, peste care va mai interveni recalcularea pensiilor, ce va majora pensiile cu o medie de 40%, măsuri ce vor face ca subvenția pentru echilibrarea fondului de pensii să urce la 25,16 miliarde de lei anul viitor, conform proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat (BAS) pentru 2024.

Guvernanții prognozează că deficitul și, implicit, subvențiile pentru pensiile publice, va exploda în 2025, când va ajunge la aproape 44 miliarde de lei (indexarea anuală, plus costul recalculării din 2024), urmând ca în 2026 să mai urce cu 1,2 miliarde, până la 45,150 miliarde de lei.
Acest deficit de la pensii va fi compensat de la Bugetul de Stat.

Proiectul prevede că se păstrează calendarul (întârziat) al creșterii transferurilor către Pilonul II de pensii – cota de contribuție la fondul de pensii administrat privat va fi de 4,75% din contribuții.

Plata pensiilor din sistemul public de pensii va însuma anul viitor de 131,511 miliarde de lei, ceea ce va reprezenta, conform estimărilor MF, 7,6% din PIB.

(Citește și: Premierul Ciolacu a obținut modificarea inutilă a PNRR, la schimb cu măsuri corective pentru salariați și angajatori)   

Datele pe care s-a construit bugetul pensiilor 

BASS ia în calcul un salariu mediu brut pe economie prognozat în 2024 la 7.567 lei, comparativ cu estimatul de 6.935 lei pentru anul 2023.

Veniturile din contribuții sociale sunt prognozate la aproape 110 miliarde de lei (109.846.870.000 lei), ceea ce înseamnă că subvenția de 25,16 miliarde lei reprezintă 23% din încasări.

Bugetul BASS (care cuprinde și șomajul și fondul de garantare și cel pentru accidente de muncă), va fi de 135,225 miliarde de lei:

  • 81,3% urmează să se încaseze din contribuţii de asigurări
  • 18,6% din subvenții de la bugetul de stat
  • 0,1% vor proveni din venituri nefiscale și sume primite de la Uniunea Europeană.

Cotele de contribuţii sociale:

  • 25% cota de contribuții de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care au calitatea de angajați;
  • cotele de contribuție de asigurări sociale datorate de angajatori de 4% pentru condiţiile deosebite de muncă și 8% pentru condiții speciale de muncă;
  • cota de 2% din contribuția asiguratorie pentru muncă datorată de angajatori, distribuită pentru sistemul asigurărilor de accidente de muncă şi boli profesionale.

De unde spune guvernul că va crește veniturile la bugetul BASS

  • Majorarea prognozată a fondului de salarii pe total economie (din majorarea salariului minim pe economie și celelalte creșteri ale câștigului salarial mediu brut, precum și din avansul număr de salariați, în privința căruia Guvernul nu oferă nicio estimare, însă); Radu Burnete, director executiv al confederației patronale Concordia, a declarat pentru CursdeGuvernare.ro, că majorarea salariului minim la valoarea dorită de Guvern, 3.700 de lei, de la 1 iulie, aduce un plus de aproximativ două miliarde de lei la fondurile de pensie și sănătate.

  • 2,2 miliarde de lei vor veni din combatrea muncii la negru, sau cum explică guvernanții, din măsurile Agenției Naționale de Administrare Fiscală de îmbunătățire a colectării de combatere a evaziunii fiscale în domeniul contribuției de asigurări sociale și a recuperării acestei contribuții.
  • Stabilirea bazei de calcul lunar al contribuției de asigurări sociale la salariul minim brut pe țară garantat în plată, pentru veniturile realizate în baza contractelor individuale de muncă cu timp parțial al căror nivel este sub nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată;
  • Baza anuală de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, în cazul persoanelor care realizează venituri din activități independente și venituri din drepturi de proprietate intelectuală o reprezintă venitul ales, care nu poate fi mai mic decât nivelul a 12, respectiv 24 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declarației;
  • Extinderea facilităților acordate salariaților din domeniul construcțiilor, agricultură și industrie alimentară (în sensul stabilirii cotei CAS de 21,25%, pentru salariații cu un venit brut lunar din salarii de până la 10.000 lei) și pentru salariații din domeniul creare de programe pentru calculator, inclusiv instituirea opțiunii pentru plata contribuţiei datorată la fondul de pensii administrat privat.

Bugetul asigurărilor pentru şomaj – excedent de 317,5 milioane lei

Bugetul asigurărilor pentru șomaj este programat pentru anul 2024 cu un excedent în sumă de 317.498 mii lei din care 220.265 mii lei este aferent sistemului asigurărilor pentru șomaj și 97.233 mii lei este aferent Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale.

Nivelul cheltuielilor ce se finanţează în anul 2024 din bugetul asigurărilor pentru şomaj a fost stabilit avându-se în vedere în principal următoarele categorii de beneficiari şi cuantumuri medii lunare:

  • 33 mii beneficiari de indemnizaţie de şomaj;
  • 7 mii beneficiari de indemnizaţie de şomaj pentru absolvenţi;
  • 973 lei indemnizaţie de şomaj medie lunară;
  • 299 lei indemnizaţie de şomaj lunară pentru absolvenţi.

Guvernul prognozează reducerea șomajului

Principalele elemente care stau la baza bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul 2024:

  • scaderea numărului de şomeri înregistraţi, ajungându-se astfel la finele anului 2024 la 215 mii persoane, de la 235 mii persoane la finele anului 2023;
  • scăderea ratei şomajului înregistrat, ajungându-se astfel la finele anului 2024 la 2,7% faţă de 2,9% la finele anului 2023;
  • actualizarea valorii indicatorului social de referinţă, începând cu data de 1 martie 2024, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

****

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *