Cum a fost luna martie pentru afaceri și economie

Spuneam luna trecută că ce se cântă, aia jucăm. Ei bine, melodia nu se schimbă de la o lună la cealaltă, dar mai avem ruperi de ritm sau solo-uri interesante.

N-aș vrea să ajung să fac lunar o analiză repetitivă și plicticoasă. Am adunat din nou câteva lucruri care mi-au atras atenția și care sunt relevante dincolo de acest început timid de primăvară

Plafonare, plafonare, plafonare. Continuă sarabanda plafonărilor de prețuri și marje. În Ungaria, rezultatelor acestor măsuri au fost atât de păguboase încât Banca Centrală își permită să-l certe pe Orban. Noi dă-i și luptă. Coaliția de guvernare vrea să extindă plafonarea la alimente, au plafonat dobânzile pentru unele tipuri de credite și prelungim și plafonările la RCA. Distorsiunile și rigiditățile pe care le introducem în economie se acumulează și vor deveni negestionabile mai ales că în România plafonările vin ca urmare a unor eșecuri în materie de politici publice: zero reforme în asigurări, despre stimularea producție de mâncare vorbim doar în prezentări, dobânzile nu scad dacă ne uităm urât la bănci, iar la energie… La energie Guvernul a publicat un OUG care își propune să ridice plafoanele prelungindu-le totuși până în 2026. Toată lumea se așteaptă ca avalanșa de plafonări să fie o chestie electorală, eu sunt mai sceptic.

OCDE a publicat studiul său economic privind România pe care de acum înainte îl vom vedea la fiecare doi ani în calitate de candidat și sperăm noi, membru cât mai repede. Nu este nimic revelator, dar încă o voce care ne arată deficiențele structurale ale economiei, dar și oportunitățile măricele pe care le avem dacă ne punem casa în ordine. Dacă! Capitolul despre mediul de afaceri parcă e scris de noi: debirocratizare, digitalizarea administrației, simplificarea regimului de autorizări, reducerea timpului petrecut în instanțe, stabilitate fiscală. Până să ne întrebe partidele ce să pună în programul de guvernare pot lua liniștite cu copy/paste de aici. OCDE mai adaugă o voce la corul celor care ne cer să trecem la impozitarea progresivă. Cred că greșesc. Există alte căi mai potrivite pentru economia românească de a redistribui fără a-și pune în cap competitivitatea economică.

Execuția bugetară la 2 luni arată cam rău. Au crescut veniturile, dar cheltuielile au crescut și mai tare. Din promisiunea Guvernului că vom face consolidare fiscală 50:50 (jumătate prin creșteri de taxe și jumătate prin reducerea cheltuielilor) nu a mai rămas mare lucru. Întrebarea care preocupă din ce în ce mai mult mediul privat este când și ce va face România să corecteze această traiectorie fiindcă ea nu ține la apă pe termen mediu și lung. A zis-o și OECD. Ne-a spus și Comisia Europeană. Avertizează și președintele Consiliului Fiscal. Premierul dă asigurări că deficitul arată așa datorită unor plăți mari din apărare amânate de anul trecut și că va fi ținut sub control. Să sperăm că este așa, ne lămurim lunile viitoare. Apropo de cifre și de apărare, vorba goală are picioare scurte. NATO a publicat un raport din care se vede că România nu a cheltuit cei 2% cu care se laudă. Explicații există, dar nu cred că Donald Trump va avea răbdare cu ele.
Că veni vorba de deficit, ne-a trecut pe lângă ureche glonțul Roșia Montană. Nu știu ce ne făceam cu 6-7 miliarde în plus de plătit. Sunt multe lecții în această poveste și mi-aș fi dorit o discuție realistă despre cum exploatăm sustenabil resursele minerale ale României. În schimb toată țara a dezbătut, cu grade diferite de competență, dacă premierul a manipulat piața de capital. N-aș merge pe calea asta. Cu siguranță a încercat să manipuleze piața politică anticipând un eșec. N-a fost să fie. Bravo, România. Încă ne ține norocul.

Sunt zvonuri că E.ON ar vrea să își vândă cel puțin o parte din afacerile din România. Numai ce a plecat Enel. De Exxon nici nu mai zic nimic. Mulți veți spune că e foarte bine dacă se consolidează companiile naționale din energie, Romgaz, Electrica, Hidroelectrica. Nu zic să nu avem campionii noștri naționali, dar să fie campioni într-o piață mare, diversă și liberă inclusiv cu investitori strategici europeni sau americani. Tigrii de hârtie am mai avut. Pe de altă parte Ford a luat un credit de jumătate de miliard de euro pentru investiții la Craiova și Dacia a lansat noul Duster. Industria auto este încă un mușchi tare al economiei, dar suflă vânturi electrice din China. Nu mai durează mult până o să vedem BYD și pe străzile din România. Despre Temu vorbește deja toată lumea. Ce vorbim mai puțin este ce ne facem dacă o recesiune puternică și susținută a Chinei va umple piețele globale de supra-capacitatea chineză.

Guvernul a aprobat investiții de 1 miliard de euro în extinderea Portului Constanța, o Cenușăreasă a economiei românești. Vorbim de potențialul acestui port de la Revoluție încoace, mare lucru nu am făcut fiindcă era prea multe interese de deranjat. Războiul a schimbat această ecuație și iată vin investiții la presiunea unor fluxuri economice din ce în ce mai mari datorită problemelor din Odessa. Constanța este capătul unei artele vitale pentru România și Europa dacă știm ce să facem cu ea. Tot în Portul Constanța CFR a semnat contracte pentru modernizarea unor dintre liniile de tren. De când așteptam. Sperăm să existe și banii pentru toate aceste investiții.

Apropo de bani o delegație a Comisiei Europene a fost în România pentru discuții privind PNRR. Am participat la discuțiile cu mediul privat, dar veștile interesante au venit după întâlnirile oficiale cu Guvernul. Avem probleme cu unele jaloane pe care Comisia le consideră neîndeplinite în special cel privind plafonul pentru microîntreprinderi. Guvernul anunță că negociază cu Comisia, între timp tranșa de plată nu vine. Comisia a mai avertizat că la cum arată lucrurile deficitul de anul acesta va fi de 7%, mai mare decât cel de anul trecut. Ministrul Marcel Boloș ne fierbe la foc mic și săptămânal mai aruncă câte o săgeată: luna asta a vorbit de o cotă unică de TVA. N-ar fi cea mai rea idee spune ministrul. Cota progresivă de impozitare este și ea o discuție în sine, decizii nu s-au luat. Se discută.

La categoria cuvinte mari s-a vorbit despre ”suveranitatea alimentară”. Se cam aruncă cu suveranități în stânga și în dreapta. O să ni se aplece curând de atâta suveranitate. Istoria nu se repetă, dar nici mari secrete nu are uneori. Dragostea pentru intervenția masivă a statului în economie nu va fi de lungă durată.

Este an electoral și politicienii spun lucruri tâmpite.

Am senzația că în sectorul privat mulți o iau cam ușor. Ce se poate întâmpla? Avem de a face cu un evident declin al valorilor democratice în lume și nu văd ce ne face să credem că ne va ocoli. Fără o democrație solidă și libertatea economică se va eroda în timp, exemple sunt cu duiumul.

Noi nu facem politică începe să fie dictonul celor care știu că ar trebui să acționeze, dar nu știu cum, sunt resemnați, absorbiți de ale lor sau se tem să o facă.
Am o veste proastă. Politica este viața noastră împreună și de ea scapă doar cei care se dedică pe de-a întregul problemelor lumii de dincolo. Și nici ei tot timpul.