De la plombele cu garanție pe viață la înființarea Facultății de Medicină Dentară – scurtă incursiune prin istoria stomatologiei românești

Stomatologia, ca ramură de sine stătătoare a medicinii, începe să fie reglementată în România abia din secolul al XIX-lea. Inițial, tratamentele dentare erau realizate de medici cu studii efectuate în străinătate, veniți în țară cu diplome obținute la școlile din Viena, Polonia sau Pesta. Spre deosebire de alte țări europene, până în anul 1885 arta dentară a fost considerată “cu totul în fașe” în România.

Nașterea unei profesii

Doctorul Pavel Macarovici a fost considerat unul dintre părinții stomatologiei românești. Acesta înființează la Iași, pe 3 aprilie 1890, prima societate a dentiștilor din stat, intitulată “Chirurgia dentistică”. Abia la începutul secolului XX stomatologia devine oficial ramură a medicinii, odată cu emiterea legii sanitare nr. 447/1910. Cu doar un an înainte, în 1909, doctorul Paul Marcovici pusese bazele la București ale unei noi instituții de specialitate, “Școala superioară dentară liberă”.

Primul program universitar de învățământ stomatologic

Anul 1919 este marcat de deschiderea la Cluj, în cadrul Facultății de Medicină, a unei clinici de stomatologie. În capitală, începând cu anul 1926 se organizează la Facultatea de Medicină conferințe de patologie bucodentară. Trei ani mai târziu, se înființează aici un program de învățământ stomatologic cu durată de un an, ce permitea celor ce studiau medicina generală să se specializeze ulterior ca stomatologi. Absolvenții din promoțiile anterioare beneficiază din același an de posibilitatea studierii în cadrul Institutului Clinico-Stomatologic. Acesta funcționează în cadrul Spitalului Colțea, sub conducerea profesorului doctor Mina Minovici.

De la Colțea la Colentina

Doctorul Dan Theodorescu obține în 1935 titlul de medic primar pentru chirurgie maxilo-facială și înființează prima secție clinică de chirurgie oro-maxilo-facială din România. Sub conducerea sa, Institutul Clinico-Stomatologic se mută la Spitalul Colentina.
În 1948 Institutul se transformă în Facultatea de Stomatologie pe care o cunoaștem astăzi. 

“Primul dentist român” își face reclamă

Întors din Franța ca “membru al Academiei Naţionale din Paris”, după 18 ani de practică în domeniu, Constantin Theodor Bartolomei își deschide în București, la începutul secolului trecut, un “cabinet dentar de primul rang”. Conform reclamei existente în epocă, pacienții erau asigurați de lipsa oricărei dureri în cazul extracțiilor dentare, iar plombele primeau garanție pe viață. Pierderea dinților nu este nici ea o problemă, căci serviciile oferite permit înlocuirea lor cu “dinți americani” artificiali. Problemele apărute ulterior la nivelul acestora erau remediate în doar trei ore. Cabinetul doctorului Bartolomei era ușor accesibil, fiind situat în centrul capitalei, pe strada Carol, numărul 40, vizavi de Palatul Poștelor (actualul Muzeu Național de Istorie a României). 

Nu știm desigur care era calitatea tratamentelor oferite, dar trebuie să recunoaștem că modul în care își promova serviciile i-ar atrage pacienți și în zilele noastre. 

:  

http://library.usmf.md:8080/jspui/bitstream/123456789/4649/1/Subiecte%20privitor%20la%20definirea%20termenilor_0.pdf

https://umfcd.ro/educatie/facultati-si-resurse/facultatea-de-medicina-dentara/

http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2016/09/povestea-primului-dentist-roman/

Macarovici G.P., Istoria dentară a României: epoca de renaştere a dentisticei noastre. 1859-1910., Călăraşi, 1924.